CtEDO 22.05.2001 Auto

CASE OF AGGÜL AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AGGÜL AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Primă secțiune CAUZĂ DE DIRECȚIONALITATE DIN STRASBOURG 22 mai 2001 În cazul judecătorilor Ağgül și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Thomassen Gaukur Jörundsson Bîrsan Casadevill Maruste judecători F. Gölcüklü , judecător ad hoc și grefierul secțiunii O’Boyle După deliberarea în particular la 19 septembrie 2000 și la 3 mai 2001, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 33324/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de opt resortisanți turci, dl İsmail Ağgül, dl Hasan Elmas, dl Alaaddin Elmas, dl Zeynel Göç, dl İbrahim Göç, dl Halit Göç, Hasan Aktaș, Hıdır Akgöz („reclamanții”), la 5 septembrie 1996. Reclamanții au fost reprezentați de dl Özcan Kılıç și dl Mehmet Ali Kırdök, avocați care practică la Istanbul (Turcia). Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Reclamanții se plânge că au fost victime de încălcarea articolelor 3, 5, 6, 8, 13, 14 și 18 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția din cauza expulzării lor din satul lor și distrugerea casei și posesiunilor lor de către forțele de securitate din regiunea de urgență a Turciei. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul, în consecință, a numit dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc În locul său (art. 27 § 2 din Convenție). La 19 septembrie 2000, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 ianuarie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 27 ianuarie 2001 și la 31 ianuarie 2001, reprezentanții reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Până la 5 octombrie 1994, reclamanții locuiau în satul Karataș din districtul Ovacık atașat provinciei Tunceli. Din 1980 forțele de securitate au intimidat tot timpul locuitorii satului reclamanților, deoarece erau suspectați de sprijin logistic pentru teroriști. 10. La 5 octombrie 1994, forțele de securitate au sosit în satul reclamanților cu transportatorii militari. Au convocat locuitorii din Piața Satului și le-au spus să părăsească casele lor. Reclamanții, împreună cu sătenii lor, au părăsit satul care le-a luat animalele și cât de multe bunuri pot transporta. După expulzarea locuitorilor, forțele de securitate au pornit focul satului. 11. La 6 octombrie 1994, reclamanții au depus cereri la procurorul principal din districtul Ovacık, plângând de arderea caselor lor și solicitând compensații pentru daunele pe care le-au suferit. jurisdicția și a trimis dosarul de anchetă biroului guvernatorului districtului Ovacık în conformitate cu Legea privind urmărirea funcționarilor publici (Memurin Muhakematı Kanunu 12. Reclamanții s-au mutat în districtul Ovacık, unde guvernul le-a oferit locuințe din sectorul public pentru cazurile de calamitate. Pe 25 octombrie 1995, guvernatorul districtului Ovacık a scris o scrisoare în răspunsul reclamanților. El a declarat că nicio casă nu a fost arsă de forțele de securitate și că nu s-a inițiat nici un proces, deoarece autorii actelor presupuse nu au putut fi identificați. Scrisoarea guvernatorului de district a fost transmisă primarului satului ( muhtar ) la 15 februarie 1996 în timp ce reclamanții au părăsit satul. Versiunea guvernului a faptelor 13. După primirea cererei reclamanților de la Procurorul public Ovacık, guvernatorul de district a inițiat o anchetă asupra presupuselor acte. Guvernatorul de district a atribuit un supraintendent de poliție ( bașkomiser ), dl Bahri Üstüner, pentru investigație. 14. Supraveghetorul de poliție a prezentat guvernatorului districtului un raport de anchetă și a declarat, printre altele, „... Cei mai menționati reclamanți (reclamanții), prin scrisorile lor de 6, 7, 10 și 13 Octombrie 1994, au susținut că casele lor din satul Karataș din districtul Ovacık au fost arse în timpul operațiunilor efectuate de forțele de securitate. În urma anchetei efectuate de procurorul-șef și [având în vedere] mandatul de răspuns al Gendarmeriei, s-a înțeles că casele în cauză nu au fost arse de forțele de securitate, ci de teroriștii care purtau uniforme militare. În plus, s-a constatat că, după arderea caselor, teroriștii au forțat [reclamanții (reclamanții)] să afirme că casele lor au fost arse de forțele de securitate. Reclamanții [afirmă] că nu cunoșteau identitatea celor care și-au ars casele și că nu au avut martori. S-a stabilit că nu există nici o crimă așa cum se presupune. Chiar dacă un astfel de incident a avut loc, este imposibil să se identifice perpetratorii actelor presupuse, ținând cont de numărul de unități militare și de membri ai forțelor de securitate care au efectuat operațiunile în regiune.” 15. La 23 iunie 1995, biroul guvernatorului districtului Ovacık a anulat cererea privind investigația privind presupusa ardere a caselor reclamanților în funcție de raportul de anchetă menționat anterior. HOTĂRÂREA 16. La 31 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Turciei oferă să plătească 90.000 de dolari. £ sterling (GBP) pe bază de grație dlui İsmail Ağgül, dl Hasan Elmas, dl Alaaddin Elmas, dl Zeynel Güngör, dl İbrahim Güngör, dl Halit Güngör, dl Zeliha Göç, dl Hasan Aktaș și dl Hıdır Akgöz, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33324/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 27 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentanții reclamanților: „Notăm că Guvernul Turciei sunt dispuse să plătească o sumă totală de 90.000 de lire sterline (GBP) pe bază exgrațială care acoperă atât pecuniar, cât și moral. daune și costuri pecuniare ale dlui İsmail Ağgül, dlui Hasan Elmas, dlui Alaaddin Elmas, dlui Zeynel Güngör, dlui İbrahim Güngör, dlui Halit Güngör, dlui Zeliha Göç, dlui Hasan Aktaș și dlui Hıdır Akgöz, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33324/96 în așteptarea Curții. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. În plus, ne angajăm să nu solicităm trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). 37 § amendă a Convenției și a articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 19. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS DECIZE SĂ scoată din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 22 mai 2001, în conformitate cu art. 77 §§§ Președintele grefierului Palm Michael O’Boyle Elisabeth

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2001-05-22
0,97
CASE OF AYGÖRDÜ AND OTHERS v. TURKEY
FIRST SECTION CASE OF AYGÖRDÜ AND OTHERS v. TURKEY ( Application no. 33323/96 ) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 22 May 2001 In the case of Aygördü and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting a
CtEDO 2001-05-22
0,95
CASE OF INCE AND OTHERS v. TURKEY
FIRST SECTION CASE OF İNCE AND OTHERS v. TURKEY ( Application no. 33325/96 ) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 22 May 2001 In the case of İnce and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Ch
CtEDO 2002-10-21
0,95
CASE OF AGGÜL AND OTHERS AGAINST TURKEY
Resolution ResDH(2002)136 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 22 May 2001 in the case of Ağgül and others against Turkey (Adopted by the Committee of Ministers on 21 October 2002 at the 810th meeting of the Mini
CtEDO 2000-09-19
0,95
AGGÜL AND OTHERS v. TURKEY
FIRST SECTION DECISION AS TO THE ADMISSIBILITY OF Application no. 33324/96 by Ismail AGGÜL and Others against Turkey The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 19 September 2000 as a Chamber composed of Mrs E. Palm, Pres
CtEDO 2001-05-22
0,94
CASE OF ÖZATA AND OTHERS v. TURKEY
FIRST SECTION CASE OF ÖZATA AND OTHERS v. TURKEY ( Application no. 30453/96 ) JUDGMENT (Friendly Settlement) STRASBOURG 22 May 2001 In the case of Özata and Others v. Turkey, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a
Sursă