ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3905/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin plângerile prealabile

înregistrate la 15 și 16 februarie 1996, E.I., atât în calitate de director al

S.C. Editura O. SRL, precum și în nume propriu, a solicitat Judecătoriei sector

1, respectiv Judecătoriei sector 4, condamnarea inculpatei C.D.A., pentru

infracțiunea de calomnie, prevăzută de art. 206 C. pen., susținând că

inculpata, la 18 decembrie 1995, a publicat în ziarul R.L. articolul „Un

traducător acuză”, în cuprinsul căruia a afirmat că Editura O. precum și

directorul acesteia E.I. au încercat editarea romanului Shogun de James Clavell

fără să rezolve problema copyrightului. Totodată, nu au respectat obligațiile

contractuale asumate, au încălcat legea drepturilor de autor recurgând la un

plagiat prin încheierea unui contract de colaborare cu un alt traducător care a

efectuat doar operațiuni de culegere de pe calculator și au obstrucționat

desfășurarea unui proces civil. În același articol, inculpata a mai afirmat că

a fost amenințată de partea vătămată E.I. că „dacă nu se potolește oamenii săi

o vor lăsa mutilată pe viață”, iar în ceea ce privește procesul civil nu are

nici o șansă de câștig, întrucât își va pune în mișcare „artileria grea”.

Judecătoria sector 4 București,

judecând cauza, după ce și Judecătoria sector 1 și-a declinat competența în

favoarea sa, prin sentința penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a dispus, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), cu aplicarea art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., achitarea inculpatei C.D., pentru infracțiunea de calomnie, prevăzută de

art. 206 C. pen., cu motivarea că lipsește un element constitutiv al

infracțiunii, respectiv intenția.

Totodată, a respins pretențiile

părților civile ca nedovedite.

Tribunalul București a admis

recursurile declarate de părțile civile și, în temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a dispus obligarea inculpatei la

câte 50.000.000 lei daune morale către fiecare din acestea.

Împotriva hotărârii instanței de

recurs procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza a II-a C. proc. pen., susținând că

în mod greșit inculpata a fost obligată la despăgubiri civile.

Este adevărat că, potrivit art. 346

alin. (2) C. proc. pen., când s-a pronunțat achitarea pentru lipsa unuia din

elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea

pagubei potrivit legii civile, angajându-se în această situație răspunderea

civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998 și următoarele

C. civ.

Ca atare, instanța de recurs trebuia

să verifice îndeplinirea condițiilor generale ale acestei răspunderii,

respectiv: existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a raportului de

cauzalitate dintre acestea și existența vinovăției celui ce a cauzat

prejudiciul. În lipsa oricăreia din aceste condiții, răspunderea civilă

delictuală nu poate fi angajată.

În primul rând, angajarea acestui

tip de răspundere implică cu necesitate existența unei fapte ilicite. Dacă o

faptă nu are un asemenea caracter, este exclusă orice răspundere.

Una din cauzele care înlătură

această trăsătură este exercițiul normal al dreptului, în sensul că cel ce se

folosește de dreptul său subiectiv nu poate fi socotit că prejudiciază pe

cineva.

În acest context, constatarea care a

fost și fundamentul stingerii acțiunii penale, că afirmațiile cuprinse în

articolul publicat au fost făcute de inculpată în dorința de a face cunoscută

încălcarea unor drepturi și de a sensibiliza organele abilitate să ia măsuri

pentru apărarea acestora, echivalează cu exercitarea legitimă a unui drept.

De altfel, chiar în finalul

articolului aceasta afirmă expres că „am ținut să aduc la cunoștința opiniei

publice din România toate aceste încălcări grave ale dreptului de autor

săvârșite sub privirile nepăsătoare ale celor desemnați să-l apere pe

cetățeanul de rând al acestei țări”.

Este de reținut că, la baza

publicării acestui articol s-au aflat procesele civile dintre părți având ca

obiect încălcarea dreptului de autor al inculpatei prin plagierea traducerilor

sale de către F.A. sub egida Editurii O. și care a fost demonstrată fără dubiu

de expertizele tehnice efectuate. Concluziile acestora, potrivit cărora

traducerea lui F.A. reprezintă un plagiat, o copie, în cea mai mare parte a

lucrării D.C., demonstrează buna credință a inculpatei, legitimitatea

afirmațiilor pe care le-a făcut în articolul incriminat.

Ca atare, existând identitate între

acțiunea inculpatei și o cauză de înlăturare a caracterului ilicit al acesteia,

soluția Tribunalului București de obligare la plata daunelor morale apare ca

nelegală.

Soluția care se impunea era aceea de

respingere a recursurilor prin care se solicita acordarea daunelor morale,

întrucât inculpata nu a făcut altceva decât să solicite prin intermediul

dreptului la liberă exprimare protecția dreptului său de proprietate privată

asupra unei creații intelectuale, recunoscut de art. 8 alin. (1) din Legea nr.

8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe consacrate de art. 41 din

Constituție.

Se impune deci admiterea recursului

în anulare, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei penale nr. 675/ R din 26 aprilie 2001 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, privind pe inculpata C.D.A.

Casează decizia penală atacată și

menține sentința penală nr. 1792 din 8 noiembrie 2000 a Judecătoriei sectorului

4 București.

Pronunțată în ședință publică, azi

19 septembrie 2003.