Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.09.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6897/2004

HOTĂRÂRE
14.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6897/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 martie 2004, reclamantul M.F. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Arad, solicitând anularea hotărârii nr. 1753 din 2 iunie 2003, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a efectuat stagiul militar în perioada august 1954 - noiembrie 1956, în Detașamentul de muncă Brăila, în calitate de constructor. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 250 din 20 aprilie 2004, a respins ca tardivă, acțiunea. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamantul, susținând în esență că întârzierea în depunerea acțiunii s-a datorat informațiilor eronate date de pârâtă.

Recursul este nefondat. Hotărârea nr. 1753/2003 i-a fost comunicată recurentului-reclamant, la data de 5 iunie 2003, potrivit recunoașterii acestuia, iar acțiunea împotriva acestei hotărâri, a fost înregistrată la curtea de apel abia la 25 martie 2004, cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002. Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.F. împotriva sentinței civile nr. 250 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7181/2004
de 17 februarie 2003, reclamantul I.M. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Brașov, solicitând anularea hotărârii nr. 624 din 22 ianuarie 2003, prin care i-a fost respinsă cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr
ÎCCJ 2005-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1337/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Arad, anularea hotărârii nr. 3518 din 5 decembrie 2002, emisă de pârâtă
ÎCCJ 2005-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 679/2005
în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și, în consecință, la stabilirea indemnizației s-a avut în vedere doar perioada 15 august 1950 - 15 februarie 1951. Recursul este nefondat. Din actele prezentate de reclamant, în sprijinul c
ÎCCJ 2004-12-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8926/2004
”, astfel că acesta este îndreptățit să beneficieze de prevederile Legii nr. 309/2002. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj, solicitând modificarea acestei sentințe, în sensul acordării drepturilor, nu
ÎCCJ 2005-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2696/2005
un detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Recursul este nefondat. Din livretul militar rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar la U.M. 03941 Alba Iulia și U.M. 04564 Arad, ca „mână de lucru”. Apr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă