ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1574/2003

Deliberând asupra recursului de

față, constată.

Prin sentința penală nr. 290 din 9

octombrie 2002, pronunțată de Tribunalul Ialomița a fost condamnat, printre

alții, inculpatul P.S. la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 221 C. pen., prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

b, d) și e) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsă, conform art.

88 C. pen., durata arestării preventive de la 10 noiembrie 2001, la 14

noiembrie 2001.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. a) C. pen., același inculpat a fost achitat pentru

infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Pentru a pronunța această sentință

instanța a reținut în fapt, în ceea ce-l privește pe inculpatul P.S., că acesta

a primit o parte din bunurile sustrase de coinculpatul T.P., la data de 8

noiembrie 2001, cunoscând faptul că bunurile provin din furt.

Instanța a reținut că, din probele

administrate, rezultă că la momentul sustragerii bunurilor inculpatul P.S. se

afla în București, în locuința socrilor săi și nu la Slobozia, astfel încât, nu

se poate reține că a participat la comiterea furtului.

De asemenea, s-a apreciat că din

probe, rezultă că este nereală susținerea lui T.M., șoferul autoturismului, că

a fost sechestrat de doi bărbați, unul dintre aceștia fiind inculpatul P.S.,

astfel încât, s-a concluzionat că fapta de lipsire de libertate nu există.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 772/ A din 29 noiembrie 2000, a respins ca nefondat apelul

declarat de inculpatul P.S. și a luat act de retragerea apelurilor declarate de

inculpații D.N. și T.P., de asemenea, condamnați în cauză.

Împotriva deciziei a declarat recurs

în numele inculpatului P.S. numita I.G., concubina inculpatului.

Recursul este inadmisibil.

În art. 385

2

raportat la

art. 362 C. proc. pen., se menționează expres și limitativ persoanele care pot

face recurs, iar în art. 362 alin. (2) se precizează că pentru inculpat calea

de atac poate fi declarată și de către reprezentantul legal (când este cazul),

de către apărător și de către soțul inculpatului.

Întrucât I.G., concubina

inculpatului, nu face parte din categoria persoanelor care potrivit legii pot

declara recurs pentru inculpat, calea de atac fiind exercitată de o persoană

fără calitate este inadmisibilă.

În consecință recursul va fi respins

ca inadmisibil conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul P.S. împotriva deciziei nr. 772 din 29 noiembrie 2002 a Curții de

Apel București, secția I penală, ca inadmisibil.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2003.