Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
15 ianuarie 2003

Decizia nr. 74/2003 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 320 a Tribunalului Iași

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 320/ E din 19 februarie 2001, Tribunalul Iași a admis acțiunea formulată de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului, iar pârâta S.C. T. S.A. Iași a fost obligată la plata sumei de 68.394.489 lei dividende, plus 63.415.416 lei daune interese moratorii. Hotărârea instanței de fond a rămas definitivă în baza deciziei nr. 336/ A, din 3 septembrie 2000 a Curții de Apel Iași, prin care a fost anulat, ca insuficient timbrat, apelul societății comerciale pârâte. Cu actul înregistrat la 4 octombrie 2001, S.C. T. S.A. Iași a formulat recurs împotriva acestei decizii, susținând că în mod greșit s-a anulat apelul său.

Recursul pârâtei va fi anulat ca insuficient timbrat. În conformitate cu prevederile art. X din H.G. nr. 752/1999, privind actualizarea taxelor judiciare de timbru prevăzute de Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea căilor ordinare de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prevăzute de art. 11 alin. (2) din legea citată, se timbrează cu suma de 30.000 lei, achitându-se și timbrul judiciar corespunzător. Recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita suma de 30.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar, dar, până la termenul de judecată, nu s-a achitat nici una din aceste taxe. În consecință, recursul va fi anulat, ca netimbrat, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.

DECIDE Anulează recursul declarat de pârâta S.C. T. S.A. Iași, împotriva deciziei nr. 336 din 3 septembrie 2001 a Curții de Apel Iași, ca insuficient timbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.