Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2003
inadmisibil

ÎCCJ, Decizia nr. 320/2003

HOTĂRÂRE
13.10.2003
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 320/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 42 din 19 februarie 2003, Tribunalul Vrancea, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.G. la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A revocat liberarea condiționată pentru restul de 237 zile rămas de executat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală, nr. 1520 din 13 august 2001 a Judecătoriei Slobozia, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză. Apelul declarat de către inculpat împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 237/A pronunțată la data de 17 aprilie 2003, în dosarul nr. 520/2003.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul M.G. a declarat recurs, pentru judecarea căruia s-a fixat termen la 16 octombrie 2003. La data de 24 iulie 2003 s-a fixat, din oficiu, termen pentru verificarea legalității măsurii arestării inculpatului. Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă legal, în baza unui mandat emis de procuror și prelungită de instanțe, că a fost pronunțată în primă instanță o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii, menținută în apel și observând și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 160 d C. proc. pen., Curtea a constatat că măsura arestării inculpatului este legală și, prin încheierea pronunțată în aceeași zi, a dispus prelungirea acesteia cu încă 30 zile.

La 21 august și 18 septembrie 2003, secția penală a Curții Supreme de Justiție a constatat, din nou, legalitatea măsurii arestării preventive și, prin încheierile pronunțate la datele menționate, a dispus prelungirea acestei măsuri, cu câte 30 zile. Împotriva încheierii din 21 august 2003 inculpatul M.G. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este inadmisibil. Prin art. 160 d alin. (1) C. proc. pen. se prevede că „dacă inculpatul a fost condamnat de instanța de fond la pedeapsa închisorii sau detențiunii pe viață, dispunându-se arestarea preventivă ori prelungirea arestării prin hotărâre, la termenul fixat conform art. 375 alin. (1) pentru judecarea apelului sau la termenul fixat conform art. 385 12 alin. (1) pentru judecarea recursului, instanța verifică, din oficiu, legalitatea arestării și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri”.

Dar, în timp ce prin alin. (2) din același articol se prevede că „în cazul în care s-a dispus arestarea preventivă, în cursul judecării apelului sau recursului, se aplică în mod corespunzător dispozițiile art. 160 b și ale art. 160 c alin. (1)”, care se referă la posibilitatea ca încheierile să fie atacate cu recurs, pentru încheierile menționate în alin. (1) al art. 160 d C. proc. pen., prin care instanța de apel sau recurs dispune prelungirea sau revocarea arestării, nu este prevăzută o asemenea cale de atac. Așa fiind, și cum prin art. 160 c alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 66 din 10 iulie 2003, se prevede că poate fi atacată cu recurs încheierea primei instanțe prin care se dispune asupra prelungirii arestării, este evident că pentru încheierea pronunțată în aceeași materie de instanța de apel sau aceea de recurs legiuitorul, nereglementând posibilitatea exercitării recursului, nu a considerat necesară această cale de atac.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații decât cele reglementate de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. De altfel, o încheiere a instanței de recurs, privind prelungirea arestării, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs și pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanțe ierarhic superioare celei firești cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competența instanțelor. În fine, inadmisibilitatea unei alte interpretări decât aceea care reiese neîndoielnic din prevederile art. 160 d , corelate cu cele ale art. 160 c alin. (1) C. proc.

pen., mai este impusă de reglementarea de ansamblu din același cod, din care se degajă principiul că recursul împotriva încheierilor se judecă totdeauna de instanța firească de recurs, indiferent dacă această cale de atac poate fi exercitată separat sau numai odată cu fondul. În consecință, pentru considerentele ce preced, constatându-se inadmisibilitatea căii de atac exercitate de inculpat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Curtea va obliga pe recurent, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care este inclus și onorariul de avocat, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva încheierii din 21 august 2003, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2771/2003, ca inadmisibil. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată astăzi, 13 octombrie 2003, în ședință publică.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-01-14
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 34/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 284 din 26 mai 2003, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpatul M.N. la 5 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de t
ÎCCJ 2003-09-15
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 231/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 302 din 29 mai 2003, Tribunalul Constanța a condamnat, între alții, pe inculpatul S.M. la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-09-03
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 142/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98 din 20 februarie 2003, Tribunalul Brașov a condamnat, între alții, pe inculpatul G.G. la 15 ani închisoare și interzicerea timp de 3
ÎCCJ 2003-08-25
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 130/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 25 iulie 2002, Tribunalul Brașov a condamnat, între alții, pe inculpatul B.G. la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiuni
ÎCCJ 2003-12-03
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 561/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 736 din 21 august 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul G.M. la 8 ani închisoare și interzicerea t
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă