Reclamanții, al căror nume figurează în apendice, sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dl Mahmut Vefa și dl A. Kadir Güleç, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 1994, reclamanții locuiau toți în satul Yorulmaz, în districtul Lice din provincia Diyarbakır, unde dețin proprietatea lor. În mai 1994, forțele de securitate au evacuat forțat Yorulmaz din cauza tulburărilor din regiune. De asemenea, au distrus proprietatea reclamanților. Reclamanții și familiile lor s-au mutat în Diyarbakır, unde locuiesc în prezent. La date neespecificate, reclamanții au solicitat birourile guvernatorului regiunii de ultea urgență, guvernatorul Diyarbakır, guvernatorul districtului Lice și autoritățile militare din regiune și le-au solicitat să acorde compensații pentru daunele pe care le-au suferit și să elibereze permisiunea de întoarcere în satul lor. În 16 mai 1997, primarul satului Yorulmaz, dl Kazım Yalçıner, a depus o cerere la biroul guvernatorului regiunii de urgență și a solicitat acesteia să permită locuitorilor satului să își cultive terenurile timp de cinci luni. La 30 mai 1997, Comandantul Provincial Gendarmerie din Diyarbakır a trimis o scrisoare în răspuns primarului și a refuzat cererea sa. Această scrisoare a fost trimisă primarului la 16 iunie 1997. La 9 septembrie 2001, sediul districtului Gendarmerie din Lice a trimis scrisori primarilor satelor din Lice și le-a informat că accesul la unele sate din Lice ar fi posibil doar în timpul zilei de vară. Scrisoarea a afirmat, de asemenea, că sătenii ar putea lucra în fermele lor, dar nu ar putea petrece nopțile în satul lor. S-a remarcat că ar trebui căutată permisiunea de acces la satul din stațiile locale de gendarmerie. Satul reclamanților, Yorulmaz, nu a fost listat în satele la care accesul ar fi permis în condițiile menționate mai sus. La 11 septembrie 2001, comandantul brigadei de securitate internă din Lice a trimis o scrisoare biroului guvernatorului de district din Lice informand-l că operațiunile militare împotriva terorismului vor continua să fie efectuate în district. Comandantul a solicitat biroul guvernatorului de district să avertizeze locuitorii din regiune că forțele de securitate nu ar fi responsabile pentru nici o pierdere care ar putea avea loc în cursul operațiunilor. La date neespecificate, reclamanții au depus cereri la birourile guvernatorului Diyarbakır, guvernatorului districtului Lice și președintele Republicii care solicită compensații pentru daunele pe care le-au suferit și căută permisiunea de a reveni în satul lor. Cu toate acestea, nu au primit nici un răspuns la cererile lor. Este de remarcat că reclamanții nu au depus o copie a acestor cereri Curții. La 3 octombrie 2001 șaizeci și trei de reclamanți au depus cereri la biroul Procurorului public din Lice plângând de arderea caselor lor și evacuarea forțată a satului lor de către forțele de securitate a statului. Investițiile efectuate de autoritățile au indicat că reclamanții și-au părăsit satele în propria voință. Forțele de securitate nu au obligat reclamanții să părăsească satul. Înregistrările oficiale au indicat că nu există obstacole care împiedică să se întoarcă în casele și bunurile lor din satele lor. Persoanele care și-au părăsit satele ca urmare a terorismului au început deja să se reîntoarcă și să își regăsească activitățile în satele lor. La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor cauzate de terorism și lupta împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunări Naționale și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea de compensare”). Această lege prevedea un remediu suficient care să poată remedia plângerile Convenției ale persoanelor care au fost refuzate accesul la posesiunile lor în satele lor. În această privință, comisioanele de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost create în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare. Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000. Un alt 800 de persoane, ale căror cereri erau în așteptare în fața Curții, au solicitat și comisioanele de compensare. Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții de İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea sa de Doğan și alții v. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, §§ 31-35, CEDO 2004-VI).
The applicants, whose names appear in the appendix, are Turkish nationals. They are represented before the Court by Mr Mahmut Vefa and Mr A. Kadir Güleç, lawyers practising in Diyarbakır. The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows. Until 1994 the applicants all lived in Yorulmaz village, in the district of Lice in Diyarbakır province, where they own property. In May 1994 security forces forcibly evacuated Yorulmaz on account of disturbances in the region. They also destroyed the applicants’ property. The applicants and their families then moved to Diyarbakır where they currently live. On unspecified dates, the applicants petitioned the offices of the Governor of the state-of-emergency region, the Diyarbakır Governor, the Lice District Governor and military authorities in the region and requested them to provide compensation for the damage they had suffered and to issue permission for a return to their village. It is to be noted that the applicants failed to submit a copy of these petitions to the Court. On 16 May 1997 the mayor of Yorulmaz village, Mr Kazım Yalçıner, filed a petition with the office of the Governor of the state-of-emergency region and asked the latter authority to allow the residents of the village to cultivate their lands for five months. On 30 May 1997 the Diyarbakır Provincial Gendarmerie Commander sent a letter in reply to the mayor and refused his request. This letter was served on the mayor on 16 June 1997. On 9 September 2001 the District Gendarmerie Headquarters in Lice sent letters to the mayors of the villages in Lice and informed them that access to some villages of Lice would only be possible during daytime in summer. The letter further stated that the villagers would be allowed to work in their farms but would not be allowed to spend the nights in their village. It was noted that permission for access to village should be sought from local gendarmerie stations. The applicants’ village, Yorulmaz, was not listed among the villages to which access would be allowed under aforementioned conditions. On 11 September 2001 2 nd Internal Security Brigade Commander in Lice sent a letter to the District Governor’s office in Lice informing him that the military operations against terrorism would continue to be carried out in the district. The commander requested the District Governor’s office to warn the inhabitants in the region that the security forces would not be responsible for any casualties that might occur in the course of the operations. On unspecified dates, the applicants filed petitions with the offices of the Diyarbakır Governor, the Lice District Governor and the President of the Republic requesting compensation for the damage they had suffered and seeking permission to return to their village. However, they did not receive any response to their petitions. It is to be noted that the applicants failed to submit a copy of these petitions to the Court. On 3 October 2001 sixty-three applicants lodged petitions with the Public Prosecutor’s office in Lice complaining about the burning down of their houses and forced evacuation of their village by State security forces. The investigation carried out by the authorities indicated that the applicants had left their villages on their own will. The security forces had not forced the applicants to leave their village. The official records indicated that there was no obstacle preventing villagers from returning to their homes and possessions in their villages. Persons who had left their villages as a result of terrorism had already started returning and regaining their activities in their villages. On 14 July 2004 the Law on Compensation for Losses resulting from Terrorism and the Fight against Terrorism was passed by the Grand National Assembly and entered into force on 27 July 2004 (“Compensation Law”). That Law provided for a sufficient remedy capable of redressing the Convention grievances of persons who were denied access to their possessions in their villages. In that connection Damage Assessment and Compensation Commissions were set up in seventy-six provinces. Persons who had suffered damage as a result of terrorism or of measures taken by the authorities to combat terrorism could lodge an application with the relevant compensation commission claiming compensation. The number of persons applying to these commissions had already attained approximately 170,000. A further 800 persons, whose applications were pending before the Court, had also applied to the compensation commissions. Many villagers had already been awarded compensation for the damage they had sustained. A description of the relevant domestic law can be found in the Court’s decision of İçyer v. Turkey (no. 18888/02, §§ 44-54, 12 January 2006) and in its judgment of Doğan and Others v. Turkey (nos. 88038811/02, 8813/02 and 8815-8819/02, §§ 31-35, ECHR 2004-VI).