ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4107/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiune, reclamanta C.N.C.F.R. S.A., regionala

București, l-a chemat în judecată pe pârâtul patronatul S.C.C.F.C. București și

a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să fie obligat la plata sumei

de 25.440.000 lei contravaloare chirie neachitată și la plata cheltuielor de

judecată, cu motivarea că potrivit contractului nr. 6.5.1/1768 din 6 aprilie

1999 i-a închiriat pârâtei spațiul situat în Cămin – Linia a 14 Gara de Nord

destinat cazării personalului și că aceasta din urmă nu și-a respectat

obligația de a achita chiria convenită.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 2087 pronunțată la 16 martie 2001 a admis acțiunea așa cum a fost

formulată. În considerentele sentinței s-a reținut pe baza dovezilor aflate la

dosar că pârâta nu și-a respectat obligația asumată prin contract de a achita

chiria pentru spațiul pus la dispoziție de reclamantă.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

București, secția comercială, care, prin decizia nr. 1212 din 17 septembrie

2001 a respins ca nefondat apelul declarat de patronatul S.C.C.F.C. București.

În examinarea criticilor, instanța de apel a

reținut că părțile de comun acord au stabilit prețul chiriei prin contractul pe

care l-au semnat fără obiecțiuni. Clauzele stipulate de părți nu trimit la

anexe care să facă parte integrantă din contract, prin care să fie stabilit al

cuantum al chiriei așa cum a susținut apelanta.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat

recurs, patronatul S.C.C.F.C. București.

Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304

alin. (8) și (10) în argumentarea cărora a susținut că înțelege să critice

obligarea greșită la plata sumei de 19.140.000 diferență între suma de

25.440.000 lei la care a fost obligată și suma recunoscută ca datorată de

6.300.000 lei.

Această diferență, potrivit susținerii

recurentei, provine din interpretarea eronată a notei nr. 6.5.1/1296/1999 prin

care spațiul închiriat a fost încadrat la pct. (b) „Camere de tranzit” și nu la

poziția 3, „locuințe de plată” cu tarif de 900.000 lei/lună cum era firesc în

condițiile în care spațiul ocupat în cămin la linia nr. 14 din Gara de Nord nu

poate fi confundat cu o unitate hotelieră.

A mai susținut recurenta că deși a depus la

dosar contractul nr. 20 din 21 septembrie 1999 prin care a făcut dovada că

același spațiu a fost încadrat la suma de 900.000 lei/lună, instanța nu s-a

pronunțat pe această probă, astfel că înțelege să solicite casarea hotărârilor

atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare.

Recursul este nefondat.

Raporturile juridice dintre părțile în litigiu

s-au stabilit pe baza contractului de închiriere nr. 6.5.1/1768 încheiat la

data de 6 aprilie 1999 prin care la art.4 s-a prevăzut expres că „tariful de

utilizare spațiu este de 60.000 lei/pat x 2 locuri = 120.000 lei”.

Acest tarif privește, așa cum se specifică în

art. 2 folosirea spațiului Cămin – Linia 14 Gara de Nord, cu destinația cazare.

Cele trei facturi în litigiu privesc perioada

cuprinsă între 20 aprilie 1999 – 31 iulie 1999, când contractul s-a derulat

între părți fără nici o modificare în privința tarifului convenit prin art. 4

și fără vreo trimitere agreată de ambele părți la nota despre care face vorbire

recurenta care, chiar dacă exista anterior încheierii contractului nu a fost

avută în vedere de părțile contractante la stabilirea tarifului.

Clauza din contract este clară, nesusceptibilă

de alt înțeles așa încât ea trebuie respectată întocmai. Cum convențiile legal

făcute au putere de lege între părțile contractante a căror voință nu poate fi

suplinită în sensul cerut de recurentă, prin hotărâre judecătorească, critica

referitoare la interpretarea greșită a raporturilor juridice dintre părțile în

proces este nefondată.

În ce privește contractul nr. 20/1999 depus la

dosar, care în opinia recurentei constituie probă pe care instanțele nu au

examinat-o Curtea reține că înscrisul respectiv privește o altă perioadă de

timp. Faptul că în art. 4 din acest contract s-a prevăzut un tarif pe lună de

900.000 lei pe care recurenta îl susține și pentru pentru perioada în litigiu

pentru care era încheiat alt contract, cu un alt tarif, nu este de natură să

ducă la o altă concluzie decât cea la care s-a ajuns prin hotărârile pronunțate

în cauză.

Clauza referitoare la tarif nu poate fi completată

sau schimbată decât prin acordul de voință al părților pentru că astfel s-ar

înfrânge principiul statuat de art. 969 C. civ.

Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul patronatul S.C.C.F.C. București împotriva deciziei nr. 1212 din 17

septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 29 octombrie 2003.