ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 533/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, D.J.A.R. Neamț, a chemat în judecată pe pârâta, SC. U.R. SA Piatra Neamț, și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să o oblige pe aceasta din urmă să execute lucrarea contractată, să plătească penalitățile prevăzute de art. 13 din contractul nr. 39/1999,în sumă de 249.481.002 lei și majorările de întârziere în sumă de 116.093.369 lei, potrivit Legii nr. 72/1996,cu motivarea că pârâta s-a obligat să execute lucrarea de investiție „Centru de reproducție și selecție a animalelor Tg. Neamț”, și că termenul de 90 de zile nu a fost respectat deși s-a asigurat finanțarea în termenii contractului.

Tribunalul Neamț prin sentința nr. 178 din 8 martie 2001, a admis acțiunea precizată și a obligat-o pe pârâtă să termine investiția, prin remedierea lucrărilor din anexa 3 la procesul verbal nr. 1353 din 20 octombrie 2000. În ce privește penalitățile de întârziere s-a reținut că acestea sunt datorate conform clauzei penale din contract, iar majorările de întârziere conform Legii nr. 72/1996. Apelul declarat de pârâta, SC. U.R.

SRL, împotriva sentinței fondului, a fost respins de Curtea de Apel Bacău, care prin decizia nr. 491 pronunțată la data de 9 iulie 2001, a reținut că procesul verbal din 20 octombrie 2000, confirmă faptul că remedierile lucrărilor de investiție nu au fost făcute, iar raportul de expertiză a stabilit cuantumul penalităților și majorărilor de întârziere, cele două sancțiuni fiind aplicate pentru nerespectarea termenului de execuție și respectiv pentru avansul achitat pentru procurarea materialelor, în vederea construcției „sediu Centru de reproducție și selecție a animalelor”, conform Legii nr. 72/1996. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs pârâta, SC. U.R. SA, pentru motive de netemeinicie și nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc.

civ., pentru următoarele considerente: - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului ce viza nulitatea sentinței nr. 178/2001, prin care instanța de fond a admis precizarea de acțiune fără să-i comunice actele depuse de intimată pentru a-i asigura dreptul la apărare. - Prin decizia nr. 491/2001, instanța a soluționat apelul fără să acorde cuvântul pe fond, din încheierea din 5 iulie 2001, rezultând cu claritate că s-au pus concluzii numai pe excepție; - Și pe fond soluția este greșită, întrucât s-au luat în calcul pentru stabilirea penalităților 427 zile în loc de 194 de zile care au început să curgă de la data punerii în întârziere, prin notificarea nr. 513, situație în raport de care potrivit calculului său, suma ce se putea pretinde drept penalități de întârziere este de 53.294.864 lei.

Recurenta a mai susținut că s-a determinat greșit cuantumul penalităților, și din motivul că s-a pornit în calcul de la valoarea actualizată la data execuției și nu de la valoarea ofertei, conform art. 5 din contract. - Pentru depășirea avansului de credite răspunderea revine ordonatorului de credite și nu societății sale, astfel că, greșit a fost obligată la plata sumei de 116.093.369 lei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., pe care recurenta nu l-a argumentat, privește încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin (2) C. proc. civ. În concret, recurenta nu a arătat care sunt formele de procedură încălcate de instanța de apel și care sunt formele legale neobservate.

Din susținerile sale rezultă că, instanța de apel la data de 5 iulie 2001, a dat cuvântul pe excepția care ar fi dus la nulitatea hotărârii primei instanțe nu și în susținerea celorlalte motive care vizau fondul. Întrucât s-a citat încheierea din 5 iulie 2001, s-a examinat conținutul acesteia și s-a constatat că s-a acordat cuvântul în susținerea apelului pe ambele aspecte, și anume a motivului depus peste termen, prin care s-a invocat nulitatea sentinței fondului, bazat pe faptul că nu i s-a comunicat precizarea de acțiune care în opinia sa este o modificare a obiectului cererii. Din încheiere mai rezultă că apelanta și-a bazat susținerile pe nulitatea sentinței, iar intimata a luat în discuție și motivele care vizau fondul, cu motivarea că la data întocmirii procesului verbal de recepție clădirea nu era terminată, așa cum a reținut prima instanță.

Din cele ce preced, este evident că, nu s-au îndeplinit acte cu neobservarea formelor legale care să atragă aplicarea art. 105 alin (2) C. proc. civ. De altfel este de observat că la data de 2 martie 2001, când s-a luat în examinare acțiunea reclamantei, nu s-a formulat nici o cerere în legătură cu precizarea de acțiune, ci s-a solicitat să se respingă capătul de cerere pentru penalități de întârziere și să se admită în parte acțiunea pentru 83.074.057 lei daune interese moratorii. Și critica ce vizează aplicarea clauzei penale, prevăzută în art. 13 din contract, este nefondată, întrucât părțile au stabilit rata de penalizare pe zi pentru valoarea nerealizată, fiind evident că este vorba de zile calendaristice.

Cât privește momentul de la care încep să curgă penalitățile, deși această critică nu a fost formulată și în apel, recurenta face susțineri peste prevederile contractului, atunci când afirmă că sancțiunea se aplică de la data notificării și nu de la data întârzierii. Această susținere contravine propriei voințe exprimată în stipularea clauzei penale care prestabilește sancțiunea. Expertiza efectuată la fond, a avut în vedere termenul de punere în funcțiune, conform actului adițional din 30 august 1999, și procesului verbal de recepție preliminară, precum și conținutul clauzei penale inserate în contract, așa încât calculul penalităților a fost corect determinat.

Este nefondată și critica privind cuantumul sumei luat în calcul, cu alte cuvinte a valorii lucrărilor, întrucât valoarea ofertei la care se referă recurenta reprezintă valoarea provizorie a contractului și nu valoarea lucrărilor nerealizate, cum s-a stabilit prin art. 13 din contract, și cum corect a stabilit expertiza. Atât din actul de control, cât și din raportul de expertiză, rezultă că recurenta nu a executat lucrările conform avansului primit, cu alte cuvinte a deținut sume virate cu acest titlu conform H.G. nr. 85/1997 (art. 1), care nu au fost acoperite de lucrările executate. Prin urmare, nu se poate reține culpa ordonatorului de credite, așa cum susține recurenta, ci a constructorului care a fost obligat să acopere dauna produsă ca urmare a încălcării Legii nr. 72/1996.

Cuantumul sumei pretinse cu acest titlu a fost verificat de expertiză, așa încât și această critică se dovedește nefondată. În consecință, nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 C. proc. civ., care să ducă la casarea/modificarea deciziei pronunțată în apel, astfel că recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta, SC. U.R. SA Piatra Neamț, împotriva deciziei nr. 491 din 9 iulie 2001, a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2004.