ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerile prealabile înregistrate la 15 și 16 februarie 1996, E.I., atât în calitate de director al S.C. Editura O. SRL, precum și în nume propriu, a solicitat Judecătoriei sector 1, respectiv Judecătoriei sector 4, condamnarea inculpatei C.D.A., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., susținând că inculpata, la 18 decembrie 1995, a publicat în ziarul R.L. articolul „Un traducător acuză”, în cuprinsul căruia a afirmat că Editura O. precum și directorul acesteia E.I. au încercat editarea romanului Shogun de James Clavell fără să rezolve problema copyrightului.

Totodată, nu au respectat obligațiile contractuale asumate, au încălcat legea drepturilor de autor recurgând la un plagiat prin încheierea unui contract de colaborare cu un alt traducător care a efectuat doar operațiuni de culegere de pe calculator și au obstrucționat desfășurarea unui proces civil. În același articol, inculpata a mai afirmat că a fost amenințată de partea vătămată E.I. că „dacă nu se potolește oamenii săi o vor lăsa mutilată pe viață”, iar în ceea ce privește procesul civil nu are nici o șansă de câștig, întrucât își va pune în mișcare „artileria grea”. Judecătoria sector 4 București, judecând cauza, după ce și Judecătoria sector 1 și-a declinat competența în favoarea sa, prin sentința penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., achitarea inculpatei C.D., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., cu motivarea că lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv intenția. Totodată, a respins pretențiile părților civile ca nedovedite. Tribunalul București a admis recursurile declarate de părțile civile și, în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a dispus obligarea inculpatei la câte 50.000.000 lei daune morale către fiecare din acestea. Împotriva hotărârii instanței de recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza a II-a C. proc.

pen., susținând că în mod greșit inculpata a fost obligată la despăgubiri civile. Este adevărat că, potrivit art. 346 alin. (2) C. proc. pen., când s-a pronunțat achitarea pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei potrivit legii civile, angajându-se în această situație răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998 și următoarele C. civ. Ca atare, instanța de recurs trebuia să verifice îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderii, respectiv: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate dintre acestea și existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul.

În lipsa oricăreia din aceste condiții, răspunderea civilă delictuală nu poate fi angajată. În primul rând, angajarea acestui tip de răspundere implică cu necesitate existența unei fapte ilicite. Dacă o faptă nu are un asemenea caracter, este exclusă orice răspundere. Una din cauzele care înlătură această trăsătură este exercițiul normal al dreptului, în sensul că cel ce se folosește de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudiciază pe cineva. În acest context, constatarea care a fost și fundamentul stingerii acțiunii penale, că afirmațiile cuprinse în articolul publicat au fost făcute de inculpată în dorința de a face cunoscută încălcarea unor drepturi și de a sensibiliza organele abilitate să ia măsuri pentru apărarea acestora, echivalează cu exercitarea legitimă a unui drept.

De altfel, chiar în finalul articolului aceasta afirmă expres că „am ținut să aduc la cunoștința opiniei publice din România toate aceste încălcări grave ale dreptului de autor săvârșite sub privirile nepăsătoare ale celor desemnați să-l apere pe cetățeanul de rând al acestei țări”. Este de reținut că, la baza publicării acestui articol s-au aflat procesele civile dintre părți având ca obiect încălcarea dreptului de autor al inculpatei prin plagierea traducerilor sale de către F.A. sub egida Editurii O. și care a fost demonstrată fără dubiu de expertizele tehnice efectuate. Concluziile acestora, potrivit cărora traducerea lui F.A. reprezintă un plagiat, o copie, în cea mai mare parte a lucrării D.C., demonstrează buna credință a inculpatei, legitimitatea afirmațiilor pe care le-a făcut în articolul incriminat.

Ca atare, existând identitate între acțiunea inculpatei și o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al acesteia, soluția Tribunalului București de obligare la plata daunelor morale apare ca nelegală. Soluția care se impunea era aceea de respingere a recursurilor prin care se solicita acordarea daunelor morale, întrucât inculpata nu a făcut altceva decât să solicite prin intermediul dreptului la liberă exprimare protecția dreptului său de proprietate privată asupra unei creații intelectuale, recunoscut de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe consacrate de art. 41 din Constituție. Se impune deci admiterea recursului în anulare, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei penale nr. 675/ R din 26 aprilie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, privind pe inculpata C.D.A. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 4 București. Pronunțată în ședință publică, azi 19 septembrie 2003.