ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5156/2003

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 154 din 14 februarie 2002, a condamnat pe inculpații: 1. M.C. la 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen. În baza art. 85 C. pen., a fost anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 1282 din 8 noiembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 București. Conform art. 36, art. 33 și art. 34 C. pen., cele două pedepse au fost contopite în cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen. 2. D.C. la 5 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 C. pen.

Inculpații au fost menținuți în stare de arest, iar din durata pedepselor li s-a dedus detenția preventivă. De asemenea, ei au fost obligați, în solidar, să plătească părții civile I.T. suma de 1.500.000 lei daune. Inculpații au mai fost obligați și la cheltuieli judiciare către stat, în sumă de 5.600.000 lei (M.C.) și 5.900.000 lei (D.C.). S-a reținut, în esență, că, la data de 5 februarie 2002, împreună, inculpații au acostat-o, la urcarea într-un troleibuz, pe numita I.T. (44 ani), de la care, prin violență, au sustras o geantă cu suma de 450.000 lei și un telefon mobil. Inculpații au declarat apel, cerând, în principal, trimiterea cauzei la parchet, în vederea completării urmăririi penale, și în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 296 din 29 mai 2003, a respins, ca nefondate, apelurile. Prin aceeași decizie, instanța de apel a dedus, în continuare, detenția preventivă a inculpaților, pe care i-a obligat la cheltuieli judiciare statului. Prin recursurile de față, inculpații critică decizia, cerând reducerea pedepselor. Critica nu este întemeiată. Prima instanță a reținut corect situația de fapt pe care a calificat-o corespunzător și a dozat just pedepsele aplicate inculpaților. Nu sunt temeiuri ca aceste pedepse să fie reduse. Deși depistați și recunoscuți, la scurt timp după săvârșirea faptei, inculpații au negat participarea la infracțiune. Tot pentru infracțiunea de furt, inculpata M.C.

a mai fost condamnată, la 2 ani închisoare în anul 2001 și la 6 luni închisoare în anul 2002. Din oficiu, nu se constată motive de casare care să fie luate în considerare. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută prin respingerea recursurilor, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de inculpații D.C. și M.C. împotriva deciziei penale nr. 296 din 29 mai 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei M.C., perioada arestării preventive de la 28 februarie 2001 la 30 martie 2001, și de pe 11 februarie 2002 la 12 noiembrie 2003, pentru ambii inculpați. Obligă pe recurenți să plătească statului câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 12 noiembrie 2003.