ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1654/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 14 octombrie 2002, reclamanta SC F.M.A. SRL București a chemat în judecată C.N.A.

și pe Ș.M., în calitate de Președinte al C.N.A., solicitând anularea deciziei nr.

100/2002, emisă de pârât.

Reclamanta a solicitat, de asemenea,

recunoașterea și acordarea valabilității deciziei de autorizare nr. 444 din 6

septembrie 2002, recunoașterea și acordarea autorizației tehnice de funcționare

nr. 401/6347 din 8 aprilie 2002, obligarea la plata daunelor cominatorii de

100.000 dolari SUA/pe zi de întârziere, până la reluarea activității postului

de televiziune prin satelit O.T.V. și obligarea pârâtei la cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin decizia nr. 94/2002 a C.N.A., s-a procedat la retragerea

licenței de emisie nr. S-TV – 31 din 27 martie 2001, acordată reclamantei, pentru

postul de televiziune O.T.V., iar cum licența de emisie se retrage de

Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, conform art. 65 din Legea

nr. 506/2002 și C.N.A. nu avea competență să emită această decizie.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1219 din 12 decembrie 2002, a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei SC F.M.A. SRL București, reținând că atâta vreme,

cât s-a dovedit că licența de emisie și autorizația tehnică de funcționare nu

mai sunt valabile, (fapt recunoscut și în acțiune), nici decizia de autorizare nr.

4440 din 6 septembrie 2001 nu mai poate fi valabilă, astfel că măsura dispusă

prin decizia nr. 100/2001, este legală.

Cu privire la calitatea de pârât a

președintelui C.N.A., intimata-pârâtă a considerat că trebuie să stea în proces,

fiind persoana abilitată legal să semneze decizia atacată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamanta SC F.M.A. SRL București, susținând că instanța de fond nu a

ținut cont de faptul că Legea nr. 504/2002 prevede expres că „licența de emisie

se retrage de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații, însemnând

că C.N.A. nu poate emite o altă decizie” (decizia nr. 100 din 26 septembrie

2002, care reglementează un domeniu schimbat prin legea nouă).

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele de recurs invocate și cu dispozițiile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

Decizia a cărei anulare a fost

solicitată, a fost emisă de intimatul C.N.A.

Atât dispozițiile vechiului act

normativ în domeniul audiovizualului, în baza căruia a obținut decizia de autorizare,

respectiv Legea nr. 48/1992, art. 14 și 16, cât și cele ale legii noi,

respectiv Legea nr. 506/2002, art. 58, prevăd că:

- art. 16 din Legea nr. 48/1992 –

decizia de autorizare se acordă de C.N.A., în baza licenței de emisie și a

autorizației tehnice de funcționare eliberate de M.C.T.I.

- art. 58 din Legea nr. 506/2002 -

difuzarea emisiilor de programe poate începe după obținerea deciziei de

autorizare audiovizuală. Decizia se acordă de către Consiliu, în termen de 30

de zile de la data obținerii de către titularul de licență audiovizuală și,

după caz, și a licenței de emisie, a documentului de autorizare corespunzător

emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații.

Decizia de autorizare care dă

dreptul radiodifuzorului să funcționeze, se emite după obținerea licenței audiovizuale

și după caz, și a licenței de emisie, pe bază de concurs.

În baza acestuia se stabilește și se

construiește amplasamentul tehnic de unde urmează a se emite, iar apoi se

eliberează autorizația tehnică de funcționare.

Pe baza licenței audiovizuale și a

autorizației tehnice de funcționare se acordă decizia de autorizare care dă

dreptul radiodifuzorului să funcționeze.

Prin decizia criticată nr. 100 din

26 septembrie 2002, a cărei anulare s-a solicitat, care a constatat inexistența

acelor documente, nu s-a adus nici un prejudiciu recurentei, întrucât recurenta

nu putea funcționa prin încetarea valabilității deciziei de autorizare, ca

urmare a deciziei de retragere a licenței de emisie și expirarea autorizației

tehnice de funcționare, la data de 12 septembrie 2002, conform deciziei nr.

94/2002.

În consecință, deși C.N.A. nu are în

atribuțiile conferite de lege, dreptul de a constata inexistența condițiilor de

funcționare, dar atâta vreme, cât cele două condiții nu mai subzistau, ca

urmare a încetării valabilității și câtă vreme competența de funcționare

aparține C.N.A., în temeiul art. 16 din Legea nr. 48/1992 și menționată de noua

reglementare, art. 56 din Legea nr. 506/2002, recurenta nu mai poate practic

funcționa, decizia de autorizare nemaifiind, practic, valabilă.

De altfel, nimic nu a se opune ca

cel care are competența de emitere a autorizației de funcționare să se și pronunțe

asupra încetării valabilității, conform principiului simetriei.

În atare situație se constată că în

mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, prin constatarea

nevalabilității deciziei de autorizare și legalitatea deciziei nr. 100/2002.

Față de considerentele expuse,

Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F.M.A.

SRL București, împotriva sentinței civile nr. 1219 din 12 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 aprilie 2004.