ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 708/2004

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 437 din 10 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost respinsă ca tardiv formulată acțiunea reclamanților R.Ș.L. și R.V. împotriva pârâtelor APAPS București și S.C. I. S.A. Călărași. Instanța a reținut că prin decizia nr. 14 din 6 iulie 2001, S.C. I. S.A. Călărași a respins cererea reclamanților, cuprinsă în notificarea din 6 iunie 2001, vizând restituirea în natură a morii țărănești „Ș.R.”, situată în comuna Cuza-Vodă, județul Călărași. Motivând respingerea cererii, pârâta a arătat că imobilul a intrat în mod legal în proprietatea sa, fiind cumpărat prin contractul nr. 80/1994 încheiat cu fostul FPS (actualul APAPS), astfel încât această instituție urmează să rezolve solicitarea reclamanților.

Or, reclamanții au formulat o cerere vizând constatarea nulității absolute a acestei decizii cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, abia la 25 martie 2002, ceea ce conduce la soluția respingerii ei ca tardivă. Apelul, declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins, cu o motivare similară, prin decizia civilă nr. 388 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate în sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Au susținut în esență că dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în speță, nefiind vorba despre o ofertă de restituire prin echivalent care să fie acceptată într-un anumit termen.

Intimata-pârâtă S.C. I. S.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Examinând întregul material probator administrat în cauză; Curtea reține că recursul este fondat. Ambele instanțe au considerat în mod greșit că un termen special și de strictă aplicare (cel de 30 de zile, prevăzut de art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 dosar pentru ipoteza contestării unei oferte de despăgubire prin echivalent), poate fi extins „prin analogie” și la o acțiune cu un cu totul alt temei și regim juridic. În speță, reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a unei decizii administrative prin care li s-a respins, fără nici o altă rezolvare subsidiară, notificarea, astfel încât este evident că dispozițiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 au fost greșit considerate ca incidente.

Așa fiind, Curtea va admite recursul în baza dispzițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a și art. 313 C. proc. civ., casând decizia și trimițând cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții R.Ș.L. și R.V. împotriva deciziei 388 A din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia menționată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile 437 din 10 mai 2002 a Tribunalului Călărași, la Curtea de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2004.