AFFAIRE DAMILAKOS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

30.03.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DAMILAKOS c. GRECE (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

STRASBURG 30 martie 2006 DEFINIF 30/06/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Damilakos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte C.L. Rozakis meas Vajić Steiner domnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al domnului S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 martie 2006, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 13320/03) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Panagiotis Damilakos ( La 27 octombrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis că se va pronunța în același timp cu privire la admisibilitate și fond. Reclamantul s-a născut în 1936 și este rezident în Atena. Reclamantul este contabil expert. El a fost membru al corpului auditorilor (Σώμα Ορκωτών Λογιστών). La 14 ianuarie 1990, consiliul de supraveghere (Εποπτικό Συμβύλιο) al organismului auditorilor i-a impus o sancțiune disciplinară pentru suspendarea funcțiilor sale, cu o durată de patru luni, pentru neglijență și insuficiență în îndeplinirea obligațiilor care îi revin și pentru încălcarea regulamentului și a directivelor emise de consiliul de supraveghere (Decizia nr. 1012/1990). La 6 martie 1990, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare împotriva deciziei nr. 1012/1990. La 25 aprilie 2002 și după 28 de amânări, din care nici un n este imputat reclamantului, în cele din urmă a avut loc o acțiune în anulare. La 3 septembrie 2002, Consiliul a dat dreptul la acțiunea reclamantului (hotărârea nr. 2321/2002) pentru neefectuarea componenței organismului administrativ competent. Această hotărâre a fost pusă la dispoziție și certificată în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenție la 19 octombrie 2002. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Curtea constată că perioada care trebuie luată în considerare a început la 6 martie 1990, cu sesizarea Consiliului de 2321/2002 al Consiliului de Stat, care a durat 12 ani și mai mult de șase luni pentru o instanță. Cu privire la admisibilitate 12. Guvernul afirmă cu titlu introductiv că art. 6 nu se aplică în speță. El susține că procedura inițiată de reclamant în fața Consiliului de Stat nu se referea la drepturile și obligațiile cu caracter civil ale acestuia sau, cel puțin, că încheierea procedurii inițiate în fața Consiliului de Stat nu era decisivă pentru dreptul în cauză. În special, guvernul susține că prezentul litigiu privind legalitatea unei sancțiuni disciplinare nu privește direct un drept civil al reclamantului, cu atât mai mult cu cât expertul contabil este astăzi o profesie liberală și că reclamantul nu invocă niciun dezavantaj în evoluția carierei sale din cauza sancțiunii disciplinare impuse. 13. Reclamantul contestă faptul că prejudiciul moral și profesional cauzat de sancțiunea disciplinară impusă a fost foarte grav Întradevăr, această sancțiune a dus la o scădere clară a controalelor contabile și, în consecință, a clientelei, deoarece companiile supuse controlului contabil s 1 găsește să se aplice sub numele său de " mai civil," trebuie să fie "mai bine" pe un "dreapta" mai puțin privată (a se vedea, de exemplu, Allan Jacobsson c. Suedia Hotărârea din 25 octombrie 1989, seria A n 163, p. 20 § 72) pe care o putem susține, cel puțin în mod aparabil, recunoscut în dreptul intern. ; aceasta poate privi atât existența unui drept, cât și întinderea sau modalitățile de exercitare a acestuia. La sfârșitul procedurii trebuie să fie direct decisivă pentru dreptul de caracter civil în cauză, o legătură tenuă sau consecințe îndepărtate nu sunt suficiente pentru a aduce în joc art. 6 alin. (1) (a se vedea, de exemplu, Balmer-Schafroth c. Elveția, Hotărârea din 26 august 1997, Repertoriul hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1357, § 32.15. În primul rând, Curtea constată că existența unei hotărâri și a unei hotărâri 1997-IV nu este controversată în speță. În consecință, aceasta intenționează să se limiteze la a examina dacă această Curtea amintește că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă, un litigiu disciplinar a cărui responsabilitate este, ca și în speță, dreptul de a continua să practice o profesie cu titlu liberal, poate da naștere unor drepturi civile în sensul articolului 6 alineatul (1) (a se vedea, printre altele, Philis c. Grecia (n, Hotărârea din 27 iunie 1997, Rec., 1997 IV, p. 1085, § 45. Curtea recunoaște, prin urmare, că la art. 6 alineatul (1) din Convenție se aplică nu numai în cazul în care reclamantul face obiectul unei interdicii temporare (Diennet c. Frana, Hotărârea din 26 septembrie 1995, Seria A n 325 A, pp. 8 și 13, §§ 11 și 27) sau permanent de a-și exercita ocupaia (c. Finlanda (dec.), n 44998/98, 8 ianuarie 2004), dar și în cazul impunerii unei amenzi pecuniare (Hurter c. Elveția (dec.), nr. 53146/99, 8 iulie 2004). Într-adevăr, nu este indispensabil ca o procedură să judece aplicabilitatea articolului 6 Õ 1 ; poate fi suficient, dacă este cazul, ca dreptul de a exercita o profesie să fie în joc numai pentru că suspendarea exercitării profesiei apare în catalogul măsurilor posibile împotriva reclamantului (Hurter c. Elveția (dec.), citată anterior). Curtea deduce din cele de mai sus că dreptul în cauză era de natură civilă. În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție și faptul că la sfârșitul procedurii în fața Înaltei Instanțe Administrative era direct decisivă pentru acesta. Art. 6 alin. (1) din Convenție găsește, prin urmare, să se aplice sub partea sa civilă. În consecință, excepția din partea statului în ceea ce privește inaplicabilitatea art. 6 alin. (1) nu poate fi reținută. 18. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 19. Guvernul susține că greva avocaților din barou care a avut loc în perioada 23 ianuarie 1989 - 30 iunie 1994, a dus la apariția unui rol al Consiliului de Stat și a întârziat încuviințarea cauzei. În plus, guvernul adaugă că durata procedurii în fața Consiliului de Stat a fost justificată de complexitatea cauzei și că întârzierile înregistrate de administrație pentru a trimite raportorului cauzei anumite documente, precum și omisiunea reclamantului de a căuta accelerarea procedurii au contribuit la prelungirea procedurii. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 21. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Manios c. Grecia, n 70626/01, 11 martie 2004 22. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, în ceea ce privește responsabilitatea autorităților judiciare în acest domeniu, Curtea reafirmă că revine statelor contractante obligația de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil ( Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a avut loc o încălcare a art. 6 alin. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Guvernul consideră că suma solicitată pentru prejudiciul moral este excesivă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă. 26. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, îi acordă 18 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 27. Reclamantul solicită, de asemenea, 9 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Nu produce nicio factură sau notă de plată. 28. Guvernul susține că pretențiile reclamantului în acest sens sunt vagi și nejustificate 29. Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 30. În acest sens, Curtea constată că pretențiile reclamantului nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Prin urmare, trebuie să se dea la o parte cererea sa cu privire la acest aspect. Interese moratorii 31. Curtea consideră adecvată baza ratei dobânzilor moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L 2 din Convenție, 18 000 EUR (zece opt mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe venit, de la expirarea termenului menționat și până la data de plată, această sumă va fi mai mare de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 30 martie 2006 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Francoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte