CtEDO 22.05.2001 Auto

CASE OF AYGÖRDÜ AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
22.05.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF AYGÖRDÜ AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE AYGÖRDÜ ȘI ALȚII c. TURKEY Depunerea nr. 33323/96 AJUDEMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 22 mai 2001 În cazul lui Aygördü și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Thomassen Gaukur Jörundsson Bîrsan Casadevill Maruste judecători F. Gölcüklü, judecător ad hoc și O’Boyle Grefierul secțiunii, deliberat în particular la 19 septembrie 2000 și la 3 mai 2001, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată în ultima dată menționată: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nu. 33323/96) împotriva Republicii Turciei depuse la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de cinci resortisanți turci, dl Pașa Aygördü, dl Mustafa Aygördü, dl Efendi Aygördü, dl Müslüm Güngör și dl Cevdet Güngör („reclamanții”), la 5 septembrie 1996. Reclamanții au fost reprezentați de dl Özcan Kılıç și dl Mehmet Ali Kırdök, avocați care practică la Istanbul (Turcia). Guvernul turc („ Guvernul”) nu a desemnat un agent în sensul procedurii dinaintea Curții. Reclamanții se plângea că au fost victime de încălcarea articolelor 3, 5, 6, 8, 13, 14 și 18 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția din cauza expulzării lor din satul lor și distrugerea casei și posesiunilor lor de către forțele de securitate din regiunea de urgență a Turciei. În urma comunicării cererii către Guvern de către Comisie, cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție. 52 § 1 din Regulamentul Curții). În această secțiune, Camera care va lua în considerare cazul (art. 27 § 1 din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 § 1 din Regulamentul Curții. Dl Rıza Türmen, judecătorul ales în ceea ce privește Turcia, s-a retras de la ședința în acest caz (art. 28). Guvernul, în consecință, a numit dl Feyyaz Gölcüklü ca ad hoc În locul său (art. 27 § 2 din Convenție). La 19 septembrie 2000, după ce a obținut observațiile părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 16 ianuarie 2001, după schimbul de corespondență, grefierul a sugerat părților să încerce să ajungă la o soluție prietenoasă în sensul articolului 38 § 1 litera (b) din Convenție. La 27 ianuarie 2001 și la 9 februarie 2001 reprezentanții reclamanților și, respectiv, guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului. Până la 4 octombrie 1994, reclamanții locuiau în satul Kızılveren al satului Hanușağı atașat districtului Ovacık din provincia Tunceli. Din 1980 locuitorii satului reclamanților erau intimidați continuu de forțele de securitate, deoarece erau suspectați de a acorda sprijin logistic terorisților. 10. La 4 octombrie 1994, unitățile militare au sosit în satul reclamanților. Au convocat locuitorii din pătrat și le-au spus să părăsească casele lor. Reclamanții, împreună cu colegii lor săteni, au părăsit satul care le-a luat animalele și cât de multe bunuri pot transporta. După expulzarea locuitorilor, forțele de securitate au aprins focul. 11. În aceeași zi, 4 octombrie 1994, reclamanții au depus o cerere la biroul procurorului public principal din districtul Ovacık plângând de arderea caselor lor și solicitând compensații pentru daunele pe care le-au suferit. Ca urmare a unei anchete privind actele presupuse comise de forțele de securitate, procurorul public a emis o decizie de nejurisdicție și a trimis dosarul de anchetă biroului guvernatorului districtului Ovacık în conformitate cu Legea privind urmărirea funcționarilor publici (Memurin Muhakematı Kanunu 12. Reclamanții s-au mutat în satul Ziyaret atașat în districtul Ovacık, unde guvernul le-a oferit locuințe publice desemnate pentru cazurile de calamitate. După sosirea lor, reclamanții și-au vândut animalele și bunurile pentru a-și asigura viața. După o anumită perioadă de timp, s-au mutat să trăiască cu rudele lor din Istanbul. 13. La 25 octombrie 1995, guvernatorul districtului Ovacık a scris o scrisoare în răspuns la reclamanții. El a declarat că nici o casă nu a fost arsă de forțele de securitate și că nici o acuzație nu a fost inițiată deoarece autorii actelor presupuse nu au putut fi identificate. Scrisoarea guvernatorului districtului a fost servită pe primarul satului ( muhtar ) la 15 Februarie 1996 în timp ce reclamanții au părăsit satul. Reclamanții susțin că au fost informați de scrisoarea guvernatorului de district într-o dată mult mai târziu. Versiunea guvernului a faptelor 14. La momentul presupuselor incidente, locuitorii satelor provinciei Tunceli trăiau într-o atmosferă zilnică de campanie teroristă intensă. Teroriștii din regiune au atacat satele cu scopul de a-și susține nevoile. Ca urmare a presiunii exercitate de teroriști, locuitorii și-au părăsit satele pentru a nu pune viața în pericol. Teroriștii au distribuit anunțuri între săteni amenințandu-le că își vor lua proprietatea și îi vor pedepsi dacă vor părăsi satele lor. 15. Nu există nici o informație sau nici un document care indică faptul că forțele de securitate au desfășurat operațiunile în satul Kızılveren din satul Hanușağı la 4 octombrie 1994. 16. Autoritățile au efectuat investigații privind presupusa distrugere a satelor din provincia Tunceli. În acest scop, declarațiile au fost luate de dl Mahmut Atlı și de dl Rahmi Kızılçayır locuind în satele Ișıkvuran și, respectiv, Çat, atașate în districtul Ovacık. dl Mahmut Atlı a declarat că au fost amenințați în mod repetat de teroriști și că casele lor au fost arse de teroriștii PKK pe terenul că șase tineri răpiți din satul lor s-au întors în casele lor și au refuzat să se reîntoarcă la organizație. Dl Rahmi Kızılçayır a declarat că casele lor au fost arse de teroriștii care doreau să pedepsească sătenii din cauza refuzului lor de a acorda sprijin logistic terorisților. 17. La cererea lor, guvernatorul districtului Ovacık a furnizat reclamanților cazare în clădirile publice. Ei au primit fiecare ajutor monetar și hrană de la autorități. La 9 februarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că guvernul Turciei propun să plătească suma de 50.000 de lire sterline (GBP) pe o bază exgrațială dlui Pașa Aygördü, dl Mustafa Aygördü, dl Efendi Aygördü, dl Müslüm Güngör și dl Cevdet Güngör, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33323/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită imediat după notificarea hotărârii pronunțate de Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. În plus, Guvernul se angajează să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 19. La 27 ianuarie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la reprezentanții reclamanților: „Notăm că Guvernul Turciei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 50.000 de lire sterline (GBP) pe o ex-gratie baza acoperind prejudiciu material și moral și costuri pentru dl Pașa Aygördü, dl Mustafa Aygördü, dl Efendi Aygördü, dl Müslüm Güngör și dl Cevdet Güngör, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33323/96 în așteptarea Curții. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații referitoare la Turcia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. De asemenea, ne angajăm să nu solicităm trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 20. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). 37 § amendă a Convenției și a articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții). 21. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 mai 2001, în conformitate cu art. 77 §§§ Președintele grefierului Palm Michael O’Boyle Elisabeth

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă