ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4107/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta C.N.C.F.R. S.A., regionala București, l-a chemat în judecată pe pârâtul patronatul S.C.C.F.C. București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 25.440.000 lei contravaloare chirie neachitată și la plata cheltuielor de judecată, cu motivarea că potrivit contractului nr. 6.5.1/1768 din 6 aprilie 1999 i-a închiriat pârâtei spațiul situat în Cămin – Linia a 14 Gara de Nord destinat cazării personalului și că aceasta din urmă nu și-a respectat obligația de a achita chiria convenită. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 2087 pronunțată la 16 martie 2001 a admis acțiunea așa cum a fost formulată.

În considerentele sentinței s-a reținut pe baza dovezilor aflate la dosar că pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin contract de a achita chiria pentru spațiul pus la dispoziție de reclamantă. Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția comercială, care, prin decizia nr. 1212 din 17 septembrie 2001 a respins ca nefondat apelul declarat de patronatul S.C.C.F.C. București. În examinarea criticilor, instanța de apel a reținut că părțile de comun acord au stabilit prețul chiriei prin contractul pe care l-au semnat fără obiecțiuni. Clauzele stipulate de părți nu trimit la anexe care să facă parte integrantă din contract, prin care să fie stabilit al cuantum al chiriei așa cum a susținut apelanta.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs, patronatul S.C.C.F.C. București. Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) și (10) în argumentarea cărora a susținut că înțelege să critice obligarea greșită la plata sumei de 19.140.000 diferență între suma de 25.440.000 lei la care a fost obligată și suma recunoscută ca datorată de 6.300.000 lei. Această diferență, potrivit susținerii recurentei, provine din interpretarea eronată a notei nr. 6.5.1/1296/1999 prin care spațiul închiriat a fost încadrat la pct. (b) „Camere de tranzit” și nu la poziția 3, „locuințe de plată” cu tarif de 900.000 lei/lună cum era firesc în condițiile în care spațiul ocupat în cămin la linia nr. 14 din Gara de Nord nu poate fi confundat cu o unitate hotelieră.

A mai susținut recurenta că deși a depus la dosar contractul nr. 20 din 21 septembrie 1999 prin care a făcut dovada că același spațiu a fost încadrat la suma de 900.000 lei/lună, instanța nu s-a pronunțat pe această probă, astfel că înțelege să solicite casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare. Recursul este nefondat. Raporturile juridice dintre părțile în litigiu s-au stabilit pe baza contractului de închiriere nr. 6.5.1/1768 încheiat la data de 6 aprilie 1999 prin care la art.4 s-a prevăzut expres că „tariful de utilizare spațiu este de 60.000 lei/pat x 2 locuri = 120.000 lei”. Acest tarif privește, așa cum se specifică în art. 2 folosirea spațiului Cămin – Linia 14 Gara de Nord, cu destinația cazare.

Cele trei facturi în litigiu privesc perioada cuprinsă între 20 aprilie 1999 – 31 iulie 1999, când contractul s-a derulat între părți fără nici o modificare în privința tarifului convenit prin art. 4 și fără vreo trimitere agreată de ambele părți la nota despre care face vorbire recurenta care, chiar dacă exista anterior încheierii contractului nu a fost avută în vedere de părțile contractante la stabilirea tarifului. Clauza din contract este clară, nesusceptibilă de alt înțeles așa încât ea trebuie respectată întocmai. Cum convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante a căror voință nu poate fi suplinită în sensul cerut de recurentă, prin hotărâre judecătorească, critica referitoare la interpretarea greșită a raporturilor juridice dintre părțile în proces este nefondată.

În ce privește contractul nr. 20/1999 depus la dosar, care în opinia recurentei constituie probă pe care instanțele nu au examinat-o Curtea reține că înscrisul respectiv privește o altă perioadă de timp. Faptul că în art. 4 din acest contract s-a prevăzut un tarif pe lună de 900.000 lei pe care recurenta îl susține și pentru pentru perioada în litigiu pentru care era încheiat alt contract, cu un alt tarif, nu este de natură să ducă la o altă concluzie decât cea la care s-a ajuns prin hotărârile pronunțate în cauză. Clauza referitoare la tarif nu poate fi completată sau schimbată decât prin acordul de voință al părților pentru că astfel s-ar înfrânge principiul statuat de art. 969 C. civ. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul patronatul S.C.C.F.C. București împotriva deciziei nr. 1212 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.