ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 141/2023

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 29 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați a solicitat obligarea pârâților Municipiul Galați, prin primar, și Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public Galați la plata sumei de 686.799,27 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea consumului, în condiții de nelegalitate, de energie electrică arătând că pârâtul Municipiul Galați este proprietar al obiectivului "Plaja Dunărea" Galați, iar pârâtul Serviciul Public -Administrarea Domeniului Public Galați are calitatea de administrator al acestui obiectiv. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1349 și urm. C. civ. și art. 92 alin. (1) și (2) din Legea energiei electrice nr. 123/2012, modificată și completată. Prin încheierea din 7 noiembrie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a constatat că denumirea corectă a pârâtului Serviciul Public - Administrarea Domeniului Public Galați este A. S.R.L., iar reclamanta, prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că înțelege să se judece cu A. S.R.L..

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 130 din 18 februarie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 28 martie 2015; a respins, ca fiind prescrisă, acțiunea formulată pentru pretențiile anterioare datei de 27 martie 2015; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați și A. S.R.L. Galați; au fost obligați pârâții Municipiul Galați și A. S.R.L. Galați să plătească reclamantei suma de 67.709 RON, cu titlu de contravaloare energie electrică; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului Municipiul Galați suma de 3.369,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva sentinței civile nr. 130 din 18 februarie 2019 a Tribunalului Galați, secția I civilă au declarat apel reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați și pârâtul Municipiul Galați, prin primar.

Decizia pronunțată în apel - în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 173/A din 9 decembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelurile formulate de apelanta-reclamantă SDEE Muntenia Nord S.A. și de apelantul-pârât Municipiul Galați; a schimbat sentința civilă nr. 130/2019, pronunțată de Tribunalul Galați, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Galați și pe cale de consecință, a respins acțiunea față de această parte pentru lipsa calității procesuale pasive; a constatat ca fiind prescrise pretențiile anterioare date de 11 octombrie 2013; a admis, în parte, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. și a obligat-o pe aceasta la plata către reclamantă a sumei de 148.933,87 RON, cu titlu de contravaloare energie electrică. Împotriva deciziei civile nr. 173/A din 9 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați și pârâta A. S.R.L. Galați.

Decizia pronunțată în recurs - în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 515 din 17 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați și de pârâta A. S.R.L. Galați, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Decizia pronunțată în apel - în rejudecare Prin decizia civilă nr. 133/A din 27 septembrie 2021, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Galați, prin primar; a admis apelul declarat de reclamanta Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia Nord S.A. - prin SDEE Galați împotriva sentinței civile nr. 130 din 18.02.2019 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2018, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați și S.C. A. S.R.L.; a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 524.620,8 RON, cu titlu de despăgubiri consum curent electric aferente perioadei 11.10.2013-27.05.2015. A obligat pârâtul Municipiul Galați la plata către reclamantă a sumei de 133.539,84 RON, cu titlu de despăgubiri consum curent electric aferente perioadei 27.07.2015-26.02.2016; a obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 10.186,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru fond aferentă pretențiilor admise, din care 2.546,65 RON pârâtul Municipiul Galați și 7.639,96 RON pârâta S.C. A. S.R.L.. A respins, ca neîntemeiată, cererea accesorie a pârâtului Municipiul Galați privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. A înlăturat dispozițiile contrare prezentei decizii și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate (cele privitoare la modul de soluționare a excepțiilor invocate în cauză); a obligat pârâtul Municipiul Galați să plătească reclamantei suma de 315,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuieli proporțional stabilite. A obligat pârâta S.C. A. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 947,25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru, cheltuieli proporțional stabilite.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă au declarat recurs reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați și pârâții Municipiul Galați, prin primar, și A. S.R.L.. 6.1. Recursul declarat de reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și în rejudecare, solicită acordarea sumei reprezentând contravaloarea energiei electrice consumată, în integralitate. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a acordat integral suma de 686.799,27 RON, deși, atât în apel, cât și în recursul anterior, a arătat calculul acestei sume, a demonstrat corectitudinea acestuia, prin aplicarea exactă a Ordinului ANRE nr. 121/2015. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la taxele judiciare de timbru, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu a acordat toate cheltuielile de judecată, obligând pârâții la rambursarea unor sume mai mici față de cuantumul taxei judiciare de timbru la care a fost obligată, atât în fond, cât și în apel. 6.2. Recursul declarat de pârâtul Municipiul Galați, prin primar În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât Municipiul Galați a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul admiterii apelului, cu consecința respingerii pretențiilor admise împotriva instituției, ca nefondate. Prin motivele de recurs, apreciate de recurent ca fiind încadrabile în ipoteza de nelegalitate prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., după expunerea situației de fapt și a celor reținute de curtea de apel, acesta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât reclamanta nu a reușit să dovedească existența unui prejudiciu care să fie imputabil Municipiului Galați și care să fie rezultatul acțiunii pârâtului, așa cum rezultă din prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 și art. 1351 C. civ. Astfel, arată că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu rezultă cu exactitate și obiectivitate dacă reclamanta a suferit un prejudiciu real și efectiv, rezultat exclusiv din acțiunile instituției Municipiului Galați. Totodată, susține că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a instituției, întrucât nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galați și nici dovada existenței raportului de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligațiilor și prejudiciul suferit de creditor. Conchizând, recurentul-pârât susține că, din argumentele prezentate și din analiza prejudiciului, coroborate cu lipsa legăturii de cauzalitate, acțiunea reclamantei este nefondată. Totodată, arată că reclamanta nu a reușit să facă dovada că, în perioada neafectată de prescripția extinctivă, a existat vreun consum de curent electric, mai ales, că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv. 6.3. Recursul declarat de pârâta A. SRL În cuprinsul cererii de recurs, pârâta A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și reținerea cauzei, spre rejudecare. Prin motivele de recurs, pârâta A. S.R.L. susține că decizia atacată este nelegală având în vedere că instanța de apel, printr-o interpretare greșită a probelor de la dosar și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, a stabilit și defalcat perioada de timp totală de consum la 27,5 luni, din care 20,5 luni în sarcina recurentei-pârâte A. S.R.L. (11.10.2013-27.07.2015) și 7 luni în sarcina recurentului-pârât Municipiul Galați (27.07.2015-26.02.2016). Or, susține că aceste 27,5 luni au fost stabilite în mod greșit, deoarece, în realitate, perioada la care se raportează, 01.10.2013-26.02.2016, cuprinde 28,5 luni. În continuare, arată că instanța de apel a analizat doar contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice nr. x/01.10.2010, actul adițional nr. x/27.07.2015 la acest contract și procesul-verbal de predare a plajei, fără a lua în considerare, pe de o parte, decizia nr. x/14.08.2014 emisă de Direcția de Sănătate Publică Galați, din care rezultă fără echivoc că începând cu data de 14.08.2014, activitatea obiectivului "Plaja Dunărea" a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată. Pe de altă parte, instanța de apel nu a luat în considerare un fapt de notorietate publică și anume că orice plajă nu poate funcționa decât în perioada mai- septembrie, adică maxim 5 luni pe an, cum, de altfel, rezultă și din Hotărârea nr. 87/17.03.2005, prin care Consiliul Local al Municipiului Galați a stabilit programul de funcționare al plajei pe perioada de vară, respectiv 15 mai - 15 septembrie. Astfel, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel avea obligația legală de a stabili durata de timp pentru care se va calcula și aplica, în sistem paușal, consumul lunar de energie electrică, luând în analiză toate probele depuse la dosar. Totodată, susține că instanța avea obligația să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Consideră că, dacă instanța de apel ar fi analizat toate înscrisurile existente la dosar și ar fi luat în considerare faptele de notorietate publică, ar fi constatat că intervalul de timp în care plaja s-a aflat în administrarea acestei societăți, a funcționat și ar fi putut consuma energie electrică fără contract, este de maxim 10 luni, respectiv 11.10.2013-14.08.2014.

Apărările formulate în cauză În termen legal, recurentul-pârât Municipiul Galați, prin primar, a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. După prezentarea cadrului legal aplicabil și a opiniilor doctrinare, recurentul-pârât a arătat că, în speță, nu există o faptă ilicită a recurentului-pârât deoarece nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galați. A mai susținut și că, la acest moment, nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu suferit de reclamantă care să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii sau inacțiunii Municipiului Galați. De asemenea, a precizat și că reclamanta nu a reușit să facă dovada că în perioada neafectată de prescripția extinctivă a existat un consum de curent electric în perimetrul în discuție. Susține că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv, nu este folosit. A precizat și că recursul reclamantei este nefondat, deoarece nu se stabilește cu exactitate că ar fi o legătură directă între eventualul prejudiciu suferit de către reclamantă și acțiunile recurentului-pârât. În termen legal, recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Galați, prin primar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta-reclamantă a susținut că recurentul-pârât Municipiul Galați, prin primar, justifică legitimare procesuală pasivă, astfel cum s-a demonstrat pe parcursul derulării procesului, în recurs și în rejudecare, în apel, sens în care a indicat probatoriul administrat în cauză. A arătat că proprietarul obiectivului "Plaja Dunărea" a fost și este Municipiul Galați, prin primar, doar administrarea acestuia fiind transmisă recurentei-pârâte A. S.R.L.. De asemenea, a precizat și că, în speță, în primul ciclu procesual, instanța de recurs a stabilit că acțiunii îi sunt aplicabile dispozițiile în materia răspunderii civile delictuale. Susține și că cele patru condiții pentru antrenarea răspunderii civile delictuale sunt întrunite, în mod cumulativ. Recurenta-reclamantă Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de recurentul-pârât Municipiul Galați, prin care a solicitat respingerea apărărilor acestuia și admiterea recursului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 15 iulie 2022, potrivit dovezilor aflate la dosar, nefiind formulate puncte de vedere de către părți. Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați, de pârâtul Municipiul Galați, prin primar, și de pârâta A. S.R.L. Galați împotriva deciziei nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, și a stabilit termen de judecată, în ședință publică, la data de 26 ianuarie 2023, ora 9:00, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, se apreciază că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează. 1. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați Prioritar, dată fiind neîncadrarea în drept, de către reclamantă, a criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată, pe de o parte, că primul motiv de recurs, constând în greșita neacordare integrală a sumei de 686.799,27 RON în apel, este subsumabil pct. 8 al textului de lege indicat, întrucât vizează modalitatea de aplicare, de către instanța de apel, a dispozițiilor de drept material reprezentate de prevederile Ordinului ANRE nr. 121/2015, iar, pe de altă parte, criticile privitoare la neacordarea integrală a cheltuielilor de judecată sunt subsumabile pct. 5 al acestui text de lege, întrucât pun în discuție încălcarea, de către instanța de apel, a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. 1.1. Referitor la criticile subsumate pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În esență, prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că, deși a arătat modalitatea de calcul a sumei de 686.799,27 RON și a demonstrat corectitudinea acesteia, prin aplicarea exactă a prevederilor art. 2, art. 20, art. 21 și art. 23 din Ordinul ANRE nr. 121/2015, instanța de apel, în mod greșit, nu ar fi dispus obligarea pârâtelor la plata integrală a acesteia. Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 515 din 17 martie 2021, în urma admiterii recursului în primul ciclu procesual, instanța supremă a trasat limitele rejudecării cauzei, reținând că "sub aspectul limitelor învestirii instanței, în cauză s-a statuat în sensul că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru perioada 15 decembrie 2005 - 26 februarie 2016; instanța de apel a constatat că sunt prescrise pretențiile anterioare datei de 11 octombrie 2013, iar aceste statuări au intrat în puterea de lucru judecat, având în vedere că în recurs nu au fost formulate critici sub acest aspect. Prin urmare, în exercitarea controlului de legalitate a deciziei supuse controlului judiciar Înalta Curte urmează a se raporta la raporturile juridice existente între pârâți în perioada 11 octombrie 2013 - 26 februarie 2016." Având în vedere că, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., instanța de rejudecare este ținută de dezlegările de drept statuate de instanța supremă, se observă că, în mod just, a stabilit instanța de apel că intervalul de timp, pentru care se calculează consumul, este cel arătat de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv 11.10.2013-26.02.2016, anterior menționat. Analizând critica formulată, se observă că, în realitate, recurenta-reclamantă este nemulțumită nu de modalitatea de interpretare și aplicare a prevederilor Ordinului ANRE nr. 121/2015 de către instanța de apel, ci de acordarea doar în parte a cuantumului despăgubirilor solicitate. Astfel, recurenta-reclamantă invocă, în cuprinsul memoriului de recurs, drept modalitate de calcul a prejudiciului, formula reglementată de prevederile art. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul ANRE nr. 121/2015, pentru ca, ulterior, să indice drept valoare a elementului "D" (intervalul de timp pentru care se determină consumul de energie electrică) 36 luni, în loc de 27,5 luni, astfel cum s-a reținut cu autoritate de lucru judecat în decizia de casare. Așadar, atât timp cât instanța de casare a dezlegat expres, în speță, problema intervalului de timp pentru care se determină consumul de energie electrică, reevaluarea acestui element factual (oricum străin de analiză în acest stadiu procesual), astfel cum solicită recurenta-reclamantă, este prohibită de art. 501 alin. (1) C. proc. civ., anterior menționat. Prin urmare, se observă că dispozițiile art. 2, art. 20, art. 21 și art. 23 din Ordinul ANRE nr. 121/2015 au fost corect aplicate de către instanța de prim control judiciar. 1.2. Referitor la criticile subsumate pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În esență, prin acest motiv de recurs, se susține, de către recurenta-reclamantă, că instanța de apel, în mod greșit, ar fi obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, într-un cuantum mai mic decât cel achitat de către aceasta în fața primei instanțe (10.186,61 RON în loc de 10.473 RON) și în fața instanței de apel (1.263 RON în loc de 1.313 RON). A mai criticat decizia recurată și cu privire la omisiunea pronunțării cu privire la taxa judiciară aferentă recursului, în primul ciclu procesual, în cuantum de 4.591,83 RON. Referitor la cea dintâi critică, se observă că, în speță, apelul reclamantei a fost admis, cu consecința schimbării în tot a sentinței și, rejudecând cauza pe fond, instanța de apel a dispus admiterea în parte a cererii de chemare în judecată. Potrivit prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată. Din textul de lege anterior citat, rezultă că instanța, atunci când se pronunță pe cererea vizând cheltuielile de judecată, trebuie să aibă în vedere soluția dată asupra cererii principale; ca urmare, în cazul admiterii parțiale a cererii, judecătorul este cel care stabilește cota-parte în care se suportă cheltuielile de judecată, prin raportare la partea admisă din cererea de chemare în judecată. În concret, în situația în care cheltuielile de judecată se referă la taxa judiciară de timbru achitată, trebuie avută în vedere modalitatea de calcul a acesteia, care se raportează la valoarea pretențiilor din cererea de chemare în judecată. Pe cale de consecință, obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată se va face doar cu privire la partea din taxa de timbru achitată pentru care au fost îndeplinite condițiile obligării la suportarea cheltuielilor de judecată de partea care a pierdut procesul, respectiv valoarea pretențiilor admise. Aceasta deoarece rațiunea obligării la suportarea cheltuielilor de judecată este pierderea procesului, privită, după caz, ca realizarea sau nerealizarea pretenției deduse judecății în cursul procesului. De altfel, obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată este o formă atipică a unei cereri prin care se urmărește atragerea răspunderii civile delictuale a celeilalte părți. În