Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.03.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2004

HOTĂRÂRE
23.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1180/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația adresată Colegiului jurisdicțional al municipiului București, B.V. a solicitat anularea deciziei de imputare nr. 19 din 22 noiembrie 2001, emisă de Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică București, pentru suma de 111.411.195 lei, ca nelegală. Prin sentința nr. 54 din 30 aprilie 2002, Colegiul jurisdicțional al municipiului București a respins contestația formulată. Împotriva acestei soluții a declarat recurs jurisdicțional contestatoarea B.V., Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 255 din 10 aprilie 2003, a admis recursul jurisdicțional și a modificat sentința atacată, în sensul admiterii contestației și al constatării tardivității emiterii deciziei de imputare.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică București, susținând în esență că instanța a interpretat greșit actele deduse judecății, considerând în mod eronat că termenul de emitere a deciziei de imputare a fost depășit. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente: obiectul litigiului îl constituie contestația formulată împotriva deciziei de imputare nr. 19 din 22 noiembrie 2001, emisă de Direcția Silvică București, prin care în baza art. 107 și 108 C. muncii, s-a imputat suma de 111.411.195 lei, contabilei-șefe al Ocolului Silvic Bolintin, reprezentând contravaloarea masei lemnoase ridicată de Societatea Industrială F.R. SRL și rămasă neachitată.

Paguba a fost constatată de organele proprii ale unității intimate. Fiind un litigiu de muncă, organele Curții de Conturi au soluționat pricina, cu depășirea competențelor stabilite de dispozițiile Legii nr. 94/1992. Așa fiind și văzând și prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., se va admite recursul declarat, se vor casa hotărârile Curții de Conturi și va trimite cauza, secției de litigii și conflicte de muncă a Tribunalului București, spre competentă soluționare.

D E C I D E Admite recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică București împotriva deciziei nr. 255 din 10 aprilie 2003, a Curții de Conturi, secția jurisdicțională. Casează decizia atacată și sentința nr. 54 din 30 aprilie 2002 a Colegiului jurisdicțional al municipiului București și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția litigii de muncă și conflicte de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7803/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2 din 12 martie 2003 s-a admis contestația formulată de C.E. împotriva deciziei de imputare nr. 438/9848/2002, emisă de Direcția Silvică
ÎCCJ 2004-01-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 322/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Direcția Silvică Târgoviște, în baza actului de control nr.13116 din 29 decembrie 2000, întocmit de Comisia de inventariere, din cadrul direcției, a emis
ÎCCJ 2003-10-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2976/2003
, reținând că în limita acestei sume sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii materiale a recurentului, în calitatea sa de pădurar la cantonul silvic nr. 4 Ciocoiești, județul Dâmbovița. Hotărârile pronunța
ÎCCJ 2003-10-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3561/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 51 din 29 octombrie 2002, Colegiul jurisdicțional Neamț a admis contestația formulată de C.P. și a anulat decizia de imputare nr. 378 di
ÎCCJ 2003-04-09
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2003
+ penalizări), iar Tribunalul București-Secția comercială prin sentința nr.298 din 17 ianuarie 2002 a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta la plata sumei solicitate. Impotriva deciziei susmenționate a declarat recurs Regia Națională
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă