Hasan Dogan și alții împotriva Turciei

Reclamanții, al căror nume apar în apendice, sunt resortisanți turci. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl H. Kaplan, un avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Până în octombrie 1993 reclamanții locuiau în İskender, un sat Sığınak, în districtul Lice, în Diyarbakır, unde dețin proprietate. Se remarcă că documentele care atestă proprietatea proprietății, pe care dl Pașa Doğan, dl Mehmet Șirin Damla, dl Gazi Damla și dna İkram Damla le-au folosit în İskender, poartă numele părinților lor. În octombrie 1993, după incidentele care au avut loc în districtul Lice la 22 și 23 octombrie, forțele de securitate au sosit la İskender și au evacuat forța reclamanților din satul lor.

La 2 februarie 2000, primarul satului (muhtar) din Sığınak, dl Kemal Arslan a depus o cerere la Ministerul lucrărilor publice și decontare și a solicitat Ministerului să rezolve problemele infrastructurii satului. El a informat în continuare că locuitorii İskender au fost dispuși să se întoarcă în satul lor. El nu a primit nici un răspuns la petiția sa. La o dată neespecificată, dl Nurettin Dilek, dl Sebbetullah Seydaoğlu și dl Hașim Hașimi au trimis cereri prim-ministrului, vicepreședintele, ministrul internului, ministrul lucrărilor publice și al departamentului, guvernatorul regional al statului de urgență și guvernatorul Diyarbakır solicitând ajutor în numele locuitorilor satelor din districtul Lice pentru a se întoarce în satele lor.

În vara 2001 reclamanții s-au întors la İskender deoarece tulburările din regiune au ajuns la sfârșit. La 12 octombrie 2001 Comandamentul Stației Tepe Gendarmes a informat reclamanții că accesul la satul este interzis și că au trebuit să părăsească satul în trei zile. Ofițerii gendarmei au amenințat și insultat în continuare sătenții. La 15 octombrie 2001 reclamanții au părăsit satul. La 16 octombrie 2001, unul dintre reclamanți, dl Abdullah Doğan a depus o cerere la Ministerul Internului și biroul guvernatorului din Diyarbakır, în numele celor patruzeci și patru familii de İskender. În petiția sa, Abdullah Doğan a declarat incidentele menționate mai sus și a solicitat permisiunea de a se întoarce în satul lor.

La 13 noiembrie 2001, guvernatorul districtului Lice a trimis următoarea reacție la dl Abdullah Doğan: „A fost luată în considerare petiția dvs. care conține o cerere de permisiunea de a reveni la satul İskender din satul Sığınak. Este necesar să se întoarcă la Sığınak în timp ce infrastructura lui İskender este deteriorată, deoarece satul a fost nehabitat de mult timp...” Ancheta efectuată de autoritățile a indicat că reclamanții au părăsit satele proprii de testament. Forțele de securitate nu au forțat reclamanții să părăsească satul lor. Înregistrările oficiale au indicat că nu exista nici un obstacol care împiedică sătenii să se întoarcă în satele lor și în posesia lor. Persoanele care și-au părăsit satele ca urmare a terorismului au început deja să se întoarcă și să își regăsească activitățile în satele lor.

La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor care rezultă din cauza terorismului și a luptei împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunare Națională și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea compensației”). În această privință, Comisia de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost înființate în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare. Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000 de persoane. Încă 800 de persoane, ale căror cereri erau pe calea Curții, au aplicat, de asemenea, comisioanelor de compensare.

Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții a lui İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea lui Doğan și alții c. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 31-35, CEDO 2004-VI).

The applicants, whose names appear in the appendix, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr H. Kaplan, a lawyer practising in Istanbul. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Until October 1993 the applicants lived in İskender, a hamlet of the Sığınak village, in the district of Lice, in Diyarbakır, where they own property. It is to be noted that the documents attesting ownership of property, which Mr Pașa Doğan, Mr Mehmet Șirin Damla, Mr Gazi Damla and Ms İkram Damla used in İskender, bear their fathers’ names. In October 1993, following the incidents that took place in the district of Lice on 22 and 23 October, security forces arrived to İskender and forcibly evicted the applicants from their hamlet.

On 2 February 2000 the village mayor (muhtar) of Sığınak, Mr Kemal Arslan filed a petition with the Ministry of Public Works and Settlement and requested the Ministry to solve the problems of infrastructure of the hamlet. He further informed it that the inhabitants of İskender were willing to return to their hamlet. He received no response to his petition. On an unspecified date three Members of Parliament, Mr Nurettin Dilek, Mr Sebgetullah Seydaoğlu and Mr Hașim Hașimi sent petitions to the Prime Minister, the Deputy Prime Minister, the Minister of the Interior, the Minister of Public Works and Settlement, the State of Emergency Regional Governor and the Diyarbakır Governor requesting help on behalf of the inhabitants of the villages of the Lice district for them to return to their villages.

In summer 2001 the applicants returned to İskender as the disturbances in the region had come to an end. On 12 October 2001 the Tepe Gendarmes Station Command informed the applicants that access to the hamlet was prohibited and that they had to leave the village in three days. The gendarme officers further threatened and insulted the villagers. On 15 October 2001 the applicants left the hamlet. On 16 October 2001 one of the applicants, Mr Abdullah Doğan filed a petition with the Ministry of the Interior and the Governor’s office in Diyarbakır, on behalf of the forty-four families of İskender. In his petition Abdullah Doğan stated the above-mentioned incidents and requested permission to return to their hamlet.

On 13 November 2001 the Lice District Governor sent the following response to Mr Abdullah Doğan: “...Your petition containing a request of permission to return to the İskender hamlet of the Sığınak village has been considered. It is appropriate to return to Sığınak as the infrastructure of İskender is damaged, since the hamlet has been uninhabited for long time...” The investigation carried out by the authorities indicated that the applicants had left their villages of their own will. The security forces had not forced the applicants to leave their village. The official records indicated that there was no obstacle preventing villagers from returning to their homes and possessions in their villages.

Persons who had left their villages as a result of terrorism had already started returning and regaining their activities in their villages. On 14 July 2004 the Law on Compensation for Losses resulting from Terrorism and the Fight against Terrorism was passed by the Grand National Assembly and entered into force on 27 July 2004 (“Compensation Law”). That Law provided for a sufficient remedy capable of redressing the Convention grievances of persons who were denied access to their possessions in their villages. In that connection Damage Assessment and Compensation Commissions were set up in seventy-six provinces. Persons who had suffered damage as a result of terrorism or of measures taken by the authorities to combat terrorism could lodge an application with the relevant compensation commission claiming compensation.

The number of persons applying to these commissions had already attained approximately 170,000. A further 800 persons, whose applications were pending before the Court, had also applied to the compensation commissions. Many villagers had already been awarded compensation for the damage they had sustained. A description of the relevant domestic law can be found in the Court’s decision of İçyer v. Turkey (no. 18888/02, §§ 44-54, 12 January 2006) and in its judgment of Doğan and Others v. Turkey (nos. 88038811/02, 8813/02 and 8815-8819/02, §§ 31-35, ECHR 2004-VI).