CtEDO 30.03.2006 Auto

CELIK AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CELIK AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamanții a căror nume figurează în apendice sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dl Mahmut Vefa, un avocat practicant în Diyarbakır. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 1994, reclamanții locuiau toți în satul Akçabudak, în districtul Lice, în provincia Diyarbakır, unde dețin proprietăți. În mai 1994, forțele de securitate au evacuat forțat Akçabudak din cauza tulburărilor din regiune. De asemenea, au distrus proprietățile reclamanților. Reclamanții și familiile lor s-au mutat în Diyarbakır, unde locuiesc în prezent. La 26 octombrie 1995, primarul a depus o cerere la biroul Guvernatorului Diyarbakır și a cerut acesteia să permită rezidenților să se întoarcă în satul lor sau să le ofere reședințe alternative. La 18 aprilie 1996, primarul a depus o cerere la biroul guvernatorului districtului Lice și a solicitat acesteia să ofere ajutor financiar și reședință alternativă pentru rezidenții. La 24 iulie 1996, primarul a depus o cerere, în numele rezidenților, cu biroul prim-ministrului cere permisiunea de a se întoarce în satul lor. La 12 august 1996, biroul prim-ministrului i-a trimis următorul răspuns: „Pitoria dvs. care conține o cerere de permisie de întoarcere în satul dvs. a fost transmisă biroului guvernatorului din Diyarbakır pentru examinare.” La 18 septembrie 1996, primarul a depus o cerere la biroul guvernatorului Diyarbakır și a cerut acestuia să ofere orice tip de ajutor pentru rezidenții. La 25 iunie 1998, primarul a depus o cerere la birourile Guvernatorului Diyarbakır al regiunii de emergență, Guvernatorului Diyarbakır și vicepremierului și a cerut acestuia să ofere orice tip de ajutor rezidenților. La o dată neespecificată, primarul a depus o cerere, în numele rezidenților, la biroul guvernatorului Diyarbakır și a solicitat ajutor financiar și compensare pentru daunele pe care le-au suferit. La 20 iulie 1998, biroul Guvernatorului Diyarbakır al regiunii de vârf de urgență i-a trimis următorul răspuns: „... Biroul Guvernatorului Diyarbakır al regiunii de vârf de urgență a construit cinci sute de case în satul Çölgüzeli și au fost alocate cetățenilor cu loturi. Cerințele voastre vor fi luate în considerare dacă un astfel de proiect de construcție va fi implementat în viitor.” La 17 ianuarie 2001, primarul a depus o cerere, în numele rezidenților, cu biroul guvernatorului Diyarbakır cere permisiunea de a se întoarce în satul lor și în ajutorul financiar. La 18 și 31 iulie 2001 cinci dintre reclamanții au depus cereri la biroul procurorului public din Lice se plângea de arderea caselor lor de către forțele de securitate. Cu toate acestea, Procurorul public nu a inițiat o anchetă asupra acuzațiilor reclamanților. La 16 august 2001, unul dintre reclamanți, Ahmet Öztek, a depus o cerere la biroul guvernatorului districtului Lice, cerând permisiunea de a se întoarce în satul său. La 4 septembrie 2001, guvernatorul districtului Lice a trimis următorul răspuns reclamantului: „...Satul Akçabudak a fost abandonat de mult timp. Prin urmare, există deficiențe în infrastructura satului. În consecință, dacă vă întoarceți în satul dumneavoastră, veți avea dificultăți serioase în ceea ce privește drumurile, apa, electricitatea, telefonul, etc. ...” La 9 septembrie 2001, Comandantul Sediul Gendarmeriei Districtului din Lice a trimis scrisori primarilor satelor din districtul Lice și le-a informat că accesul la unele sate din districtul Lice ar fi posibil doar în timpul zilei de vară. Comandantul a afirmat, de asemenea, că sătenii ar putea lucra în fermele lor, dar nu ar putea petrece nopțile în satul lor. A fost remarcat că ar trebui căutată permisiunea de acces la satul de la posturile locale de gendarmerie. Akçabudak nu a fost listat printre satele la care accesul ar fi permis în condițiile menționate mai sus. La 11 septembrie 2001, al doilea comandant al Brigadei de Securitate Internă din Lice a trimis o scrisoare biroului guvernatorului de district din Lice informand-l că operațiunile militare împotriva teroriștilor vor continua să fie efectuate în district. Comandantul a solicitat biroul guvernatorului de district să avertizeze locuitorii din regiune că forțele de securitate nu ar fi responsabile pentru nici o pierdere care ar putea avea loc în cursul operațiunilor. La 9 octombrie 2001, biroul Comandamentului General Gendarmerie atașat Ministerului Internului i-a trimis primarului o scrisoare informand-o că, din cauza operațiunilor militare, care urmau să se desfășoare la 10, 11 și 12 octombrie 2001, accesul la satele Saydamlı, Yalımlı, Akçabudak și Bayârlı nu ar fi permis până la mai multe notificări. La 25 decembrie 2001, reprezentantul reclamanților, dl Mahmut Vefa, a depus o cerere, în numele reclamanților, la biroul Comandamentului General Gendarmerie atașat Ministerului Internului ce solicită compensații pecuniare și morale pentru daunele pe care le-au suferit. La o dată neespecificată, dl M.Vefa a interzis o acțiune, în numele a patruzeci de reclamanți, cu Curtea Administrativă Diyarbakır ce solicită compensații pecuniare și morale pentru daunele pe care le-a suferit reclamanții. La 17 iunie 2002, Curtea Administrativă Diyarbakır a respins acțiunea pe baza articolului 5 din Legea nr. 2577. La 24 iulie 2002, reprezentantul a apelat împotriva hotărârii Curții Administrative Diyarbakır. La 2 august 2002, biroul Comandamentului General Gendarmerie a trimis următorul răspuns la reprezentantul reclamanților: „...Nici o operațiune militară nu a fost efectuată în perioada aprilie 1994 la Lice. ... Pentru a primi compensare, ar trebui de asemenea să se depună o copie a hotărârilor instanțelor civile sau administrative privind plata compensației. În plus, dacă nu ați depus o cerere la o instanță, pentru compensare în termenul legal, prevăzut de Legea nr. 2577, viitoarele cereri ar fi respinse. ...” Ancheta efectuată de autoritățile a indicat că reclamanții au părăsit satele lor din propria lor voință. Forțele de securitate nu au forțat reclamanții să părăsească satul. Înregistrările oficiale au indicat că nu există obstacole care împiedică să se întoarcă la casele și bunurile lor în satele lor. Persoanele care și-au părăsit satele ca urmare a terorismului au început deja să se reîntoarcă și să își regăsească activitățile în satele lor. La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor cauzate de terorism și lupta împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunări Naționale și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea de compensare”). Această lege prevedea un remediu suficient care să poată remedia plângerile Convenției ale persoanelor care au fost refuzate accesul la posesiunile lor în satele lor. În această privință, comisioanele de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost create în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare. Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000. Un alt 800 de persoane, ale căror cereri erau în așteptare în fața Curții, au solicitat și comisioanele de compensare. Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții de İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea sa de Doğan și alții v. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, §§ 31-35, CEDO 2004-VI).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă