ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5945/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 199 din 20

iunie 2001 a Tribunalului Suceava a fost admisă în parte acțiunea formulată de

C.S. împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se

obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000.000 lei, cu titlu de daune.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea

infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. și

părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, faptă

prevăzută de art. 38 din Decretul nr. 328/1966. Pentru aceste fapte a fost

reținut și arestat o perioadă de 12 zile, după care prin sentința penală nr.

682/1998 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă a fost achitat pentru

ambele fapte, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Perioada de arest, precum și judecarea reclamantului în toate fazele procesuale

finalizate cu lipsa vinovăției acestuia, au cauzat prejudicii, atât personal

cât și familiei sale, pentru acoperirea cărora tribunalul a apreciat că

pretențiile formulate sunt întemeiate în limita sumei de 50.000.000 lei. S-a

avut în vedere că nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate între

mediatizarea excesivă a celui trimis în judecată și decesul subit al mamei

sale, și nici a cheltuielilor ocazionate de procesul penal, care ar fi putut fi

recuperate în cadrul acelui litigiu.

Apelul declarat de Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice împotriva acestei sentințe, a fost respins ca

nefondat prin decizia nr. 31 din 18 iunie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă.

S-a avut în vedere că în raport de

prejudiciile morale și materiale cauzate celui în cauză ca urmare a arestării

nelegale, a fost apreciat corect de tribunal cuantumul despăgubirilor acordate.

Împotriva acestei decizii,

Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. județul Suceava, a declarat

recursul de față, prin care fără a se contesta arestarea și trimiterea

reclamantului în judecată, se susține că daunele stabilite nu se întemeiază pe

argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale

nepatrimoniale, ocrotite prin constituție i-au fost afectate și pe cale de

consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor, ce urmează să

compenseze prejudiciul. Se arată în motivarea recursului și că nu a fost

evidențiată nici o împrejurare în raport de care să se poată stabili dacă în

condițiile date, solicitantului i-a fost afectată pregătirea profesională și

posibilitatea de a desfășura o viață socială normală.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins, în raport de cele ce urmează:

În primul rând se constată că

motivarea recursului se referă la netemeinicia acțiunii, motiv de recurs, ce nu

poate fi încadrat în prevederile art. 304 pct. 1 – 10 C. proc. civ.; art. 304

pct. 11 în care ar fi putut fi încadrate criticile formulate fiind abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare de la data de 2 mai 2001, astfel că instanța de

recurs nu mai are competența de a se pronunța în legătură cu netemeinicia hotărârii.

În ceea ce privește încadrarea

recursului în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

recursul nu a fost motivat în drept ce vizează situația în care hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii se constată că nici acesta nu subzistă, pentru că

instanța de apel a făcut o corectă încadrare în drept a despăgubirilor

acordate, cu referire la art. 504 pct. 2 și 3 C. proc. civ., care, în acord cu

prevederile art. 48 din Constituție instituie răspunderea statului pentru

arestarea nelegală.

Și cum nu se contestă în cauză

arestarea nelegală a celui în cauză pe o perioadă de 12 zile, urmată de

susținerea unui proces penal, finalizat cu o soluție de achitare rezultă că

soluția de admitere a acțiunii în daune s-a făcut prin aplicarea corectă a

legii.

De altfel, în raport de această

situație și cuantumul despăgubirilor acordate este rezonabil, înscriindu-se

într-o concluzie echilibrată a argumentărilor și dovezilor administrate de cel

în cauză.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 31 din 18 iunie 2002 a Curții

de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.