ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2765/2003

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 174 din 14

mai 2002, Tribunalul Bacău a condamnat-o pe inculpata C.L. la pedeapsa de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte,

prevăzută de art. 183 C. pen., în condițiile art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost obligată inculpata la plata

sumei de 1.860.000 lei către Spitalul Bacău, cu titlu de despăgubiri civile și

la plata sumei de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut că, anterior datei de 9 noiembrie 2001 și la această

dată, la domiciliul său, l-a lovit pe fiul ei de 2 ani, C.A.S., cu și de

corpuri contondente, producându-i grave leziuni ce au dus la decesul minorului

la data de 11 noiembrie 2001.

A mai stabilit instanța că inculpata

conviețuia în concubinaj cu B.I. cu care avea unul din copii, iar alți doi

proveneau din relații anterioare, printre care și copilul C.A.S., ce avea în

noiembrie 2001 vârsta de 2 ani și o lună.

Față de acesta din urmă, inculpata

avea de multe ori o atitudine violentă, îl lovea des, nemulțumită fiind că era

bolnăvicios și urina peste tot, ceilalți copii având constituții mai solide.

Între 5-9 noiembrie 2001, minorul C.A.S.

a fost lovit cu pumnii, cu picioarele și izbit cu capul de pereți și de pat,

iar la 9 noiembrie 2001, înainte de a pleca la spital cu copilul cel mai mare,

l-a lovit din nou, apoi s-a internat în spital cu copilul rezultat din

concubinaj care era bolnav.

După plecarea inculpatei, în jurul

orelor 21,00, copilului i s-a făcut rău, a fost anunțată salvarea, dar cu toate

îngrijirile medicale acordate nu i s-a salvat viața și a decedat la 11

noiembrie 2001.

Cauza decesului, conform

concluziilor medico-legale, a fost hemoragia ca urmare a traumatismului

cranio-encefalic acut, leziuni produse prin loviri active, și cu o mare

încărcătură de agresivitate, înlăturându-se susținerile inculpatei și ale

concubinului în sensul că s-ar datora căderii copilului de pe scaun.

Astfel, tribunalul a apreciat că

fapta inculpatei nu poate fi încadrată în infracțiunea de omor, deoarece

moartea victimei s-a produs din culpa inculpatei, care nu a avut în întregime

reprezentarea faptelor sale, având un nivel redus de educație, că ea își lovise

în timp copilul, pe care, dacă ar fi dorit să-l ucidă nimic nu ar fi

împiedicat-o să acționeze în acest sens.

Împotriva sentinței a declarat apel

parchetul, pentru nelegalitate, considerând că modalitatea concretă de comitere

a faptei, indică existența intenției inculpatei de a suprima viața copilului,

considerând greșită încadrarea juridică prevăzută de art. 183 C. pen.

Prin decizia penală nr. 409 din 3

decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de

parchet, apreciind că hotărârea pronunțată de prima instanță este legală,

încadrarea juridică dată faptei, fiind în concordanță cu prevederile legale și

situația de fapt reținută.

S-a motivat în esență, de instanța

de control judiciar că, în cauză, nu se poate demonstra față de probele administrate,

că inculpata a prevăzut rezultatul faptei sale și deși nu l-ar fi urmărit ar fi

acceptat posibilitatea producerii lui, având în vedere că aceasta la acea dată

avea în grijă 3 copii, fiind gravidă în luna a VII-a, că trăia în condiții

submodeste împreună cu concubinul, sora și cumnatul ei, toți cu greutăți

materiale și grad redus de instrucție, iar copilul în vârstă de 2 ani era

bolnăvicios, plângea mai tot timpul și urina peste tot, acesta fiind motivul

„corecțiilor” violente pe care inculpata i le aplica.

Împotriva acestei decizii, ca și a

hotărârii pronunțată de prima instanță, în termen legal a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău care a criticat hotărârile

pronunțate pentru greșita încadrare juridică dată faptei, solicitând în esență,

casarea hotărârilor atacate și în baza dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracțiunea prevăzută de art. 183

C. pen., în art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., având în vedere

modalitatea concretă în care a fost comisă fapta, intensitatea loviturilor,

zonele vizate precum și vârsta fragedă a victimei, toate acestea fiind elemente

de natură a demonstra că inculpata a acționat cu intenția de a-i suprima viața

minorului.

Recursul declarat este fondat.

Examinând actele și lucrările

dosarului în raport de critica formulată și prevederile legale, Curtea Supremă

constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt în baza

probatoriului administrat la dosarul cauzei, însă au greșit atunci când au

încadrat fapta săvârșită de inculpată în dispozițiile art. 183 C. pen., încadrarea

juridică corectă fiind cea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c),d C. pen.

Astfel, infracțiunea de loviri

cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., spre deosebire de

infracțiunea de omor, este caracterizată de împrejurarea că lovirile sunt

comise cu intenție, iar moartea victimei este rezultatul culpei infractorului

care nu a prevăzut un atare rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Pe de altă parte, atunci când

infractorul acceptă moartea victimei ca rezultat al faptei sale, poziția

subiectivă a acestuia trebuie apreciată nu numai în raport de modul cum el a

acționat, ci și de precaritatea capacității de rezistență a victimei, situație

în care, încadrarea juridică ce trebuie dată faptei este aceea de omor,

săvârșit cu intenție indirectă.

Așa fiind, fapta inculpatei C.L.

care în perioada 6-9 septembrie 2001 a lovit în mod repetat pe fiul său în

vârstă de 2 ani și o lună cu pumnii și picioarele, cu obiecte contondente și de

corpuri dure (pereți, mijloace apte să producă moartea), demonstrează că

aceasta a avut reprezentarea că acțiunea sa violentă, îndreptată împotriva

copilului în vârstă de numai 2 ani și cu o rezistență fragilă a organismului

putea să-i cauzeze moartea și, chiar dacă nu a urmărit un atare rezultat, a

acceptat totuși, eventualitatea ca el să survină, ca o consecință a faptei

sale.

Prin urmare, față de existența

intenției în forma prevăzută de art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen., fapta

inculpatei trebuia încadrată în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art.

174, raportat la art. 175 lit. c) și d) C. pen., iar nu în infracțiunea de

lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct.

2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat, va casa hotărârile

atacate și rejudecând în fond cauza, va aplica inculpatei o pedeapsă orientată

către minimul special prevăzut de lege având în vedere lipsa antecedentelor

penale și atitudinea procesuală sinceră a acesteia, precum și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o perioadă

de 5 ani.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu

asigurată inculpatei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva deciziei penale nr. 409

din 3 decembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, privind pe inculpata C.L.

Casează decizia penală atacată,

precum și sentința penală nr. 174/ D din 14 mai 2002 a Tribunalului Bacău,

numai cu privire la încadrarea juridică reținută.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) și d) C. pen. și o

condamnă la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art.

64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 iunie 2003.