ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București sub nr. 1140 din 2 iulie, astfel cum a fost precizată ulterior,

reclamanta SC O.T. SA București a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și pe N.D. ministrul acestui

minister, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie

obligați să emită pentru reclamantă, actul administrativ privind autorizarea

definitivă a rețelei independente pentru transport semnal TV (M.P.G.2), produs

de firma SC F.M. SRL București, care deține licența C.N.A nr. S-TV 31/2001, pentru

programul O. TV, și să prelungească autorizația temporară, eliberată la data de

17 aprilie 2002. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata

de daune materiale, în cuantum de 6.866.048.000 lei, pentru prejudiciul suferit

ca urmare a neemiterii de către pârâți, a autorizației solicitate, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că refuzul Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației de a

prelungi autorizația temporară și de a emite o autorizație definitivă pentru

transport semnal TV (M.P.G.2), prin invocarea unor pretexte, constituie o

încălcare a unui drept al său reglementat de legislația specifică în materie,

și anume: Legea nr. 48/1992, a audiovizualului; Legea nr. 74/1996, a

telecomunicațiilor; Ordinul nr. 177 din 30 aprilie 1996, al Ministerului

Comunicațiilor privind autorizarea rețelelor VSAT pentru comunicații în

serviciu fix prin satelit; Ordinul nr. 106 din 15 martie 2000 al Ministerului

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, privind aprobarea reglementărilor

tehnice europene pentru echipamente terminale de telecomunicații; Ordinul din

18 aprilie 2001, al Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației,

privind competențele Inspectoratului General al Comunicațiilor.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul

cauzei, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale a ministrului

Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, N.D.

Pe fondul cauzei, pârâții au

solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică, arătând că reclamanta a depus

un dosar incomplet, în vederea autorizării și nu a dat curs solicitării de

completare a dosarului, cu elementele obligatorii prevăzute de art. 23 din

Ordinul nr. 177/1996, al Ministerului Comunicațiilor.

Prin încheierea din 3 martie 2003, a

fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a ministrului N.D. și

s-a dispus scoaterea acestuia din cauză.

Soluționând cauza pe fond, Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă

nr. 561 din 21aprilie 2003, prin care a respins acțiunea, ca nefondată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut următoarele: prin adresele nr. 1807 din 1 iulie 2002 și nr. 1990 din 4

iulie 2002, pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației a

răspuns cererii reclamantei, de eliberare a autorizației, în sensul că aceasta

trebuie să completeze documentația conform art. 23 din Ordinul nr. 177/1996, al

Ministerului Comunicațiilor, privind autorizarea rețelelor VSAT; față de

împrejurarea că reclamanta nu a completat documentația conform solicitărilor

pârâtului, refuzul acestuia de a elibera autorizația pentru transport semnal TV,

este justificat, astfel că în raport cu reglementarea art. 1 din Legea nr. 29/1990,

acțiunea reclamantei este nefondată, atât cu privire la capătul de cerere

principal - eliberarea autorizației, cât și cu privire la capătul de cerere

accesoriu - plata de daune materiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC O.T.

SA, invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., arătând că: instanța de fond nu a luat în considerare probatoriul depus; a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul acestuia;

nu s-a pronunțat asupra dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii. Recurenta a mai arătat că instanța de fond nu s-a

pronunțat cu privire la taxele pe care aceasta le-a achitat, fără a i se

elibera autorizația solicitată.

Examinând sentința atacată, în raport cu criticile

formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit reglementării art. 23 din Ordinul nr. 177din 30

aprilie 1996, al Ministerului Comunicațiilor, privind autorizarea rețelelor

VSAT pentru comunicații în serviciu fix prin satelit, solicitantul autorizației

de operare trebuie să depună documentația completă, aceasta

cuprinzând:documente doveditoare privind statutul legal, obiectul și

înregistrarea activității; descrierea rețelei VSAT, a aplicațiilor preconizate

și indicarea sateliților de comunicații utilizați; lista grupului închis de utilizatori

și elementele de identificare a acestora, în cazul unei rețele VSAT; acordul de

procurare a stației coordonatoare; acordul de acces la segmentul spațial, în

cazul utilizării sateliților de telecomunicații ai organizațiilor

internaționale la care România este parte.

Prin cererile înregistrate la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, sub nr. 1760 din 17 mai 2002 și nr. 9897

din 7 iunie 2002, reclamanta a solicitat autorizarea rețelei independente

pentru transport semnal TV (MPG2) și respectiv, prelungirea autorizației

temporare, ce urma să expire la data de 8 iunie 2002.

Este adevărat că în cererea privind autorizarea definitivă

pentru transport semnal TV, reclamanta a precizat cu privire la

caracteristicile tehnice ale rețelei și zonei deservite, în sensul că acestea

sunt definite prin acordul de procurare nr. A/6080/2002, pe care Inspectoratul

General pentru Comunicații și Tehnologia Informației l-a dat reclamantei, la

data de 9 mai 2002 [ca urmare a prelungirii ultimei autorizații temporare],

însă acest fapt nu este de natură să o absolve de obligația de a completa

documentația, cu toate elementele obligatorii prevăzute de reglementarea

specifică în materie, respectiv, art. 23 din ordinul sus-menționat.

Cât privește restituirea taxei de autorizare care, potrivit art.

18 din ordinul sus-menționat, se face venit la bugetul de stat, aceasta nu

poate fi pusă în discuție, atâta timp, cât reclamantul nu a dat curs

solicitării pârâtului, de a completa documentația și nici nu și-a retras cererea

privind autorizarea definitivă.

În mod corect, instanța de fond a apreciat că în cauză nu

poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâtului, în sensul reglementării art.

1 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Față de cele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC O.T. SA București împotriva

sentinței civile nr. 561 din 21 aprilie 2003, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 martie2004.