ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 199 din 20 iunie 2001 a Tribunalului Suceava a fost admisă în parte acțiunea formulată de C.S. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de daune. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, faptă prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 328/1966. Pentru aceste fapte a fost reținut și arestat o perioadă de 12 zile, după care prin sentința penală nr. 682/1998 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă a fost achitat pentru ambele fapte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Perioada de arest, precum și judecarea reclamantului în toate fazele procesuale finalizate cu lipsa vinovăției acestuia, au cauzat prejudicii, atât personal cât și familiei sale, pentru acoperirea cărora tribunalul a apreciat că pretențiile formulate sunt întemeiate în limita sumei de 50.000.000 lei. S-a avut în vedere că nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între mediatizarea excesivă a celui trimis în judecată și decesul subit al mamei sale, și nici a cheltuielilor ocazionate de procesul penal, care ar fi putut fi recuperate în cadrul acelui litigiu. Apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 31 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

S-a avut în vedere că în raport de prejudiciile morale și materiale cauzate celui în cauză ca urmare a arestării nelegale, a fost apreciat corect de tribunal cuantumul despăgubirilor acordate. Împotriva acestei decizii, Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. județul Suceava, a declarat recursul de față, prin care fără a se contesta arestarea și trimiterea reclamantului în judecată, se susține că daunele stabilite nu se întemeiază pe argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin constituție i-au fost afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor, ce urmează să compenseze prejudiciul. Se arată în motivarea recursului și că nu a fost evidențiată nici o împrejurare în raport de care să se poată stabili dacă în condițiile date, solicitantului i-a fost afectată pregătirea profesională și posibilitatea de a desfășura o viață socială normală.

Recursul nu este întemeiat, urmând a fi respins, în raport de cele ce urmează: În primul rând se constată că motivarea recursului se referă la netemeinicia acțiunii, motiv de recurs, ce nu poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ.; art. 304 pct. 11 în care ar fi putut fi încadrate criticile formulate fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare de la data de 2 mai 2001, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a se pronunța în legătură cu netemeinicia hotărârii. În ceea ce privește încadrarea recursului în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât recursul nu a fost motivat în drept ce vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii se constată că nici acesta nu subzistă, pentru că instanța de apel a făcut o corectă încadrare în drept a despăgubirilor acordate, cu referire la art. 504 pct. 2 și 3 C. proc.

civ., care, în acord cu prevederile art. 48 din Constituție instituie răspunderea statului pentru arestarea nelegală. Și cum nu se contestă în cauză arestarea nelegală a celui în cauză pe o perioadă de 12 zile, urmată de susținerea unui proces penal, finalizat cu o soluție de achitare rezultă că soluția de admitere a acțiunii în daune s-a făcut prin aplicarea corectă a legii. De altfel, în raport de această situație și cuantumul despăgubirilor acordate este rezonabil, înscriindu-se într-o concluzie echilibrată a argumentărilor și dovezilor administrate de cel în cauză. Așa fiind, recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 31 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.