ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

8 martie 2001 reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul

Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se

dispună:

- obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri civile datorate de pe urma vătămării corporale grave (pierderea

ochiului stâng) suferite pe câmpul de instrucție la 17 februarie 1998,

despăgubiri ce constau în: 2.000.000 lei, rentă lunară cu începere de la data

accidentului, și în continuare; 7.000.000 lei anual, contravaloarea protezei

(ochi artificial); 1.000.000.000 lei daune morale;

- obligarea acestuia la asigurarea

unui loc de muncă adecvat;

- obligarea pârâtului la plata

cheltuielilor de judecată.

Ulterior, prin concluziile orale

consemnate în încheierea de dezbateri din 12 aprilie 2002, precum și concluziile

scrise, reclamantul a precizat pretențiile în sensul că a solicitat 3.773.070

lei rentă lunară, 6.720.000 lei anual contravaloarea protezei și 500.000.000

daune morale.

În motivarea acțiunii, întemeiată în

drept pe prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ.(răspunderea pentru prejudiciul

cauzat de lucrurile aflate sub pază) combinat cu art. 998 și art. 999 din

același cod (referitor la calcularea prejudiciului), reclamantul a arătat, că

fiind militar în termen a participat la instrucția zilnică din data de 17

februarie 1998 efectuată la poligonul din localitatea Bogota și, în timpul

ședinței de tragere cu granade defensive de război, din cauza unor schije

provenite dintr-o grenadă aruncată de un camarad, a fost atât de grav lezat,

încât a pierdut vederea cu ochiul stâng, care a fost îndepărtat și înlocuit cu

proteză. Că Parchetul Militar Cluj, prin Rezoluția din 20 august 1998 adoptată

în dosarul nr. 56/P/1998 a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că

accidentul s-a produs în împrejurări imprevizibile, îndrumându-l să-și

valorifice pretențiile la despăgubiri, pe calea unei acțiuni civile.

Pârâtul a formulat întâmpinare și a

cerut respingerea pretențiilor reclamantului pentru că, pe de o parte, în speță

nu era îndeplinită condiția imposibilității de prevedere a vătămării corporale,

întrucât împrăștierea schijelor și efectul vătămător al acestora pe o anumită

rază constituie tocmai caracteristicile și funcțiunile unei grenade, iar pe de

altă parte, a invocat culpa reclamantului, care, în momentul exploziei a întors

capul în sus, ceea ce a făcut posibil ca un fragment de schijă să-i cadă în

ochiul stâng, pe care l-a pierdut.

Învestit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Mureș, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 248 din 26 aprilie

2002 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să plătească

reclamantului:

- Suma de 93.295.215 lei cu titlu de

despăgubiri globale pentru perioada 1 aprilie 1998 – 30 aprilie 2002, iar în

continuare, până la schimbarea condițiilor de acordare, suma de câte 1.886.535

lei lunar cu titlu de prestație periodică;

- Suma de 6.720.000 lei, reprezentând câte ½ -

a parte din contravaloarea a două proteze oculare implantate în perioada

2001-2002, iar în continuare suma de câte 3.360.000 lei anual reprezentând

jumătate din contravaloarea unei asemenea proteze;

- Suma de 100.000.000 lei cu titlu

de daune morale, plus 12.830.788 lei cheltuieli de judecată;

- a respins restul pretențiilor;

- a data în debit pe reclamant cu

suma de 1.500.913 lei diferența de taxă timbru și cu suma de 5.145.000 lei taxă

judiciară pentru care acesta a beneficiat de amânarea plății până la data de 30

aprilie 2002 și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 10.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv,

martori, înscrisuri, expertiză medico-legală, precum și a dosarului nr.

56/P/1998 al Parchetului Militar Cluj, că reclamantul și-a pierdut ochiul stâng

în timpul unei ședințe de aruncare a grenadei de mână, de război, la data de 17

februarie 1998, pe poligonul Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă

împrăștiată de grenada aruncată de un alt soldat. Urmare acestui eveniment,

reclamantul a fost internat la Spitalul Militar Cluj Napoca în perioada 17

februarie – 25 martie 1998 cu diagnosticul „plagă corneeană perforantă, întinsă

și neregulată, cu eviscerație parțială a globului ocular, ca urmare a

impactului cu o schijă de grenadă”. S-a procedat chirurgical la „rezecție de

vitros și iris”, acuitatea vizuală fiind atât la internare cât și la externare

„zero”, iar leziunile, care au necesitat 36 de zile îngrijiri medicale, au

cauzat victimei, cu începere de la 24.03.1998 o invaliditate definitivă de 35%.

