Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.02.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2004

HOTĂRÂRE
17.02.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 656/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 iulie 2001 reclamanta S.C. „Electrica” S.A. Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Galați a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 4179/10 iunie 1998 emis de Ministerul Industriilor și Resurselor pentru S.C. „Sidex” S.A. Galați, pentru suprafața de 2661, 71 mp teren, pe care se află amplasată o stație de transformare, proprietatea reclamantei. Prin sentința civilă nr. 23/2000 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, acțiunea a fost admisă. Prin decizia nr. 1652/15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția contencios administrativ, a fost admis recursul declarat de S.C.

„Ispat Sidex” S.A. Galați, sentința a fost modificată și în fond acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. La data de 11 septembrie 2003 S.C. „Electrica” S.A. – F.D.F.E.E. Muntenia Nord - Sucursala Galați, a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1652/2003, a Curții Supreme de Justiție, Secția contencios administrativ întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii s-a arătat că actul nou îl reprezintă Legea energiei electrice nr. 318/2003, care în art. 37 pct. 4 prevede că terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a legii sunt și rămân proprietate publică a statului. Cererea de revizuire este tardivă.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., termenul de revizuire este de la o lună și se socotește, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din ziua în care s-au descoperit înscrisurile invocate. Cum Legea nr. 318/2003 a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 511, la data de 16 iulie 2003, cererea de revizuire formulată la data de 11 septembrie 2003 este tardivă și va fi respinsă ca atare.

DECIDE: Respinge ca tardivă cererea de revizuire formulată de S.C. „Electrica” S.A. – F.D.F.E.E. Muntenia Nord - Sucursala Galați împotriva deciziei nr. 1652 din 15 aprilie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-04-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2003
La 8 aprilie 2003, s-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „I. S.” SA G. împotriva sentinței civile nr.23 din 4 martie 2000 a Curții de Apel G. – Secția comercială și de contencios administrativ. Dezbaterile au fost consemnate în în
ÎCCJ 2023-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 141/2023
pârâtului Municipiul Galați; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28 martie 2015; a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată pentru pretențiile anterioare datei de 27 martie
ÎCCJ 2003-10-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 849/A din 15 iunie 2001, reclamanta SC Electrica Oltenia SA, sucursala de Distribuție și Furnizarea Energiei Electrice
ÎCCJ 2003-02-26
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1180/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2000 la Arbitrajul Camerei de Comerț și Industrie Galați, reclamanta, SC P. SA Galați, a solicitat obligarea pâ
ÎCCJ 2018-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4206/2018
a fost înregistrat la 23 aprilie 2018 pe rolul Curții de Apel Galați. Prin decizia civilă nr. 279/R din 23 mai 2018, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu de instanță și a declin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă