ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1943/2003

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Secția comercială și de contencios administrativ

a Tribunalului Vâlcea, prin sentința civilă nr. 88/COM din 31 ianuarie 2001, a

respins acțiunea reclamantei SC A.G. SA cu sediul în comuna Măciuca, județul

Vâlcea, prin care solicita obligarea pârâtului M.F., domiciliat în comuna

Măciuca, satul Botorani, județul Vâlcea, la plata sumei de 9.534.698 lei,

reprezentând contravaloarea erbicidului vândut, precum și a sumei de 3.000.000

lei, reprezentând diferența la prețul reevaluat al produselor livrate și

dobânda comercială și la plata cheltuielilor de judecată.

Instanța a reținut că reclamanta nu

a făcut dovada pretențiilor sale, prezentând ca dovadă doar o factură fiscală,

nesemnată de beneficiar și contestată de acesta.

Secția comercială și de contencios administrativ a Curții de

Apel Pitești, prin decizia nr. 491 A-C din 17 septembrie 2001, a admis apelul

reclamantei, a schimbat sentința primei instanțe, a admis acțiunea, așa cum a

fost modificată și a obligat pârâtul la plata sumei de 9.534.698 lei,

reprezentând prețul produselor livrate, a sumei de 6.674.288 lei, reprezentând

dobândă și a sumei de 3.894.237 lei, reprezentând cheltuieli de judecată

efectuate la prima instanță și la instanța de apel.

Instanța de apel a reținut că

probele dosarului, așa cum au fost completate în apel, fac dovada livrării

produselor către pârât, acesta datorând sumele solicitate de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

constând în aceea că nu a primit marfa de la reclamantă, cu care nu a avut

raporturi comerciale, livrarea acesteia fiind stabilită doar pe baza mărturiei unor

angajați ai reclamantei și a unor acte care nu au fost semnate de pârât și în

aceea că s-a stabilit greșit posibilitatea efectuării dovezii prin declarație

de martori.

Criticile sunt neîntemeiate.

Instanța de apel a reținut corect că,

în materie comercială, proba cu martori este admisibilă, chiar în cazurile

prevăzute de art. 1191 C. civ., atunci când instanța o consideră necesară.

În speță, față de existența unei

facturi și a unui aviz de expediție nesemnate de pârât, instanța a admis în mod

justificat proba cu martori.

Martorii audiați nu au interdicția

de a depune mărturie, iar faptul că aceste mărturii sunt nesincere, ca urmare a

interesului acestora, este nedovedit.

Dimpotrivă, funcția ocupată de pârât

la data livrării mărfii poate justifica unele nereguli din acte, ca urmare a

încrederii în această persoană.

Martorii audiați fac dovada livrării

produselor către pârât, modul în care au fost folosite ulterior de acesta,

situație pe care a invocat-o, neavând relevanță pentru soluționarea litigiului.

Față de cele de mai sus, recursul

declarat de pârât este nefondat, urmând a fi respins ca atare, conform art. 312

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta M.F. împotriva deciziei nr. 491/A/C din 17 septembrie 2001 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 28 martie 2003.