Existența legăturii de cauzalitate între acțiunea grenadei aruncate de soldatul

B.I. și vătămarea corporală a reclamantului este certă, martorii V.V., I.D., G.D.,

C.M., C.I., I.C., A.C., audiați de Parchetul Militar și respectiv, de tribunal

(C., G. și C.) declarând că imediat după aruncarea grenadei reclamantul a

acuzat dureri la ochiul stâng și a fost transportat la spital.

Apărarea pârâtului vizând culpa

exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului prejudiciabil a fost

înlăturată de tribunal, pe baza declarațiilor martorilor C.M., C.I., G.D., din

care a reținut că, deși era amenajat un traseu în care soldații trebuiau să se

adăpostească în momentul aruncării grenadelor, întrucât acesta era plin cu apă,

comandanții nu le-a pretins să intre în el, ci, le-a cerut să rămână pe

marginea tranșeului, cu spatele la biuta de pământ de pe aliniamentul de

așteptare, ghemuiți și cu capul pe genunchi. Soldații însă au adoptat o altă

poziție decât aceea în privința căreia au fost instruiți și anume, au stat cu

fața la biută, fără însă să fi fost corectați de comandanții lor direcți.

Comandantul plutonului din care făcea parte reclamantul, martorul G.D.

(locotenent) a declarat că, dat fiind că șantul (tranșeul) ce mărginea biuta în

spatele căreia se aflau soldații în așteptare, era plin cu apă,

locotenent-colonelul V., desemnat de comandantul unității pentru a asigura

supravegherea militarilor pe linia de așteptare, le-a cerut acestora să stea cu

spatele la biută, dincolo de șanțul plin cu apă și cu capul aplecat pe

genunchi.

În raport de aspectele menționate,

rezultate din probele analizate, tribunalul a reținut culpa ambelor părți în

producerea evenimentului prejudiciabil, respectiv, a reclamantului, care, nu a

respectat întru totul instrucțiunile comandanților, stând cu fața la biută, în

loc să stea cu spatele, și a păzitorului juridic al lucrului, care, prin

angajații săi, nu a manifestat suficientă rigurozitate în urmărirea respectării

de către soldați a instrucțiunilor date permițându-le să adopte o altă poziție

de așteptare, decât aceea în privința căreia fuseseră instruiți la începutul

exercițiului de aruncare a grenadei.

Invocarea de către pârât, ca o cauză

exoneratoare de răspundere, a faptei victimei, care, ar fi ridicat capul de pe

genunchi în momentul exploziei și a adoptat o altă poziție (ghemuit cu fața la

biută, nu cu spatele) ceea ce ar întruni caracteristicile forței majore, nu a

fost primită de instanță, aceste situații nefiind dovedite prin probele

administrate. De asemenea, nu s-a dovedit nici că fapta păzitorului juridic de

omitere a prevenirii și evitării faptei victimei în privința poziției adoptate

pe aliniamentul de așteptare nu a contribuit la producerea evenimentului

prejudiciabil. Din contră, probatoriul administrat a dovedit, că în timpul

desfășurării exercițiului de aruncare a grenadei a suferit o ușoară vătămare în

zona nazală și locotenent-colonelul V.V., desemnat că asigure ordinea pe timpul

ședinței de aruncare cu grenade de război defensive pe aliniamentul de

așteptare și care, în momentul producerii evenimentului prejudiciabil era

orientat și el cu fața spre biută, ghemuit, deci în aceeași poziție ca

reclamantul și colegii lui, cu toate că, la începerea ședinței le-a cerut să

stea cu spatele la biută.

Reținând culpa concurentă, în

proporții egale, a păzitorului juridic și a victimei, tribunalul a acordat

despăgubirile în mod corespunzător de ½, prestația periodică, de la 1

mai 2002 cu luarea în considerare a datei pronunțării sentinței de 26 aprilie

2002, iar pentru perioada anterioară 1 aprilie 1998 (raportat la data

externării din spital de 25 martie 1998) – 30 aprilie 2002 a acordat

despăgubiri globale. Proporția de ½ a fost menținută și în privința

despăgubirii cu contravaloarea protezelor oculare implantate și în continuare,

anual cu contravaloarea unei asemenea proteze.

Cuantumul daunelor morale a fost

limitat la suma de 100.000.000 lei considerată suficientă pentru acoperirea

prejudiciului moral cauzat reclamantului.

Soluția pronunțată de tribunal a

fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care, prin decizia

nr. 6/A din 5 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de

reclamantul D.A. și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale.

Împotriva menționatei decizii, au

declarat recurs reclamantul și pârâtul, în esență, reiterând motivele din apel.

În recursul său întemeiat pe art.

304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a invocat lipsa culpei concurente de 50%

a acestuia, și a susținut că instanțele, în mod greșit nu i-au acordat

contravaloarea numărului de 5 proteze implantate pe întreaga perioadă de 5 ani,

așa cum s-a stabilit în raportul de expertiză al Institutului de Medicină

Legală Târgu-Mureș și, i-au micșorat nejustificat cuantumul daunelor morale de

500.000.000 lei pretinse, față de traumatismul suferit.

Ministerul Apărării Naționale,

invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., a

susținut că în mod greșit instanțele, de fond și de apel: i-au respins cererea

privind obligarea reclamantului de a-și proba calitatea de angajat la data

încorporării, cu copia carnetului de muncă și a contractului de muncă, deci de

a-și proba calitatea procesuală activă; nu au reținut că accidentul, deci

prejudiciul, a fost rezultatul faptei proprii a victimei care se face culpabilă

de nerespectarea măsurilor de siguranță în poligon, (reclamantul singur s-a

expus stând cu fața spre direcția de tragere și privind în sus), caz în care

răspunderea păzitorului juridic este exclusă; au stabilit greșit despăgubirile globale

și prestația periodică luând în considerare salariul brut și neținând seama de

capacitatea de muncă de 65% a victimei; au acordat contravaloarea a două

proteze oculare deși reclamantul a făcut dovada unei singure proteze

implantate; au acordat despăgubiri pentru prejudicii incerte și viitoare,

întrucât o expertiză viitoare ar putea constata că proteza trebuie înlocuită la

2 ani și nu la un an; au acordat daune morale în cuantum exagerat în raport cu

vătămarea suferită și culpa reținută în sarcina reclamantului; au calculat

eronat cheltuielile de judecată, fără deducerea culpei reclamantului.

Recursurile sunt nefondate.

Cu referire la recursul

reclamantului este de reținut, că motivele invocate se încadrează la pct. 11

din art. 304 C. proc. civ., aprecierea eronată a probelor, text abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000. Din probatoriul amplu, administrat în cauză, instanțele,

prin hotărârile pronunțate, au reținut în mod corect că nici reclamantul, care

a fost accidentat, nu a respectat întocmai instrucțiunile privind desfășurarea

exercițiului de aruncare a grenadei de mână, de război, și au apreciat culpa

concurentă în procent de ½ a acestuia, în raport de care au calculat și

acordat despăgubirile și respectiv, daunele morale. În baza raportului de expertiză

medico-legală întocmit la data de 27 noiembrie 2001, din care rezultă că la

data examinării reclamantul prezenta proteză oculară stângă și a chitanței

seria BB nr. 0891259 din 4 aprilie 2002 care atestă că reclamantul a

achiziționat de la o clinică din Ungaria o proteză oculară cu suma de 56.000

forinți, echivalent în lei 6.720.000, instanțele au reținut, că reclamantul a

dovedit că până la 26 aprilie 2002, data pronunțării sentinței, a beneficiat de

două proteze și nu de 5 proteze cum a pretins, așa încât motivele de recurs

invocate de acesta nu pot fi reținute.

În ce privește recursul pârâtului

Ministerul Apărării Naționale este de menționat în primul rând, că acesta nu a

contestat calitatea de păzitor juridic al lucrului, ceea ce atrage răspunderea

sa pentru prejudiciul cauzat de lucru conform art. 1000 alin. (1) C. civ.

potrivit căruia „Suntem asemenea răspunzători de prejudiciul cauzat de

lucrurile ce sunt sub paza noastră”.

Victima care-și întemeiază acțiunea

pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ., trebuie să dovedească existența

prejudiciului și raportul de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciu,

situație în care operează prezumția de pază juridică în persoana

proprietarului, acesta putând fi exonerat de răspundere doar, dacă dovedește că

dauna s-a datorat: forței majore, faptei victimei, sau faptei unui terț.

În speță, s-a dovedit că D.A.,

militar în termen și-a pierdut ochiul stâng în timpul exercițiului de aruncare

a grenadei de mână, de război, la data de 17 februarie 1998 pe poligonul

Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă împrăștiată de grenada aruncată de

un alt soldat. A rămas cu o invaliditate definitivă de 35%.

Legătura de cauzalitate între

acțiunea grenadei aruncate de soldatul B.I. și vătămarea corporală a

reclamantului, este indubitabil stabilită pe baza probelor aflate la dosar,

martorii audiați în cauză declarând că imediat după aruncarea grenadei

reclamantul a acuzat dureri la ochiul stâng fiind transportat de îndată la

spital. De altfel, nici pârâtul nu a susținut în apărare, că vătămarea ar fi

fost rezultatul vreunui alt factor exterior. Acesta a invocat însă, ca o cauză

exoneratoare de răspundere fapta victimei constând în nerespectarea de către

reclamant a măsurilor de siguranță în poligon, respectiv ridicarea capului de

pe genunchi în momentul exploziei, susținere nedovedită.

Or, pentru ca fapta victimei să

exonereze de răspundere pe paznicul juridic al lucrului, aceasta trebuie să

aibă caracteristicile forței majore în raport cu fapta lucrului. În măsura în

care nu sunt întrunite caracteristicile forței majore, fapta victimei poate

conduce doar la o diminuare a răspunderii paznicului juridic, proporțională cu

gradul de participare și cu vina proprie a victimei.

Cum, în cauză s-a dovedit fără

echivoc, că nici reclamantul care a suferit vătămarea corporală și nici comanda

unității militare în cadrul căreia s-a desfășurat exercițiul nu au respectat

întocmai și cu rigurozitate instrucțiunile privind desfășurarea exercițiului,

poziția militarilor în așteptare și în acțiune, amenajarea poligonului (șanțul

de adăpostire fiind cu apă și deci practic inutilizabil de către militari), în

mod corect instanțele au considerat că ambele părți sunt în culpă privind

producerea evenimentului producător al prejudiciului.

Într-adevăr, în speță nu s-a dovedit

nici fapta victimei în forma invocată de pârât, adică ridicarea capului de pe

genunchi în momentul exploziei și nici că adoptarea unei alte poziții ar

întruni caracteristicile forței majore. Chiar și comandantul care trebuia să

organizeze exercițiul locotenent-colonelul V. aflat pe aceeași poziție de

așteptare cu reclamantul și cu ceilalți militari, a fost la rândul său

accidentat, dovedind astfel că aplicația a fost coordonată și organizată în mod

defectuos, fapt ce a condus la producerea evenimentului prejudiciabil.

În aceste condiții, corect

instanțele au reținut culpa concurentă în proporții egale atât a păzitorului

juridic cât și a victimei, astfel că, motivul de recurs vizând stabilirea

procentului culpei părților nu poate fi luat în considerare.

Este lipsit de temei legal și

motivul de recurs privind respingerea de către instanțe a cererii pârâtului de

a-l obliga pe reclamant să probeze, cu carnetul de muncă sau cu contractul de

muncă încheiat cu ACI, calitatea de angajat la data încorporării, la dosar

existând adeverința nr. 2204 din 16 noiembrie 1999 care atestă această

situație.

Despăgubirile globale și cele

periodice au fost corect calculate, apreciindu-se: câștigurile pe care le-ar fi

putut realiza reclamantul, în calitate de conducător auto categoria B și C

conform adeverinței de la o unitate economică cu profil similar celei în care a

lucrat și care nu mai există; concluziile raportului de expertiză în sensul

infirmității fizice permanente care determină pierderea capacității de muncă

pentru profilul de conducător auto profesionist; pensia de invaliditate și,

evident, culpa concurentă în procent de jumătate.

Sub acest aspect este de menționat

că, de vreme ce victima și-a pierdut capacitatea de muncă pentru profilul de

conducător auto profesionist, nu se poate pune problema deducerii din salariu a

procentului de 65% așa cum pretinde pârâtul.

Cât privește O.U.G. nr. 102/1999

aprobată prin Legea nr. 519/2002 invocată de pârâtă, nu-și are aplicare în

speță, în dosar neexistând probe care să ateste încadrarea victimei într-o

categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială.

Corect a fost apreciată și stabilită

contravaloarea protezelor oculare implantate în număr de două, precum și plata

în continuare, anual a sumei reprezentând jumătate din contravaloarea unei

proteze, având în vedere raportul de expertiză care stabilește necesitatea

schimbării anuale a protezei, situație față de care, nu se poate susține că ar

fi vorba de o pagubă viitoare, incertă.

Cuantumul daunelor morale în sumă de

100.000.000 lei la care a fost obligat pârâtul, a fost corect stabilit de

instanțe, având în vedere prejudiciul estetic, suferințele fizice și psihice

inerente înlocuirii anuale a protezei, disconfortul creat de o asemenea

intervenție.

Și suportarea cheltuielilor de

judecată a fost corect stabilită de instanțe, astfel încât decizia recurată,

urmează să fie menținută.

Față de considerentele menționate,

motivele de recurs invocate atât de reclamant, cât și de pârât, nu pot fi luate

în considerare, nefiind fondate. În consecință, urmează a se respinge

recursurile declarate de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul D.A. și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale

împotriva deciziei nr. 6 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.