ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 242/2004

Asupra

recursului în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria

Constanța prin sentința nr.1855 din 27 octombrie 2000 a condamnat pe

inculpații:

-B.C.

la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru următoarele infracțiuni:

înșelăciune în convenții și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute

de art. 215 alin.(2) și (3)  și de art.290 C. pen., ambele cu aplicarea art.41

alin.2 și art.37 lit.a) C. pen.

S-a

făcut aplicarea și a art.33 lit.a) și 34 lit.b C. pen.

În baza

art.86

4

C. pen. s-a revocat beneficiul suspendării executării

pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin

sentința nr.637 din 27 martie 1966 a Judecătoriei Constanța, urmând ca

inculpatul să execute în final 5 ani închisoare, și

-B.A.

la 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în convenții prevăzută

de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art.41 alin.(2) și art.13 C.

pen.

Totodată,

printre altele, s-a dispus, în baza art.348 C. proc. pen. raportat la art.170 C.

proc. pen., restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, cu

consecința constatării nulității absolute și a contractelor de împrumut cu

garanție imobiliară autentificate sub numerele 1721/a din 26 iunie 1996, 1382

din 24 mai 1996, 751 din 28 decembrie 1995, 474 din 9 octombrie 1996 și 662 din

18 martie 1996.

Constatarea

nulității absolute a acestor contracte a avut drept urmare stingerea ipotecilor

privind imobilele aparținând debitorilor.

Inculpații

au fost obligați să plătească în solidar diverse sume de bani cu titlu de

despăgubiri civile.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în anii 1995  și 1996

inculpații au determinat mai multe persoane să le dea împrumuturi în lei și

valută sau să le garanteze cu imobilele ai căror proprietari erau,

promițându-le că în schimbul acestor servicii le vor acorda dobânzi de 100% sau

le vor oferi comisioane cuprinse între 50.000 și 5 milioane lei.

Tribunalul

Constanța și Curtea de Apel Constanța au respins recursurile declarate de unele

părți civile prin deciziile nr.335 din 30 martie 2001 și respectiv 414 din 14

iunie 2001.

Împotriva

acestor soluții, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare pe motiv că hotărârile

respective sunt contrare legii, deoarece în mod greșit instanțele au stabilit că

acele contracte de împrumut cu garanție imobiliară sunt nule.

Considerând

că cei care au împrumutat pe inculpați nu sunt părți în raportul juridic de

drept penal născut ca urmare a infracțiunii de înșelăciune comisă de aceștia,

procurorul a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și

înlăturarea dispoziției referitoare la anularea acelor contracte.

Recursul

în anulare este fondat.

Potrivit

art.348 C. proc. pen. coroborat cu art.170 C. proc. pen., instanța se pronunță

cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii când

schimbarea acelei situații a rezultat în mod vădit din comiterea infracțiunii,

iar art.14 alin. (3) C. proc. pen. prevede că repararea pagubei se face

potrivit dispozițiilor legii civile.

Conform

art.948 C. civ. condițiile esențiale pentru realizarea unei convenții sunt:

capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă,

existența unui obiect determinat și o cauză licită, în timp ce art.966 C. civ.

menționează că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau ilicită nu

poate avea obiect.

În

sfârșit, art.967 alin.1 și 2 C. civ. precizează că o convenție este valabilă

deși cauza nu este expresă, aceasta fiind prezumată până la proba contrarie.

Interpretând

aceste dispoziții legale rezultă că o convenție este lovită de nulitate

absolută atunci când lipsește cauza care este una dintre condițiile esențiale

pentru valabilitatea înțelegerii, iar prezumția legală relativă – existența

cauzei fiind presupusă, cel ce invocă contrariul trebuie să dovedească

împrejurarea pe care o susține.

Instanțele

au dispus anularea acelor contracte de împrumut cu garanție imobiliară deoarece

au considerat că lipsește cauza care este una dintre condițiile de valabilitate

a unei convenții.

Situația

reținută de instanțe în sensul celor menționate mai sus, nu corespunde

realității întrucât părțile contractante au avut, cu ocazia încheierii actelor

respective, atât un scop bine definitiv, cât și reprezentarea consecințelor

juridice în cazul nerespectării clauzelor stipulate. Mai mult, din analiza

actelor dosarului rezultă că acele contracte de împrumut cu garanție imobiliară

autentificate sub nr.1721 din 26 iunie 1996, 1382 din 24 mai 1996, 701 din 28

decembrie 1995, 474 din 9 octombrie 1996 și 662 din 18 martie 1996 au fost

încheiate cu respectarea condițiilor de formă și fond prevăzute de lege.

Părțile

contractante împrumutatori – precum și împrumutați și-au exprimat

consimțământul liber și neviciat în sensul că au acordat cu titlu de împrumut

diverse sume de bani, în condițiile instituirii unei garanții imobiliare în

sarcina debitorilor.

Deoarece

împrumutatorii nu sunt părți în raportul juridic de drept penal născut din

infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpaților neavând calitatea

de coautori, complici sau instigatori la săvârșirea acesteia, efectele

hotărârii judecătorești nu se pot extinde și asupra patrimoniilor lor prin

anularea contractelor de împrumut.

Deoarece

părțile civile nu au făcut dovada contrară celor reținute în contractul

autentic, sub aspectul realității voinței exprimate în aceste acte, operează

prezumția prevăzută în art.1173 C. civ. conform căreia actul autentic este

opozabil oricărei persoane în ce privește dispozițiile și convențiile pe care

le conțin.

În

consecință, soluțiile instanțelor prin care s-a constatat nulitatea absolută a

contractelor de împrumut cu garanție imobiliară sunt greșite pentru că

perfectarea lor nu a fost determinată de activitatea infracțională desfășurată

de către inculpați.

Față de

cele menționate, recursul în anulare urmează să fie admis.

Onorariul

cuvenit apărătorului din oficiu care i-a reprezentat pe inculpați va fi plătit

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței nr.1855 din 27

octombrie 2000 a Judecătoriei Constanța, deciziei nr.335 din 20 martie 2001 a

Tribunalului Constanța și deciziei nr.414 din 14 iunie 2001 a Curții de Apel

Constanța, privind pe inculpații B.C. și B.A.

Casează

hotărârile atacate numai cu privire la anularea contractelor de împrumut cu

garanție imobiliară numerele: 1721 din 26 iunie 1996, 1382 din 24 mai 1996,

751/28 decembrie 1995, 474/9 octombrie 1996 și 662/18 martie 1996; dispoziție

pe care o înlătură.

Onorariul

cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei va fi plătit din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 15 ianuarie 2004.