ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3324/2003

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 380 din 18

decembrie 2002, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul

D.M. la 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata arestului preventiv de la 20

iunie 2002 la zi.

S-a dispus obligarea inculpatului la

restituirea unei salbe din aur, formată din 10 monede de 3,5 grame sau la plata

contravalorii acesteia de 75.000.000 lei.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că în ziua de 19 iunie 2002, inculpatul aflat în municipiul

Focșani la un târg de vite, întâlnind-o pe partea vătămată C.G. de etnie romă,

a smuls de la gâtul acesteia o salbă formată din 10 galbeni de aur, după care a

fugit de la locul faptei. Ulterior, inculpatul a luat un taxi și însoțit de

martorul T.C. a plecat în municipiul Bârlad.

Prin decizia penală nr. 73/A din 11

februarie 2003, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat. În motivele de apel, în principal, inculpatul solicita achitarea

susținând că nu el a săvârșit fapta, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că inculpatul este cel care a săvârșit fapta, fiind recunoscut

de partea vătămată și necontestându-se chiar de către inculpat, că se afla în

zona în care s-a săvârșit fapta. Cu privire la cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului, s-a reținut că este bine individualizată în raport cu pericolul

social al faptei și al inculpatului, infractor recidivist, specializat în

săvârșirea unor fapte de asemenea natură.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs susținând, în principal, că nu este vinovat de

săvârșirea faptei, iar, în subsidiar, că pedeapsa aplicată nu a fost bine

individualizată fiind excesivă.

Recursul este nefondat sub ambele

aspecte invocate.

Astfel, sub aspectul nevinovăției

inculpatului, susținerile acestuia nu au nici un suport probator. Din

declarația părții vătămate C.G., a procesului verbal de recunoaștere din grup

de persoane, din 20 iunie 2002, precum și din declarația martorului T.C. (care

l-a însoțit pe inculpat atât la venirea cât și la plecarea din municipiul

Bârlad și care a văzut la acesta, cu ocazia plecării rapide cu taxiul, salba cu

monede de aur), a rezultat fără nici un dubiu, că inculpatul D.M. este acela

care a săvârșit fapta de tâlhărie. Împrejurarea că, inițial partea vătămată,

minoră, a indicat o altă persoană ca fiind autorul faptei, este lipsită de

relevanță, deoarece ulterior aceasta l-a indicat pe inculpat. De altfel, între

cele două persoane există o asemănare, care a indus-o inițial în eroare pe

partea vătămată cu prilejul identificării. La cererea părții vătămate, întrucât

avea îndoieli cu privire la prima persoană indicată ca autor, s-a organizat a

doua zi o nouă identificare din grup, ocazie cu care inculpatul a fost cel

identificat. Aceste împrejurări au fost relatate atât de martorul G.T., tatăl

părții vătămate, în declarația dată în prima instanță, cât și de partea

vătămată martorul T.C. a explicat de ce în declarațiile date în cursul

urmăririi penale nu a relatat întregul adevăr, menționând că a fost atenționat

de fratele inculpatului să fie atent ce declară în legătură cu D. Or, această

atenționare nu ar fi fost necesară dacă inculpatul ar fi fost nevinovat.

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau inculpatului făcute în cursul procesului penal,

pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu

fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, în cauză declarațiile

inculpatului, prin care acesta nu recunoaște săvârșirea faptei, nu numai că nu

se pot corobora cu alte probe, ci dimpotrivă sunt infirmate de probele

administrate în cauză.

În consecință, Curtea constată că

instanțele au reținut corect vinovăția inculpatului, neexistând nici un dubiu

din care să rezulte că inculpatul nu ar fi autorul faptei.

Recursul este nefondat și sub

aspectul individualizării pedepsei.

Curtea constată că avându-se în

vedere gravitatea faptei (tâlhărie, care a produs o pagubă de 75 milioane lei),

pericolul social pe care îl prezintă inculpatul, infractor recidivist, pedeapsa

aplicată a fost bine individualizată de instanțe, în raport cu prevederile art.

72 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsă timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002 la zi.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de 1.300.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.M. împotriva deciziei penale nr. 73/A din 11 februarie

2003 a Curții de Apel Galați.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002 la 9 iulie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

iulie 2003.