ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1668/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49 din 21

ianuarie 2003, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul I.M. la 7 ani

închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192

alin. (2) C. pen. și la 25 de ani închisoare și 10 interzicerea drepturilor,

prevăzute de art. 64 lit. a) și b), pentru infracțiunea de omor calificat și

deosebit de grav, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. a) și d) C. pen.,

combinat cu art. 176 lit. b) C. pen., urmând ca, potrivit art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 10

ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive a inculpatului, de

la 17 decembrie 2000, la zi.

S-a luat act că Spitalul Clinic de

Urgență București nu s-a constituit parte civilă, iar partea vătămată C.L. și-a

retras constituirea de parte civilă.

În baza art. 118 lit. b) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat o cheie metalică, corp delict.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, pe fondul unei stări tensionate create în urma unor certuri

avute cu concubina sa C.L. și cu bunica acesteia G.M., inculpatul, în noaptea

de 16 decembrie 2000, a pătruns, fără drept în locuința celor două femei,

înarmat cu o cheie metalică și prin aplicarea de lovituri repetate în zona

capului, i-a provocat primei leziuni grave, care i-au pus viața în pericol și a

ucis-o pe cea de a doua, în timp ce victima dormea.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 283 din 27 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin

care inculpatul solicita redozarea pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri

inculpatul I.M. a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris, însă prin

concluziile orale a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise împotriva

părții vătămate C.L. din infracțiunea de omor calificat și deosebit de grav, în

infracțiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Examinând hotărârile atacate în

raport de criticile formulate în recurs, cât și din oficiu, se constată că

instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică într-o singură infracțiune de omor calificat și deosebit de

grav, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. a) și d) C. pen., combinat cu art.

176 lit. b) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procese

verbale și planșe fotografice întocmite cu ocazia cercetării locului faptei și

a percheziției domiciliare, raportul de constatare medico-legală privind pe

partea vătămată C.L. și raportul de autopsie privind pe victima G.M., raportul

de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul de Criminalistică al

I.G.P., declarațiile constante ale părții vătămate C.L. și declarațiile

martorilor I.M., A.G. și D.D., coroborate cu declarațiile inculpatului), care

au fost analizate în considerentele sentinței, rezultă, fără dubiu, că pe

fondul unor certuri repetate, în noaptea de 16 decembrie 2000, inculpatul I.M.,

a pătruns în locuința concubinei sale C.L., înarmat cu o cheie metalică, cu

intenția de a o ucide atât pe aceasta cât și pe bunica ei, G.M.

Profitând de împrejurarea că G.M.,

dormea, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri, cu cheia metalică, în cap

cât și la nivelul membrelor superioare, provocându-i moartea. În continuare,

inculpatul a pătruns în încăperea unde se afla concubina sa C.L., pe care a

lovit-o, cu aceeași cheie în zona capului însă partea vătămată a reușit să

fugă, suferind de pe urma agresiunii, leziuni grave, care i-au pus viața în

primejdie.

Stabilindu-se deci că inculpatul a

lovit ambele victime în aceeași împrejurare, la scurt timp una de cealaltă, în

mod just, instanțele au reținut că actele de violență săvârșite de acesta constituie

o unitate infracțională și în consecință nu se impune schimbarea încadrării

juridice dintr-o singură infracțiune de omor calificat și deosebit de grav,

prevăzută de 174 și art. 175 lit. a) și d) C. pen., combinat cu art. 176 lit.

b) C. pen., în tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. a), pentru fapta comisă împotriva părții

vătămate C.L. și în omor calificat prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. a) și

d) C. pen., pentru fapta comisă împotriva victimei G.M., aflate în concurs

real, așa cum a cerut reprezentantul parchetului, în concluziile orale.

Susținerile inculpatului, în sensul că

prin violențele exercitate asupra părții vătămate C.L., nu a urmărit uciderea

acesteia, nu se confirmă, intenția de a ucide rezultând din materialitatea

faptei, inculpatul lovind victima cu o cheie metalică (obiect apt de a ucide)

în regiunea capului, care este o zonă vitală.

Referitor la pedepsele aplicate, se

constată că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea lor instanța

de fond ținând seama de criteriile, prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv,

gradul de pericol social sporit al faptelor comise cu premeditare, asupra a

două persoane și prin pătrunderea fără drept în locuința victimelor pe timp de

noapte cât și de persoana infractorului, care nu posedă antecedente penale,

având o comportare sinceră în cursul procesului.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă existența unor

cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a respinge recursul declarat de

inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv,

respectiv de la 17 decembrie 2000, la zi.

Onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 283 din 27 mai 2002

a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada arestării preventive de la 17 decembrie 2000, la 25

martie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2004.