Hakan și alții împotriva Turciei

Reclamanții, dl Ağa Hakan, dl Abdulkerim Hakan, dl Abdullah Hakan și dl Abdulhekim Hakan, sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de dl Bekir Kaya, un avocat practicant în İstanbul. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 1997 reclamanții locuiau în Yanıkçay, un sat al districtului Gevaș din Van. Se remarcă că reclamanții nu au prezentat niciun certificat care să ateste proprietatea proprietății lor în Yanıkçay. La 10 octombrie 1997, reclamanții au părăsit satul din cauza presiunilor forțelor de securitate. La 13 decembrie 1997, forțele de securitate au incendiat casele și animalele reclamanților. Doi locuitori ai lui Yanıkçay, dl Muzaffer Șeker și dl Mustafa Ülger au asistat la incident.

La o dată necunoscută, aproximativ douăzeci de săteni din Yanıkçay au fost obligați să meargă la Comandamentul Gendarmeriei din Gevaș. Apoi au fost obligați să semneze declarațiile că casele au fost arse de membrii PKK (Partitul muncitorilor kurdi). La 16 decembrie 1997, dl Ağa Hakan, dl Abdulkerim Hakan și dl Abdullah Hakan au depus o cerere la biroul procurorului public din Gevaș, plângând de distrugerea proprietăților lor și de redresarea reclamanților pentru daunele pe care le-au suferit. La 17 martie 1998, procurorul public Gevaș a eliberat un mandat de căutare permanentă pentru a găsi autorii incendierii proprietății reclamanților. La 15 octombrie 2001, Comandamentul de District Gendarmerie din Gevaș a informat biroul Procurorului public din Gevaș că infracțiunea nu a fost identificată și capturată.

La 25 octombrie 2001, dl Ağa Hakan, dl Abdulkerim Hakan și dl Abdullah Hakan au depus alte cereri la biroul procurorului public din Gevaș și la biroul guvernatorului din Van, reprezentând cererea lor de remediere pentru daunele pe care le-au suferit. La 26 octombrie 2001, biroul procurorului public din Gevaș a trimis mandatul de percheziție permanentă și scrisoarea comandantului de districtul Gevaș Gendarmerie din 15 octombrie 2001 reclamanților. Ancheta efectuată de autorități a indicat că reclamanții și-au părăsit satul cu propria voință. Declarațiile luate de la colegii de sat ai reclamanților au stabilit că forțele de securitate nu au forțat reclamanții să părăsească satul lor. Reclamanții au părăsit satul lor, luand toate lucrurile cu ei, cu două luni înainte de arderea caselor lor.

În cererile lor depuse la Procuratura de la Gevaș și în declarațiile lor procurorului public, reclamanții nu au afirmat niciodată că au fost evacuați forțat de forțele de securitate. Două mărturii oculare la arderea caselor reclamanților au declarat că nu au văzut pe nimeni suspect care ar fi putut să fi comis arderea caselor abandonate ale reclamanților. Cu toate acestea, un fost militant PKK A.U. a declarat că casele au fost arse de către PKK pentru răzbunare de la locuitorii satului Yanıkçay. În prezent nu a existat nici un obstacol pentru a împiedica sătenii să se întoarcă în casele și bunurile lor în satele lor. Persoanele care și-au părăsit satele ca urmare a terorismului au început deja să se reîntoarcă și să își regăsească activitățile în satele lor.

La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor cauzate de terorism și lupta împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunări Naționale și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea de compensare”). Această lege prevedea un remediu suficient care să poată remedia plângerile Convenției ale persoanelor care au fost refuzate accesul la posesiunile lor în satele lor. În această privință, comisioanele de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost create în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare.

Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000. Un alt 800 de persoane, ale căror cereri erau în așteptare în fața Curții, au solicitat și comisioanele de compensare. Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții de İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea sa de Doğan și alții v. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, §§ 31-35, CEDO 2004-VI).

The applicants, Mr Ağa Hakan, Mr Abdulkerim Hakan, Mr Abdullah Hakan and Mr Abdulhekim Hakan, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr Bekir Kaya, a lawyer practising in İstanbul. The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Until 1997 the applicants lived in Yanıkçay, a village of the Gevaș district in Van. It is to be noted that the applicants did not submit any certificate attesting their ownership of property in Yanıkçay. On 10 October 1997 the applicants left their village due to pressure from the security forces. On 13 December 1997 the security forces set fire to the houses and livestock of the applicants. Two inhabitants of Yanıkçay, Mr Muzaffer Șeker and Mr Mustafa Ülger witnessed the incident.

On an unknown date, approximately twenty villagers from Yanıkçay were required to go to the District Gendarmerie Command in Gevaș. They were then compelled to sign statements that the houses had been burned by members of the PKK (Kurdish Workers’ Party). On 16 December 1997 Mr Ağa Hakan, Mr Abdulkerim Hakan and Mr Abdullah Hakan filed a petition with the Public Prosecutor’s office in Gevaș, complaining about the destruction of their property and requestiong redress for the damages they had suffered. On 17 March 1998 the Gevaș Public Prosecutor issued a permenant search warrant to find the perpetrators of the burning down of the applicants’ property. On 15 October 2001 the District Gendarmerie Command in Gevaș informed the Public Prosecutor’s office in Gevaș that the perpetrators of the offence had been neither identified nor captured.

On 25 October 2001 Mr Ağa Hakan, Mr Abdulkerim Hakan and Mr Abdullah Hakan filed further petitions with the Public Prosecutor’s office in Gevaș and the Governor’s office in Van reiterating their demand for redress for the damage they had suffered. On 26 October 2001 the Public Prosecutor’s office in Gevaș sent the permanent search warrant and the Gevaș District Gendarmerie Command’s letter of 15 October 2001 to the applicants. The investigation carried out by the authorities indicated that the applicants had left their village of their own will. Statements taken from the applicants’ fellow villagers established that the security forces had not forced the applicants to leave their village. The applicants had left their village, taking their all belongings with them, two months before the burning of their houses.

In their petitions filed with the Gevaș Public Prosecutor’s office and in their statements to the Public Prosecutor, the applicants never claimed that they had been forcibly evicted by the security forces. Two eye-witnesses to the burning of the applicants’ houses stated that they had not seen anybody suspicious who could have perpetrated the burning down of the applicants’ abandoned houses. However, a former PKK militant A.U. stated that the houses had been burned by the PKK for revenge from the inhabitants of the Yanıkçay village. Currently there was no obstacle preventing villagers from returning to their homes and possessions in their villages. Persons who had left their villages as a result of terrorism had already started returning and regaining their activities in their villages.

On 14 July 2004 the Law on Compensation for Losses resulting from Terrorism and the Fight against Terrorism was passed by the Grand National Assembly and entered into force on 27 July 2004 (“Compensation Law”). That Law provided for a sufficient remedy capable of redressing the Convention grievances of persons who were denied access to their possessions in their villages. In that connection Damage Assessment and Compensation Commissions were set up in seventy-six provinces. Persons who had suffered damage as a result of terrorism or of measures taken by the authorities to combat terrorism could lodge an application with the relevant compensation commission claiming compensation. The number of persons applying to these commissions had already attained approximately 170,000.

A further 800 persons, whose applications were pending before the Court, had also applied to the compensation commissions. Many villagers had already been awarded compensation for the damage they had sustained. A description of the relevant domestic law can be found in the Court’s decision of İçyer v. Turkey (no. 18888/02, §§ 44-54, 12 January 2006) and in its judgment of Doğan and Others v. Turkey (nos. 88038811/02, 8813/02 and 8815-8819/02, §§ 31-35, ECHR 2004-VI).