CtEDO 30.03.2006 Auto

CICEK AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
30.03.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CICEK AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamanții, ale căror nume figurează în apendice, sunt resortisanți turci, reprezentați în fața Curții de către dl Fethi Gümüș și dl Zülfü Dündar, avocați care practică în Diyarbakır. Faptele cauzelor, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Până în 1995 reclamanții au locuit în satul Tuzla, în districtul Lice, în provincia Diyarbakır, unde dețin proprietate. Este de remarcat că Ali Kivilik, Muhittin Yıldız, Nusret, Müslime și İlhan Kaya nu au prezentat niciun certificat Curții care să ateste proprietatea proprietății proprietăților din Tuzla. În noiembrie 1995, forțele de securitate au evacuat forțat Tuzla din cauza tulburărilor din regiune. Ei au distrus, de asemenea, proprietatea reclamanților. Reclamanții și familiile lor s-au mutat apoi la Diyarbakır și Istanbul, unde locuiesc în prezent. La 23 noiembrie 1995, primarul Tuzla, Ağa Yıldız, a depus o cerere la biroul guvernatorului regiunii de stat de urgență și a cerut acesteia să permită rezidenților să se întoarcă în satul lor sau să le ofere reședințe alternative. La 8 decembrie 1995, guvernatorul regiunii de vârf de urgență a trimis primarului o scrisoare și i-a informat că nu există motive legale pentru cererea de reședințe alternative. El a informat în continuare că cererea de ajutor financiar a lui Ağa Yıldız va fi trimisă Fundației de colaborare și solidaritate a districtului (Ilçe Sosyal Yardımlașma ve Dayanıșma Vakfı). La o dată neespecificată, unele dintre reclamanții au depus cereri la biroul Procurorului Public din Lice se plângea de arderea caselor lor de către forțele de securitate. La 8 decembrie 1995, Procurorul Public a emis hotărâri de non-jurisdicție și a trimis dosarele la biroul Procurorului Public în Tribunalul de Securitate de Stat din Diyarbakır. La o dată neespecificată, unul dintre rezidenții din Tuzla, Tahsin Yıldız, a depus o cerere la Comitetul de Observare a Drepturilor Omului al Marei Adunări Naționale a Turciei solicit permisiunea de a se întoarce în satul său. La o dată nedefinită, Comisia de Observare a Drepturilor Omului a trimis petiția sa la Ministerul Interiorului. La 25 mai 2000, Ministerul Internului a anunțat Comisia Drepturilor Omului că unele sate din Lice, inclusiv Tuzla, nu erau sigure și potrivite pentru reședință. La 15 iunie 2000, Președintele Comisiei de Observare a Drepturilor Omului a informat Tahsin Yıldız despre conținutul scrisorii din 25 mai 2000. La 9 septembrie 2001, Comandantul Sediul General al Districtului Gendarmerie din Lice a trimis scrisori primarilor satelor din districtul Lice și le-a informat că accesul la unele sate din districtul Lice va fi posibil doar în timpul zilei de vară. În plus, comandantul a afirmat că sătenii ar putea lucra în fermele lor, dar nu ar putea petrece nopțile în satul lor. S-a remarcat că ar trebui căutată permisiunea de acces la satul de la stațiile locale de gendarmerie. Tuzla nu a fost listată printre satele la care accesul ar fi permis în condițiile menționate mai sus. La 23 noiembrie 2001, reprezentantul reclamanților, dl F Gümüș, a depus o cerere la biroul procurorului public atașat Curții de Securitate de Stat din Diyarbakır, solicitând informații cu privire la ancheta privind arderea caselor reclamanților. La 12 decembrie 2001, procurorul de la Curtea de Securitate a statului Diyarbakır a trimis un răspuns reprezentantului reclamantului care a anunțat că ancheta privind arderea caselor reclamanților era încă în așteptare. Înregistrările oficiale au indicat că locuitorii din Tuzla și-au evacuat satul din cauza intenselor activități teroriste din regiune și amenințări emise de organizația teroristă PKK (Partiul lucrătorilor din Kurdistan) împotriva sătenilor. Forțele de securitate nu au obligat reclamanții să părăsească satul lor. În prezent nu a existat nici un obstacol care împiedică sătenii să se întoarcă la casele și posesiunile lor în satele lor. Persoanele care au părăsit satele lor ca urmare a terorismului au început deja să se întoarcă și să își recupereze activitățile în satele lor. La 14 iulie 2004, Legea privind compensarea pierderilor care rezultă din cauza terorismului și a luptei împotriva terorismului a fost adoptată de Marea Adunare Națională și a intrat în vigoare la 27 iulie 2004 („Legea compensației”). În această privință, Comisia de evaluare a prejudiciilor și de compensare au fost înființate în șaptezeci și șase provincii. Persoanele care au suferit daune ca urmare a terorismului sau a măsurilor luate de autoritățile pentru combaterea terorismului ar putea depune o cerere cu comisia de compensare relevantă care solicită compensare. Numărul de persoane aplicate acestor comisii a atins deja aproximativ 170.000 de persoane. Încă 800 de persoane, ale căror cereri erau pe calea Curții, au aplicat, de asemenea, comisioanelor de compensare. Mulți săteni au primit deja compensații pentru daunele pe care le-au suferit. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în decizia Curții a lui İçyer v. Turcia (n. 18888/02, §§ 44-54, 12 ianuarie 2006) și în hotărârea lui Doğan și alții c. Turcia (n. 88038811/02, 8813/02 și 8815-8819/02, § 31-35, CEDO 2004-VI).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă