ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 8 martie 2001 reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Apărării Naționale, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - obligarea pârâtului la plata de despăgubiri civile datorate de pe urma vătămării corporale grave (pierderea ochiului stâng) suferite pe câmpul de instrucție la 17 februarie 1998, despăgubiri ce constau în: 2.000.000 lei, rentă lunară cu începere de la data accidentului, și în continuare; 7.000.000 lei anual, contravaloarea protezei (ochi artificial); 1.000.000.000 lei daune morale; - obligarea acestuia la asigurarea unui loc de muncă adecvat; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Ulterior, prin concluziile orale consemnate în încheierea de dezbateri din 12 aprilie 2002, precum și concluziile scrise, reclamantul a precizat pretențiile în sensul că a solicitat 3.773.070 lei rentă lunară, 6.720.000 lei anual contravaloarea protezei și 500.000.000 daune morale. În motivarea acțiunii, întemeiată în drept pe prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ.(răspunderea pentru prejudiciul cauzat de lucrurile aflate sub pază) combinat cu art. 998 și art. 999 din același cod (referitor la calcularea prejudiciului), reclamantul a arătat, că fiind militar în termen a participat la instrucția zilnică din data de 17 februarie 1998 efectuată la poligonul din localitatea Bogota și, în timpul ședinței de tragere cu granade defensive de război, din cauza unor schije provenite dintr-o grenadă aruncată de un camarad, a fost atât de grav lezat, încât a pierdut vederea cu ochiul stâng, care a fost îndepărtat și înlocuit cu proteză.

Că Parchetul Militar Cluj, prin Rezoluția din 20 august 1998 adoptată în dosarul nr. 56/P/1998 a dispus neînceperea urmăririi penale, pe motiv că accidentul s-a produs în împrejurări imprevizibile, îndrumându-l să-și valorifice pretențiile la despăgubiri, pe calea unei acțiuni civile. Pârâtul a formulat întâmpinare și a cerut respingerea pretențiilor reclamantului pentru că, pe de o parte, în speță nu era îndeplinită condiția imposibilității de prevedere a vătămării corporale, întrucât împrăștierea schijelor și efectul vătămător al acestora pe o anumită rază constituie tocmai caracteristicile și funcțiunile unei grenade, iar pe de altă parte, a invocat culpa reclamantului, care, în momentul exploziei a întors capul în sus, ceea ce a făcut posibil ca un fragment de schijă să-i cadă în ochiul stâng, pe care l-a pierdut.

Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Mureș, secția civilă, a pronunțat sentința nr. 248 din 26 aprilie 2002 prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârât să plătească reclamantului: - Suma de 93.295.215 lei cu titlu de despăgubiri globale pentru perioada 1 aprilie 1998 – 30 aprilie 2002, iar în continuare, până la schimbarea condițiilor de acordare, suma de câte 1.886.535 lei lunar cu titlu de prestație periodică; - Suma de 6.720.000 lei, reprezentând câte ½ - a parte din contravaloarea a două proteze oculare implantate în perioada 2001-2002, iar în continuare suma de câte 3.360.000 lei anual reprezentând jumătate din contravaloarea unei asemenea proteze; - Suma de 100.000.000 lei cu titlu de daune morale, plus 12.830.788 lei cheltuieli de judecată; - a respins restul pretențiilor; - a data în debit pe reclamant cu suma de 1.500.913 lei diferența de taxă timbru și cu suma de 5.145.000 lei taxă judiciară pentru care acesta a beneficiat de amânarea plății până la data de 30 aprilie 2002 și a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 10.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv, martori, înscrisuri, expertiză medico-legală, precum și a dosarului nr. 56/P/1998 al Parchetului Militar Cluj, că reclamantul și-a pierdut ochiul stâng în timpul unei ședințe de aruncare a grenadei de mână, de război, la data de 17 februarie 1998, pe poligonul Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă împrăștiată de grenada aruncată de un alt soldat. Urmare acestui eveniment, reclamantul a fost internat la Spitalul Militar Cluj Napoca în perioada 17 februarie – 25 martie 1998 cu diagnosticul „plagă corneeană perforantă, întinsă și neregulată, cu eviscerație parțială a globului ocular, ca urmare a impactului cu o schijă de grenadă”.

S-a procedat chirurgical la „rezecție de vitros și iris”, acuitatea vizuală fiind atât la internare cât și la externare „zero”, iar leziunile, care au necesitat 36 de zile îngrijiri medicale, au cauzat victimei, cu începere de la 24.03.1998 o invaliditate definitivă de 35%. Existența legăturii de cauzalitate între acțiunea grenadei aruncate de soldatul B.I. și vătămarea corporală a reclamantului este certă, martorii V.V., I.D., G.D., C.M., C.I., I.C., A.C., audiați de Parchetul Militar și respectiv, de tribunal (C., G. și C.) declarând că imediat după aruncarea grenadei reclamantul a acuzat dureri la ochiul stâng și a fost transportat la spital.

Apărarea pârâtului vizând culpa exclusivă a reclamantului în producerea evenimentului prejudiciabil a fost înlăturată de tribunal, pe baza declarațiilor martorilor C.M., C.I., G.D., din care a reținut că, deși era amenajat un traseu în care soldații trebuiau să se adăpostească în momentul aruncării grenadelor, întrucât acesta era plin cu apă, comandanții nu le-a pretins să intre în el, ci, le-a cerut să rămână pe marginea tranșeului, cu spatele la biuta de pământ de pe aliniamentul de așteptare, ghemuiți și cu capul pe genunchi. Soldații însă au adoptat o altă poziție decât aceea în privința căreia au fost instruiți și anume, au stat cu fața la biută, fără însă să fi fost corectați de comandanții lor direcți.

Comandantul plutonului din care făcea parte reclamantul, martorul G.D. (locotenent) a declarat că, dat fiind că șantul (tranșeul) ce mărginea biuta în spatele căreia se aflau soldații în așteptare, era plin cu apă, locotenent-colonelul V., desemnat de comandantul unității pentru a asigura supravegherea militarilor pe linia de așteptare, le-a cerut acestora să stea cu spatele la biută, dincolo de șanțul plin cu apă și cu capul aplecat pe genunchi.

În raport de aspectele menționate, rezultate din probele analizate, tribunalul a reținut culpa ambelor părți în producerea evenimentului prejudiciabil, respectiv, a reclamantului, care, nu a respectat întru totul instrucțiunile comandanților, stând cu fața la biută, în loc să stea cu spatele, și a păzitorului juridic al lucrului, care, prin angajații săi, nu a manifestat suficientă rigurozitate în urmărirea respectării de către soldați a instrucțiunilor date permițându-le să adopte o altă poziție de așteptare, decât aceea în privința căreia fuseseră instruiți la începutul exercițiului de aruncare a grenadei. Invocarea de către pârât, ca o cauză exoneratoare de răspundere, a faptei victimei, care, ar fi ridicat capul de pe genunchi în momentul exploziei și a adoptat o altă poziție (ghemuit cu fața la biută, nu cu spatele) ceea ce ar întruni caracteristicile forței majore, nu a fost primită de instanță, aceste situații nefiind dovedite prin probele administrate.

De asemenea, nu s-a dovedit nici că fapta păzitorului juridic de omitere a prevenirii și evitării faptei victimei în privința poziției adoptate pe aliniamentul de așteptare nu a contribuit la producerea evenimentului prejudiciabil. Din contră, probatoriul administrat a dovedit, că în timpul desfășurării exercițiului de aruncare a grenadei a suferit o ușoară vătămare în zona nazală și locotenent-colonelul V.V., desemnat că asigure ordinea pe timpul ședinței de aruncare cu grenade de război defensive pe aliniamentul de așteptare și care, în momentul producerii evenimentului prejudiciabil era orientat și el cu fața spre biută, ghemuit, deci în aceeași poziție ca reclamantul și colegii lui, cu toate că, la începerea ședinței le-a cerut să stea cu spatele la biută.

Reținând culpa concurentă, în proporții egale, a păzitorului juridic și a victimei, tribunalul a acordat despăgubirile în mod corespunzător de ½, prestația periodică, de la 1 mai 2002 cu luarea în considerare a datei pronunțării sentinței de 26 aprilie 2002, iar pentru perioada anterioară 1 aprilie 1998 (raportat la data externării din spital de 25 martie 1998) – 30 aprilie 2002 a acordat despăgubiri globale. Proporția de ½ a fost menținută și în privința despăgubirii cu contravaloarea protezelor oculare implantate și în continuare, anual cu contravaloarea unei asemenea proteze. Cuantumul daunelor morale a fost limitat la suma de 100.000.000 lei considerată suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat reclamantului.

Soluția pronunțată de tribunal a fost menținută de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, care, prin decizia nr. 6/A din 5 februarie 2003 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul D.A. și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale. Împotriva menționatei decizii, au declarat recurs reclamantul și pârâtul, în esență, reiterând motivele din apel. În recursul său întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a invocat lipsa culpei concurente de 50% a acestuia, și a susținut că instanțele, în mod greșit nu i-au acordat contravaloarea numărului de 5 proteze implantate pe întreaga perioadă de 5 ani, așa cum s-a stabilit în raportul de expertiză al Institutului de Medicină Legală Târgu-Mureș și, i-au micșorat nejustificat cuantumul daunelor morale de 500.000.000 lei pretinse, față de traumatismul suferit.

Ministerul Apărării Naționale, invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc.

civ., a susținut că în mod greșit instanțele, de fond și de apel: i-au respins cererea privind obligarea reclamantului de a-și proba calitatea de angajat la data încorporării, cu copia carnetului de muncă și a contractului de muncă, deci de a-și proba calitatea procesuală activă; nu au reținut că accidentul, deci prejudiciul, a fost rezultatul faptei proprii a victimei care se face culpabilă de nerespectarea măsurilor de siguranță în poligon, (reclamantul singur s-a expus stând cu fața spre direcția de tragere și privind în sus), caz în care răspunderea păzitorului juridic este exclusă; au stabilit greșit despăgubirile globale și prestația periodică luând în considerare salariul brut și neținând seama de capacitatea de muncă de 65% a victimei; au acordat contravaloarea a două proteze oculare deși reclamantul a făcut dovada unei singure proteze implantate; au acordat despăgubiri pentru prejudicii incerte și viitoare, întrucât o expertiză viitoare ar putea constata că proteza trebuie înlocuită la 2 ani și nu la un an; au acordat daune morale în cuantum exagerat în raport cu vătămarea suferită și culpa reținută în sarcina reclamantului; au calculat eronat cheltuielile de judecată, fără deducerea culpei reclamantului.

Recursurile sunt nefondate. Cu referire la recursul reclamantului este de reținut, că motivele invocate se încadrează la pct. 11 din art. 304 C. proc. civ., aprecierea eronată a probelor, text abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. Din probatoriul amplu, administrat în cauză, instanțele, prin hotărârile pronunțate, au reținut în mod corect că nici reclamantul, care a fost accidentat, nu a respectat întocmai instrucțiunile privind desfășurarea exercițiului de aruncare a grenadei de mână, de război, și au apreciat culpa concurentă în procent de ½ a acestuia, în raport de care au calculat și acordat despăgubirile și respectiv, daunele morale.

În baza raportului de expertiză medico-legală întocmit la data de 27 noiembrie 2001, din care rezultă că la data examinării reclamantul prezenta proteză oculară stângă și a chitanței seria BB nr. 0891259 din 4 aprilie 2002 care atestă că reclamantul a achiziționat de la o clinică din Ungaria o proteză oculară cu suma de 56.000 forinți, echivalent în lei 6.720.000, instanțele au reținut, că reclamantul a dovedit că până la 26 aprilie 2002, data pronunțării sentinței, a beneficiat de două proteze și nu de 5 proteze cum a pretins, așa încât motivele de recurs invocate de acesta nu pot fi reținute. În ce privește recursul pârâtului Ministerul Apărării Naționale este de menționat în primul rând, că acesta nu a contestat calitatea de păzitor juridic al lucrului, ceea ce atrage răspunderea sa pentru prejudiciul cauzat de lucru conform art. 1000 alin. (1) C. civ.

potrivit căruia „Suntem asemenea răspunzători de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza noastră”. Victima care-și întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 1000 alin. (1) C. civ., trebuie să dovedească existența prejudiciului și raportul de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciu, situație în care operează prezumția de pază juridică în persoana proprietarului, acesta putând fi exonerat de răspundere doar, dacă dovedește că dauna s-a datorat: forței majore, faptei victimei, sau faptei unui terț. În speță, s-a dovedit că D.A., militar în termen și-a pierdut ochiul stâng în timpul exercițiului de aruncare a grenadei de mână, de război, la data de 17 februarie 1998 pe poligonul Bogota, vătămarea fiind cauzată de o schijă împrăștiată de grenada aruncată de un alt soldat.

A rămas cu o invaliditate definitivă de 35%. Legătura de cauzalitate între acțiunea grenadei aruncate de soldatul B.I. și vătămarea corporală a reclamantului, este indubitabil stabilită pe baza probelor aflate la dosar, martorii audiați în cauză declarând că imediat după aruncarea grenadei reclamantul a acuzat dureri la ochiul stâng fiind transportat de îndată la spital. De altfel, nici pârâtul nu a susținut în apărare, că vătămarea ar fi fost rezultatul vreunui alt factor exterior. Acesta a invocat însă, ca o cauză exoneratoare de răspundere fapta victimei constând în nerespectarea de către reclamant a măsurilor de siguranță în poligon, respectiv ridicarea capului de pe genunchi în momentul exploziei, susținere nedovedită.

Or, pentru ca fapta victimei să exonereze de răspundere pe paznicul juridic al lucrului, aceasta trebuie să aibă caracteristicile forței majore în raport cu fapta lucrului. În măsura în care nu sunt întrunite caracteristicile forței majore, fapta victimei poate conduce doar la o diminuare a răspunderii paznicului juridic, proporțională cu gradul de participare și cu vina proprie a victimei. Cum, în cauză s-a dovedit fără echivoc, că nici reclamantul care a suferit vătămarea corporală și nici comanda unității militare în cadrul căreia s-a desfășurat exercițiul nu au respectat întocmai și cu rigurozitate instrucțiunile privind desfășurarea exercițiului, poziția militarilor în așteptare și în acțiune, amenajarea poligonului (șanțul de adăpostire fiind cu apă și deci practic inutilizabil de către militari), în mod corect instanțele au considerat că ambele părți sunt în culpă privind producerea evenimentului producător al prejudiciului.

Într-adevăr, în speță nu s-a dovedit nici fapta victimei în forma invocată de pârât, adică ridicarea capului de pe genunchi în momentul exploziei și nici că adoptarea unei alte poziții ar întruni caracteristicile forței majore. Chiar și comandantul care trebuia să organizeze exercițiul locotenent-colonelul V. aflat pe aceeași poziție de așteptare cu reclamantul și cu ceilalți militari, a fost la rândul său accidentat, dovedind astfel că aplicația a fost coordonată și organizată în mod defectuos, fapt ce a condus la producerea evenimentului prejudiciabil. În aceste condiții, corect instanțele au reținut culpa concurentă în proporții egale atât a păzitorului juridic cât și a victimei, astfel că, motivul de recurs vizând stabilirea procentului culpei părților nu poate fi luat în considerare.

Este lipsit de temei legal și motivul de recurs privind respingerea de către instanțe a cererii pârâtului de a-l obliga pe reclamant să probeze, cu carnetul de muncă sau cu contractul de muncă încheiat cu ACI, calitatea de angajat la data încorporării, la dosar existând adeverința nr. 2204 din 16 noiembrie 1999 care atestă această situație. Despăgubirile globale și cele periodice au fost corect calculate, apreciindu-se: câștigurile pe care le-ar fi putut realiza reclamantul, în calitate de conducător auto categoria B și C conform adeverinței de la o unitate economică cu profil similar celei în care a lucrat și care nu mai există; concluziile raportului de expertiză în sensul infirmității fizice permanente care determină pierderea capacității de muncă pentru profilul de conducător auto profesionist; pensia de invaliditate și, evident, culpa concurentă în procent de jumătate.

Sub acest aspect este de menționat că, de vreme ce victima și-a pierdut capacitatea de muncă pentru profilul de conducător auto profesionist, nu se poate pune problema deducerii din salariu a procentului de 65% așa cum pretinde pârâtul. Cât privește O.U.G. nr. 102/1999 aprobată prin Legea nr. 519/2002 invocată de pârâtă, nu-și are aplicare în speță, în dosar neexistând probe care să ateste încadrarea victimei într-o categorie de persoane cu handicap care necesită protecție specială. Corect a fost apreciată și stabilită contravaloarea protezelor oculare implantate în număr de două, precum și plata în continuare, anual a sumei reprezentând jumătate din contravaloarea unei proteze, având în vedere raportul de expertiză care stabilește necesitatea schimbării anuale a protezei, situație față de care, nu se poate susține că ar fi vorba de o pagubă viitoare, incertă.

Cuantumul daunelor morale în sumă de 100.000.000 lei la care a fost obligat pârâtul, a fost corect stabilit de instanțe, având în vedere prejudiciul estetic, suferințele fizice și psihice inerente înlocuirii anuale a protezei, disconfortul creat de o asemenea intervenție. Și suportarea cheltuielilor de judecată a fost corect stabilită de instanțe, astfel încât decizia recurată, urmează să fie menținută. Față de considerentele menționate, motivele de recurs invocate atât de reclamant, cât și de pârât, nu pot fi luate în considerare, nefiind fondate. În consecință, urmează a se respinge recursurile declarate de aceștia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamantul D.A. și de pârâtul Ministerul Apărării Naționale împotriva deciziei nr. 6 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.