CtEDO 30.03.2006 Auto

DEMIRBAS AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DEMIRBAS AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamanții, al căror nume figurează în apendice, sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dl. M. Vefa, un avocat practicant în Diyarbakır. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 1994, reclamanții locuiau în Dibek, un sat din districtul Lice, în Diyarbakır, unde dețin proprietatea lor. În aprilie 1994, forțele de securitate au evacuat forțat Dibek și au distrus proprietatea reclamanților. Reclamanții s-au mutat apoi la Diyarbakır, unde locuiesc în prezent. La date neespecificate, reclamanții au depus cereri la biroul guvernatorului regional de stat de urgență, la biroul guvernatorului din Diyarbakır, la biroul guvernatorului de district din Lice și la autoritățile militare, cerând reparații pentru daunele pe care le-au suferit și permisiunea de a se întoarce în satul lor. Se remarcă că reclamanții nu au prezentat niciun document Curții care să ateste cererile acestora în birourile menționate mai sus, susținând că aceste documente pot fi obținute de la biroul guvernatorului din Diyarbakır și de la biroul guvernatorului regional de urgență. La 20 martie 2000, una dintre reclamante, Hasan Güngörmez, a depus o cerere la biroul guvernatorului din Diyarbakır, cerând să fie alocată o casă de către acest birou. El nu a primit niciun răspuns la petiția sa. La 16 iulie 2001 Hasan Güngörmez a aplicat Curtea Magistratelor Lice (sulhhuk mahkemesi) pentru o evaluare a daunelor pe care le-a suferit ca urmare a arderii casei și a bunurilor sale.În aceeași zi, Curtea Magistratelor Lice a respins cererea reclamantului, susținând că nu va beneficia de această evaluare, deoarece presupusul incident a avut loc cu mult timp în urmă. La 9 septembrie 2001, sediul districtului Gendarmes din Lice a trimis o scrisoare primarilor satului din Lice. Potrivit acestei scrisori, accesul la unele sate din Lice ar fi posibil doar în timpul verii pentru locuitorii să lucreze în fermele lor, și numai în timpul zilei. Sătenii nu ar putea petrece nopțile în satul lor. În plus, sătenii ar fi fost obligați să se aplice la stațiile de gendarme și să solicite permisiunea. Satul reclamanților, Dibek, nu a fost listat printre aceste sate. La 11 septembrie 2001, al doilea comandant al brigadei de securitate internă din Lice a trimis o scrisoare biroului guvernatorului districtului informand-l că operațiunile militare împotriva terorismului ar trebui să continue în district. Comandantul a solicitat biroul guvernatorului de district să avertizeze locuitorii acestor operațiuni și să le informeze că forțele de securitate nu vor fi responsabile pentru nici o pierdere. La 18 februarie 2002, reclamanții au depus o cerere la Ministerul Interiorului ce solicită reparare pentru daunele pe care le-au suferit. În aceeași zi, reclamanții au depus o cerere la Procuratura din Diyarbakır pentru prezentarea la Procuratura din Lice, solicitând inițiarea unei anchete împotriva perpetratorilor distrugerii caselor lor și a celor care au împiedicat accesul la proprietățile lor din Dibek. Ei se bazează pe articolele 369, 515 și 516 din Codul Penal. De asemenea, ei au solicitat compensarea pentru prejudiciile materiale și morale pe care le-au suferit. La o dată neespecificată, biroul Procurorului public de la Lice a emis o decizie de nejurisprudență și a trimis dosarul la biroul Procurorului Militar în Comandul 7 al Corpului Diyarbakır. Reclamanții susțin că decizia de nejurisprudență nu a fost notificată la ei. În plus, ei susțin că nu au fost informați cu privire la rezultatul anchetei. La 4 aprilie 2002, Ministerul Internului a respins cererea reclamanților, susținând că administrația nu a putut fi considerată responsabilă, deoarece nu a existat o operațiune în sau în jurul satului Dibek în primăvara anului 1994 de către forțele de securitate. De asemenea, Ministerul a remarcat că s-a efectuat o anchetă în regiune și că nu s-a stabilit că orice casă a ars. În mai 2002, reclamanții au depus cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care presupune încălcări ale articolelor 6, 8, 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 23 mai 2002, reclamanții au introdus o acțiune în fața Curții administrative Diyarbakır care solicită asistență judiciară în conformitate cu art. 465 din Codul de procedură civilă. La 24 mai 2002, reclamanții au introdus o nouă acțiune în fața Curții administrative Diyarbakır, cerând compensații pentru daunele pe care le-au suferit din cauza distrugerii caselor lor și a incapacității lor de a se întoarce în satul lor și de a avea acces la proprietatea lor. La 17 iunie 2002, Curtea Administrativă Diyarbakır a refuzat să ia în considerare cererile reclamanților, susținând că reclamanții ar fi trebuit să aducă acțiuni separate, deoarece daunele presupuse nu au fost colective. Într-o dată neespecificată, reclamanții au apelat împotriva hotărârii Curții Administrative Diyarbakır. La 28 noiembrie 2002, Curtea Supremă Administrativă (Danıștay) a respins recursul reclamanților, menționând că Codul de Procedură Administrativă nu a furnizat dreptul de a face recurs împotriva refuzului unei instanțe administrative de a examina o cerere. Într-o dată neespecificată, reclamanții au depus cazuri separate la Curtea Administrativă Diyarbakır. Până în 1994, reclamanții locuiau în Dolunay, un sat din districtul Lice, în Diyarbakır, unde dețin proprietate. În aprilie 1994, forțele de securitate au evacuat forțat Dolunay și au distrus proprietatea reclamanților. Reclamanții s-au mutat apoi la Diyarbakır, unde locuiesc în prezent. La date neespecificate, reclamanții au depus cereri la biroul guvernatorului regional de urgență, la biroul guvernatorului din Diyarbakır, la biroul guvernatorului de district din Lice și la autoritățile militare care solicită reparație pentru daunele pe care le-au suferit și permisiunea de a se întoarce în satul lor. Se remarcă că reclamanții nu au prezentat niciun document Curții care să ateste cererile acestora la birourile menționate mai sus. Ele susțin că aceste documente pot fi obținute de la biroul guvernatorului din Diyarbakır și de la biroul guvernatorului regional de urgență. La 9 septembrie 2001, sediul de district Gendarmes din Lice a trimis o scrisoare primarilor satului din Lice. Potrivit acestei scrisori, accesul la unele sate de Lice ar fi posibil doar în timpul verii pentru locuitorii să lucreze în fermele lor, și numai în timpul zilei. Satenii nu ar fi permis să petrecă nopțile în satul lor. În plus, sătenii ar fi obligat să se aplice la stațiile de gendarme și să solicite permisiunea. Satul reclamanților, Dolunay, nu a fost listat printre aceste sate. La 11 septembrie 2001, al doilea comandant al Brigadei de Securitate Internă din Lice a trimis o scrisoare biroului guvernatorului de district din Lice informand-l că operațiunile militare împotriva terorismului trebuiau să continue în district. Comandantul a solicitat biroul guvernatorului de district să avertizeze locuitorii acestor operațiuni și să le informeze că forțele de securitate nu vor fi responsabile pentru nici o pierdere. La 21 decembrie 2001, reclamanții au depus o cerere la Ministerul Interiorului ce solicită reparare pentru daunele pe care le-au suferit. În aceeași zi reclamanții au depus o cerere la biroul Procurorului Public din Lice, solicitând efectuarea unei anchete împotriva infractorilor distrugerii caselor lor și a celor care le-au împiedicat să aibă acces la proprietățile lor din Dibek. Ei au invocat articolele 369, 515 și 516 din Codul Penal. La o dată neespecificată, biroul Procurorului public din Lice a emis o decizie de nejurisprudență și a trimis dosarul la biroul Procurorului Militar în Comandamentul 7 al Corpului Diyarbakır. Reclamanții susțin că decizia de nejurisprudență nu a fost acordată. Aceștia susțin în continuare că nu au fost informați în legătură cu rezultatul anchetei. Într-o dată neespecificată, reclamanții au introdus o acțiune în fața Curții administrative Diyarbakır, cerând o compensare pentru daunele pe care le-au suferit din cauza distrugerii caselor lor, a incapacității lor de a se întoarce în satul lor și de a avea acces la proprietatea lor. La 19 aprilie 2002, Curtea Administrativă Diyarbakır a refuzat să ia în considerare cererile reclamanților, susținând că reclamanții ar fi trebuit să aducă acțiuni separate, deoarece daunele presupuse nu au fost colective. La o dată neespecificată, Ağa Șașmaz a depus o plângere cu biroul procurorului public din Lice împotriva comandantului stației de Kayacık Gendarmes, Hüseyin Güven. Reclamantul a afirmat că Hüseyin Güven l-a amenințat cu privire la petiția sa cu Ministerul Internului. El a susținut, de asemenea, că a fost obligat să semneze declarații în Stația Kayacık Gendarmes. La 14 mai 2002, Procurorul public Lice a emis o decizie de non-procesionare cu privire la petiția Ağa Șașmaz, menționând că nu a justificat afirmațiile sale. La 2 august 2002, Ministerul Internului a respins cererea reclamanților, menționând că termenul legal în temeiul articolului 13 din Codul de Procedură Administrativă a expirat. Ancheta efectuată de autoritățile a indicat că reclamanții și-au părăsit satele din propria dorință. Forțele de securitate nu au obligat reclamanții să părăsească satul lor. În prezent nu a existat niciun obstacol care împiedică sătenii să se întoarcă la casele și posesiunile lor în satele lor. La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor rezultate din cauza terorismului și a luptei împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunare Națională și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea de compensare”). Această lege prevedea un remediu suficient care să poată remedia plângerile Convenției ale persoanelor care au fost refuzate accesul la posesiunile lor în satele lor. În această privință, comisioanele de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost create în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare. Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000. Un alt 800 de persoane, ale căror cereri erau în așteptare în fața Curții, au solicitat și comisioanele de compensare. Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții de İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea sa de Doğan și alții v. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, §§ 31-35, CEDO 2004-VI).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă