ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5345/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 27 martie 2003 Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul I.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. c) și i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 65, raportat la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus perioada arestării preventive de la 21 septembrie 2000, la zi. Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat un cuțit, corp delict.

S-a luat act că partea vătămată B.C. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a fost obligat la 12.569.840 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Sf. Ioan. Pentru a pronunța astfel instanța de fond a reținut în esență, pe baza probelor administrate că, inculpatul și partea vătămată sunt veri primari, iar în ziua de 20 august 2000, partea vătămată B.C. împreună cu concubina sa P.I., fratele său B.C.P. și mama sa V.E., s-a deplasat la imobilul proprietate personală din com. Popești - Leordeni, pentru a discuta probleme de familie. În jurul orei 20,30, partea vătămată și fratele său au plecat din imobil cu intenția să cumpere bere și după ce au parcurs câțiva pași, pe stradă, inculpatul a ieșit din curtea sa, s-a apropiat de cei doi și, cu un cuțit de bucătărie, i-a aplicat o lovitură în abdomen părții vătămate, după care a fugit.

După comiterea faptei, partea vătămată a fost transportată la spital de membrii familiei sale, iar inculpatul s-a predat organelor de poliție. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. Prin decizia penală nr. 368/ A din 26 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința penală și, rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 6 ani închisoare. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat și prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.

Pentru a pronunța astfel, instanța de apel a reținut că faptei săvârșite i s-a dat încadrarea juridică corectă, având în vedere modalitatea executării, intensitatea loviturii și urmările sale, obiectul folosit și zona vizată, iar pe de altă parte că, deși se justifică aplicarea circumstanțelor atenuante, instanța de fond a aplicat o pedeapsă cu mult sub limita minimă, prevăzută de lege, ceea ce nu corespunde scopului preventiv și educativ, prevăzut de art. 52 C. pen. Împotriva hotărârilor pronunțate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

și a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepsei, având în vedere gradul sporit de pericol social al faptei și urmările sale. Inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen., întrucât a acționat în stare de legitimă apărare, incidentul având loc în curtea imobilului său și nu în stradă, existând dubii și cu privire la data comiterii lui, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea, prevăzută de art. 182 C. pen., cu reducerea pedepsei până la limita celei executate. Recursurile declarate sunt nefondate. Verificând actele dosarului, în raport de probele administrate, se constată că instanțele au stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, au dat încadrarea juridică corespunzătoare faptei săvârșite, iar instanța de apel a stabilit o pedeapsă just individualizată.

Astfel, din probe rezultă fără dubii că, la data de 20 august 2000, în jurul orei 20,30, inculpatul a aplicat o lovitură cu cuțitul în abdomen părții vătămate, în timp ce acesta se afla în stradă, împreună cu fratele său. Data de 20 august 2000 este menționată în toate declarațiile date de partea vătămată, martori, inculpat și este trecută în actele medicale și medico-legale, perioada de internare fiind 20 august, 30 august 2000. Apărarea inculpatului în sensul că s-a aflat în stare de legitimă apărare, pe proprietatea sa, nu poate fi primită, având în vedere că toți martorii (mai puțin martorul I.P., fiul inculpatului) au declarat că agresarea părții vătămate a avut loc pe str. Câmpului. Astfel, au relatat partea vătămată și fratele său, dar și martorii G.D.

și T.F.V., ambii arătând că se aflau pe str. Câmpului, când l-au văzut pe inculpat ieșind din curtea sa și îndreptându-se către frații B., după care, fără să spună ceva, a lovit pe partea vătămată în abdomen, cu cuțitul pe care îl avea în mână, după care a fugit. În raport de aceste probe, susținerea inculpatului în sensul că cei doi frați au intrat în curtea sa și l-au lovit pe fiul lui I.P., împrejurări în care a intervenit să-l apere, corect a fost înlăturată de instanțe. În ceea ce privește încadrarea juridică, corect s-a motivat că sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, având în vedere intensitatea loviturii, folosirea unui cuțit de bucătărie apt să producă moartea și zona vitală, abdomenul.

Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că victima a prezentat leziuni traumatice, care se puteau produce prin lovire cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit), pentru care necesita 35-40 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații, leziunile cauzate punând viața victimei în primejdie. Bolnavul a fost internat de urgență în seara de 20 august 2000, prezentând diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală cu hemoperitoneu și peritonită generalizată prin plăgi tăiate multiple ale intestinului subțire” și a fost imediat supus unei intervenții chirurgicale. Având în vedere că anterior, între inculpat și partea vătămată au mai existat conflicte în legătură cu imobilul în care inculpatul locuiește, revendicat de proprietară, iar pe de altă parte modalitatea în care a acționat, se constată că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Referitor la modul de individualizare a pedepsei, motiv de recurs comun al parchetului și al inculpatului, se constată că instanța de apel a avut în vedere toate criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la faptă și persoana inculpatului, reținând corect circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului și stabilind pedeapsa de 6 ani închisoare, aptă să-și atingă scopul represiv, dar și educativ prevăzut de art. 52 C. pen. În atare situație, nu se justifică o individualizare a pedepsei, cea aplicată fiind temeinic stabilită. Examinând cauza în raport și de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu sunt alte cazuri care luate în considerare de instanță din oficiu, să conducă la casarea hotărârilor pronunțate.

Pentru considerentele expuse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet și inculpat. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din durata pedepsei, perioada arestării preventive de la 21 septembrie 2000, la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 368/ A din 26 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 21 septembrie 2000, la 20 noiembrie 2003. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2003.