această situație, fapta ilicită este reprezentată de pierderea procesului, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., iar prejudiciul constă în cuantumul cheltuielilor de judecată pe care le-a suportat partea care a câștigat procesul. Așadar, deși prejudiciul reclamantei este reprezentat de întreaga sumă achitată cu titlu de taxă de timbru, totuși pârâții au pierdut procesul doar raportat la pretențiile admise de către instanță, nu raportat la totalitatea pretențiilor solicitate de către reclamantă. Din interpretarea gramaticală, logică și juridică a textului supus analizei, rezultă că aprecierea asupra proporției suportării cheltuielilor de judecată aparține exclusiv instanței care a stabilit măsura în discuție, fiind un act subiectiv, necenzurabil prin prisma motivelor de recurs expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., din moment ce critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată vizează exclusiv un aspect de temeinicie, iar nu de legalitate al deciziei atacate. Referitor la critica privitoare la omisiunea instanței de apel, de a se pronunța cu privire la cererea de obligare a pârâtelor la plata taxei judiciare de timbru aferentă cererii de recurs din primul ciclu procesual, se constată că nepronunțarea instanței de apel asupra unui capăt de cerere accesoriu, în cadrul rejudecării cauzei pe fond, putea forma doar obiectul unei cereri de completare a hotărârii, în condițiile prevăzute de art. 444 C. proc. civ. Cum dispozițiile art. 445 din același cod instituie obligativitatea acestei proceduri, completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea recursului. Drept urmare, Înalta Curte constată caracterul inadmisibil al acestei critici, față de dispozițiile art. 445 C. proc. civ., din moment ce, prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului, se urmărește, de fapt, completarea deciziei recurate. 2. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâtul Municipiul Galați, prin primar În esență, prin criticile formulate, pârâtul Municipiul Galați, prin primar, a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, întrucât reclamanta nu a reușit să dovedească existența unui prejudiciu, care să îi fie imputabil și care să fie rezultatul acțiunii sale, așa cum rezultă din prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 și art. 1351 C. civ. De asemenea, a mai susținut și că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, nu rezultă cu exactitate și obiectivitate dacă reclamanta a suferit un prejudiciu real și efectiv și că nu s-a făcut dovada faptei ilicite a instituției și a raportului de cauzalitate între neexecutarea lato sensu a obligațiilor și prejudiciul suferit de creditor. A mai susținut și că, reclamanta nu a reușit să facă dovada că, în perioada neafectată de prescripția extinctivă, a existat un consum de curent electric, mai ales, că este de notorietate faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv. Cu titlu prealabil, se impune a se preciza că Înalta Curte nu poate proceda la reaprecierea situației de fapt, pe baza probelor administrate, întrucât atribuțiile acestei instanțe de control judiciar sunt circumscrise exclusiv verificării legalității deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu și unui control al temeiniciei hotărârii atacate. Înalta Curte constată că trimiterea generală la prevederile art. 1376, art. 1377, art. 1382 și art. 1351 C. civ. de către recurentul-pârât tinde, în realitate, la înlăturarea reținerilor, pe fondul cauzei, cu privire la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. Or, în recurs, nu este posibilă reevaluarea aspectelor de temeinicie aplicabile cauzei, care au condus la reținerea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale. Astfel, se constată că, prin decizia de casare pronunțată, instanța de recurs a statuat, cu autoritate de lucru judecat, faptul că pârâtul Municipiul Galați justifică legitimare procesuală activă, "întrucât în calitate de proprietar al bunului are obligația să suporte toate spezele aferente pentru buna exploatare și funcționare a bunului său, iar existența contractului de delegare de gestiune nu îl exonerează de răspunderea pentru prejudiciile cauzate de bunul aflat în proprietatea sa." În continuare, prin decizia de casare s-a stabilit obligația instanței de rejudecare de a analiza întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri, respectiv de a verifica, în raport de situația existentă la momentul de referință, cine exercita paza juridică a bunului - "Plaja Dunărea." Așadar, o dată stabilit, cu autoritate de lucru judecat, cadrul juridic incident, al răspunderii civile delictuale pentru prejudiciile cauzate de lucruri, conform art. 1376 C. civ., instanța de rejudecare era ținută a proceda, în aceste limite, în stabilirea elementelor factuale care să contureze deținerea pazei juridice asupra bunului în perioada în discuție. Pornind de la aceste dezlegări obligatorii, instanța de apel, pe baza probatoriilor administrate, a conturat faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" a consumat curentul electric furnizat de către recurenta-reclamantă, fără a-l achita, ulterior datei de 29.03.2006, moment la care a încetat contractul de alimentare cu energie electrică aferent acestui imobil. În acest context, invocând, prin memoriul de recurs, faptul că "în situația de față nu putem vorbi despre o fapta ilicită a instituției noastre deoarece nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galați", recurentul-pârât omite a avea în vedere că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1376 alin. (1) C. civ., pentru existența și angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, este necesar să fie îndeplinită o singură condiție și anume, lucrul să se fi aflat, la data cauzării prejudiciului, "sub paza" acesteia. Or, în speță, în determinarea cadrului factual, nesupus analizei instanței de recurs, care nu realizează o verificare a probelor administrate în fața instanțelor fondului, s-a reținut că, în perioada de referință 27.07.2015-26.02.2016 și ulterior acestei ultime date, paza juridică a obiectivului a revenit recurentului-pârât Municipiul Galați, care a reprimit în deplină proprietate obiectivul "Plaja Dunărea" de la recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L.. Așadar, ceea ce interesează, din punct de vedere al angajării răspunderii civile delictuale a recurentului-pârât Municipiul Galați, este aceea că, potrivit constatărilor factuale, care nu pot fi reevaluate în recurs, la momentul producerii prejudiciului, în perioada anterior indicată, acesta avea paza juridică asupra lucrului, fiind, ca atare, responsabil în mod obiectiv, independent de culpă, de prejudiciul produs. Același raționament juridic este pe deplin aplicabil și în ceea ce privește susținerea recurentului-pârât în sensul că nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu "care să fie rezultatul direct și nemijlocit al acțiunii sau inacțiunii instituției noastre", din moment ce aceasta ignoră faptul că, în materia răspunderii pentru prejudiciul cauzat de lucru, culpa este indiferentă, fiind vorba despre o răspundere obiectivă. Astfel, în materia răspunderii civile delictuale pentru fapta lucrului, odată stabilită persoana în a cărei pază juridică se găsea bunul, răspunderea obiectivă a acesteia se activează direct, urmare a prejudiciului creat. Pentru aceste considerente, inclusiv susținerile recurentului-pârât privitoare la lipsa unei legături de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu se dovedesc a fi eronate. Mai mult, susținerile privitoare la lipsa legăturii de cauzalitate între faptă ilicită și prejudiciu nu pot fi primite, de altfel, în fața instanței de recurs, din moment ce tind la a face dovada contrară dezlegărilor de fapt reținute de instanța de apel, prin aceea că prejudiciul suferit de către reclamantă nu ar fi imputabil faptei lucrului. De asemenea, prin indicarea faptului că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece "nu s-a făcut dovada sustragerii de energie electrică de către Municipiul Galați", recurentul-pârât tinde a critica greșita interpretare a probelor și a reținerii stării de fapt, în condițiile în care acest aspect a fost dovedit prin intermediul probei cu înscrisuri, administrată în fața instanțelor fondului (nota de constatare nr. x/26.02.2016), iar asemenea apărări nu pot forma obiect de analiză în recurs, fiind specifice exclusiv instanțelor de fond. Inclusiv susținerea recurentului-pârât privitoare la faptul că obiectivul "Plaja Dunărea" este inactiv tinde a pune în discuție modalitatea de administrare și interpretare a probelor de către instanțele fondului, din moment ce, prin aceasta, este contestată, de fapt, dovada existenței consumului de energie electrică fără drept, în perioada de referință, motiv pentru care nici această critică nu poate fi primită. În consecință, față de situația de fapt stabilită de instanțele fondului, care nu poate fi reevaluată în recurs, astfel cum s-a arătat anterior, și de instituția juridică incidentă - răspunderea pentru fapta lucrului, în speță s-a stabilit corect că recurentul-pârât Municipiul Galați, prin primar, este chemat să răspundă pentru prejudiciul suferit de către recurenta-reclamantă, ca urmare a consumului de curent electric în perioada de referință reținută de instanța de apel, 27.07.2015-26.02.2016. 3. În ceea ce privește recursul formulat de către pârâta A. S.R.L. Galați În esență, prin criticile formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. Galați invocă greșita interpretare a probelor și aplicare a normelor de drept material în stabilirea perioadei de 27,5 luni, reținute în sarcina sa, în condițiile în care, în intervalul 01.10.2013-26.02.2016, sunt, de fapt, 28,5 luni. Mai susține și că instanța de apel nu a luat în considerare decizia nr. 9060/14.08.2014, emisă de Direcția de Sănătate Publică Galați, din care rezultă faptul că, începând cu data de 14.08.2014, activitatea obiectivului "Plaja Dunărea" a fost suspendată pentru o perioadă nedeterminată și nici Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galați nr. 87/17.03.2005, prin care a fost stabilit programul de funcționare al plajei pe perioada de vară, respectiv 15 mai - 15 septembrie. Precizează, totodată, și faptul că, instanța de apel avea obligația, conform art. 22 C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În final, afirmă că, în ipoteza în care instanța de apel ar fi analizat toate înscrisurile existente la dosar și ar fi luat în considerare faptele de notorietate publică, ar fi constatat că intervalul de timp în care plaja s-a aflat în administrarea acestei societăți, a funcționat și ar fi putut consuma energie electrică fără contract, este de maxim 10 luni, respectiv 11.10.2013-14.08.2014, iar nu de 20,5 luni, cum a fost reținut de către instanța de prim control judiciar. Criticile sunt neîntemeiate. Privitor la critica referitoare la greșita stabilire a perioadei de 27,5 luni, în condițiile în care, în realitate, intervalul de timp la care se raportează, 01.10.2013-26.02.2016, cuprinde 28,5 luni, se constată că, prin aceasta, sunt puse în discuție, de fapt, dezlegările obligatorii, conform art. 501 alin. (1) C. proc. civ., date prin decizia nr. 515 din 17 martie 2021, pronunțată de instanța supremă în primul ciclu procesual, cu privire la intervalul de timp, în raport cu care, instanța de rejudecare, era ținută a observa îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în cauză. Or, astfel cum s-a arătat și în cele ce preced, aceste dezlegări se bucură de autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ. Suplimentar, se constată și lipsa de interes a recurentei-pârâte în formularea acestei critici, din moment ce, urmarea sa este îngreunarea răspunderii juridice a pârâtei, în conformitate cu cele reținute de instanța de apel, prin prelungirea intervalului de timp în raport cu care a fost stabilit prejudiciul pe care aceasta este ținută să îl repare, de la 20,5 luni la 21,5 luni, dat fiind faptul că intervalul de 7 luni, stabilit în sarcina recurentului-pârât, a fost corect determinat. De altfel, deși lipsit de interes, pentru considerentele arătate, un astfel de demers, care privește, în realitate, îndreptarea unei simple erori materiale, este, în egală măsură, și inadmisibil a fi dedus, spre examinare, instanței de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 445 C. proc. civ. În ceea ce privește critica recurentei-pârâte privitoare la greșita interpretare, de către instanța de apel, a probelor, prin aceea că nu au fost luate în considerare decizia Direcției de Sănătate Publică Galați nr. 9060/14.08.2014 și nici Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galați nr. 87/17.03.2005, aceasta nu poate fi primită, din moment ce în recurs nu se pot reevalua probele administrate în fața instanțelor fondului. Aceleași considerații se impun și în privința aserțiunii recurentei-pârâte privitoare la indicarea aplicabilității faptului de notorietate publică, conform căruia orice plajă nu poate funcționa decât în perioada mai- septembrie (argument susținut de către parte suplimentar și prin înscrisul reprezentat de Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Galați nr. 87/17.03.2005), din moment ce, prin aceasta, se tinde la invocarea unei prezumții judiciare, conform art. 329 C. proc. civ., în vederea obținerii unei alte dezlegări asupra contextului factual. Nefondate sunt și criticile recurentei-pârâte privitoare la încălcarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) din Ordinul nr. 121/2015, având în vedere că, în susținerea acesteia, partea arată că instanța de apel "avea obligația legală de a stabili durata de timp pentru care se va calcula și aplica, în sistem paușal, consumul lunar de energie electică, luând în analiză toate probele". Or, aceste critici evocă, în realitate, motive de netemeinicie, care nu pot fi deduse spre examinare instanței de recurs, dat fiind faptul că acestea se referă exclusiv la reținerile instanței de prim control judiciar privitoare la intervalul de timp în care bunul s-a găsit în paza juridică a recurentei-pârâte, cu consecința stabilirii, în sarcina părții, a despăgubirilor corespunzătoare acestei perioade. Aceste susțineri sunt continuate, de către recurenta-pârâtă, prin evocarea, în mod explicit, a faptului că "intervalul de timp în care Plaja Dunărea s-a aflat în administrarea subscrisei, a funcționat și ar fi putut consuma energie electrică, fără contract, este de maximum 10 luni, între 11.10.2013-14.08.2014, motivat de faptul că, după data de 14.08.2014, funcționarea plajei a fost suspendată pe perioadă nedeterminată." Drept urmare, aceste critici, care au ca obiect modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului, de către instanța de apel, urmăresc stabilirea unei situații de fapt contrare celei reținute de către instanța de apel, iar nu interpretarea unor norme de drept material, motiv pentru care nu pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Referitor la critica recurentei-pârâte privitoare la încălcarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta, deși întemeiată de recurenta-pârâtă pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate fi subsumată pct. 5 al aceluiași text de lege, din moment ce pune în discuție încălcarea unor forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Înalta Curte constată că această susținere are un caracter pur formal, în condițiile în care partea se limitează doar la a reitera conținutul dispoziției legale indicate, fără a dezvolta susțineri care să reliefeze aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate din această perspectivă, referirea la acest text de lege fiind făcută doar pentru a contura modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanța de prim control judiciar. Nici criticile referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor art. 20 alin. (1) lit. d) din Ordinul ANRE nr. 121/2015 nu se traduc în veritabile critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă rezumându-se a evoca formula legală de calcul a consumului de energie electrică, indicând un alt interval de timp în raport cu care este răspunzătoare, de 10 luni, față de cel stabilit de instanța de apel, de 20,5 luni. Or, așa cum s-a arătat, aspectele privitoare la reținerea stării de fapt nu pot forma obiect de analiză în recurs. Pentru aceleași considerente, se impun a fi respinse și criticile recurentei-pârâte privitoare la modalitatea de calcul a cuantumului total al prejudiciului aferent celor 27,5 luni, cu privire la care se susține că ar fi de 524.620,8 RON, imputabil ambelor pârâte, iar nu de 658.160,64 RON. Se cuvine a se menționa că verificarea algoritmului de calcul excedează limitelor controlului judiciar în recurs, constituind un aspect de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii atacate. Pentru aceste motive, recursurile declarate de reclamanta Distribuție Energie Electrică România S.A. - Sucursala Galați, de pârâtul Municipiul Galați, prin primar și de pârâta A. S.R.L. Galați împotriva deciziei civile nr. 133/A din 27 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă vor fi respinse, ca nefondate. Față de soluția dispusă, de respingere a recursurilor formulate, vor fi respinse și cererile accesorii, privitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, nefiind îndeplinite condițiile pentru acordarea acestora, pe tărâmul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenții fiind, de fapt, părți căzute în pretenții și care nu sunt îndreptățite la recuperarea sumelor avansate cu acest titlu.