ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, D.J.A.R. Neamț, a chemat

în judecată pe pârâta, SC. U.R. SA Piatra Neamț, și a solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să o oblige pe aceasta din urmă să execute

lucrarea contractată, să plătească penalitățile prevăzute de art. 13 din

contractul nr. 39/1999,în sumă de 249.481.002 lei și majorările de întârziere

în sumă de 116.093.369 lei, potrivit Legii nr. 72/1996,cu motivarea că pârâta

s-a obligat să execute lucrarea de investiție „Centru de reproducție și

selecție a animalelor Tg. Neamț”, și că termenul de 90 de zile nu a fost

respectat deși s-a asigurat finanțarea în termenii contractului.

Tribunalul Neamț prin sentința nr. 178

din 8 martie 2001, a admis acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să

termine investiția, prin remedierea lucrărilor din anexa 3 la procesul verbal nr.

1353 din 20 octombrie 2000.

În ce privește penalitățile de

întârziere s-a reținut că acestea sunt datorate conform clauzei penale din

contract, iar majorările de întârziere conform Legii nr. 72/1996.

Apelul declarat de pârâta, SC. U.R.

SRL, împotriva sentinței fondului, a fost respins de Curtea de Apel Bacău, care

prin decizia nr. 491 pronunțată la data de 9 iulie 2001, a reținut că procesul

verbal din 20 octombrie 2000, confirmă faptul că remedierile lucrărilor de

investiție nu au fost făcute, iar raportul de expertiză a stabilit cuantumul

penalităților și majorărilor de întârziere, cele două sancțiuni fiind aplicate

pentru nerespectarea termenului de execuție și respectiv pentru avansul achitat

pentru procurarea materialelor, în vederea construcției „sediu Centru de

reproducție și selecție a animalelor”, conform Legii nr. 72/1996.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs pârâta, SC. U.R. SA, pentru motive de netemeinicie și

nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ.,

pentru următoarele considerente:

- Instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra motivului ce viza nulitatea sentinței nr. 178/2001, prin care instanța

de fond a admis precizarea de acțiune fără să-i comunice actele depuse de

intimată pentru a-i asigura dreptul la apărare.

- Prin decizia nr. 491/2001,

instanța a soluționat apelul fără să acorde cuvântul pe fond, din încheierea

din 5 iulie 2001, rezultând cu claritate că s-au pus concluzii numai pe

excepție;

- Și pe fond soluția este greșită,

întrucât s-au luat în calcul pentru stabilirea penalităților 427 zile în loc de

194 de zile care au început să curgă de la data punerii în întârziere, prin

notificarea nr. 513, situație în raport de care potrivit calculului său, suma

ce se putea pretinde drept penalități de întârziere este de 53.294.864 lei.

Recurenta a mai susținut că s-a

determinat greșit cuantumul penalităților, și din motivul că s-a pornit în

calcul de la valoarea actualizată la data execuției și nu de la valoarea

ofertei, conform art. 5 din contract.

- Pentru depășirea avansului de

credite răspunderea revine ordonatorului de credite și nu societății sale,

astfel că, greșit a fost obligată la plata sumei de 116.093.369 lei.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., pe care recurenta nu l-a argumentat, privește încălcarea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) C. proc.

civ.

În concret, recurenta nu a arătat

care sunt formele de procedură încălcate de instanța de apel și care sunt

formele legale neobservate.

Din susținerile sale rezultă că,

instanța de apel la data de 5 iulie 2001, a dat cuvântul pe excepția care ar fi

dus la nulitatea hotărârii primei instanțe nu și în susținerea celorlalte

motive care vizau fondul.

Întrucât s-a citat încheierea din 5

iulie 2001, s-a examinat conținutul acesteia și s-a constatat că s-a acordat

cuvântul în susținerea apelului pe ambele aspecte, și anume a motivului depus

peste termen, prin care s-a invocat nulitatea sentinței fondului, bazat pe

faptul că nu i s-a comunicat precizarea de acțiune care în opinia sa este o modificare

a obiectului cererii.

Din încheiere mai rezultă că

apelanta și-a bazat susținerile pe nulitatea sentinței, iar intimata a luat în

discuție și motivele care vizau fondul, cu motivarea că la data întocmirii

procesului verbal de recepție clădirea nu era terminată, așa cum a reținut

prima instanță.

Din cele ce preced, este evident că,

nu s-au îndeplinit acte cu neobservarea formelor legale care să atragă

aplicarea art. 105 alin (2) C. proc. civ.

De altfel este de observat că la

data de 2 martie 2001, când s-a luat în examinare acțiunea reclamantei, nu s-a

formulat nici o cerere în legătură cu precizarea de acțiune, ci s-a solicitat

să se respingă capătul de cerere pentru penalități de întârziere și să se

admită în parte acțiunea pentru 83.074.057 lei daune interese moratorii.

Și critica ce vizează aplicarea

clauzei penale, prevăzută în art. 13 din contract, este nefondată, întrucât

părțile au stabilit rata de penalizare pe zi pentru valoarea nerealizată, fiind

evident că este vorba de zile calendaristice.

Cât privește momentul de la care

încep să curgă penalitățile, deși această critică nu a fost formulată și în

apel, recurenta face susțineri peste prevederile contractului, atunci când

afirmă că sancțiunea se aplică de la data notificării și nu de la data

întârzierii. Această susținere contravine propriei voințe exprimată în

stipularea clauzei penale care prestabilește sancțiunea.

Expertiza efectuată la fond, a avut

în vedere termenul de punere în funcțiune, conform actului adițional din 30

august 1999, și procesului verbal de recepție preliminară, precum și conținutul

clauzei penale inserate în contract, așa încât calculul penalităților a fost

corect determinat.

Este nefondată și critica privind

cuantumul sumei luat în calcul, cu alte cuvinte a valorii lucrărilor, întrucât

valoarea ofertei la care se referă recurenta reprezintă valoarea provizorie a

contractului și nu valoarea lucrărilor nerealizate, cum s-a stabilit prin art. 13

din contract, și cum corect a stabilit expertiza.

Atât din actul de control, cât și

din raportul de expertiză, rezultă că recurenta nu a executat lucrările conform

avansului primit, cu alte cuvinte a deținut sume virate cu acest titlu conform

H.G. nr. 85/1997 (art. 1), care nu au fost acoperite de lucrările executate.

Prin urmare, nu se poate reține

culpa ordonatorului de credite, așa cum susține recurenta, ci a constructorului

care a fost obligat să acopere dauna produsă ca urmare a încălcării Legii nr. 72/1996.

Cuantumul sumei pretinse cu acest

titlu a fost verificat de expertiză, așa încât și această critică se dovedește

nefondată.

În consecință, nu sunt motive de

netemeinicie și nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C.

proc. civ., care să ducă la casarea/modificarea deciziei pronunțată în apel,

astfel că recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC. U.R. SA Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 491 din 9 iulie

2001, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 11 februarie 2004.