ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1074/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1103 din 23 octombrie 2003, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul C.V. împotriva sentinței penale nr. 484 din 26 noiembrie 1998 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2907 din 22 iunie 2000 a Curții Supreme de Justiție prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de tentativă la omor. A motivat că cererea de redozare a pedepsei nu poate constitui motivul contestației la executare, el nefiind prevăzut printre cazurile prevăzute în art. 461 C. proc. pen.

Apelul declarat de condamnat a fost respins prin decizia nr. 702/ A din 20 noiembrie 2003 pronunțată de secția a II-a penală de la Curtea de Apel București. Nemulțumit și de această hotărâre, condamnatul prin cererea trimisă din penitenciar, în termenul legal a atacat-o cu recurs. A solicitat casarea celor două hotărâri și prin reținerea circumstanței legale a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., pedeapsa să fie redusă sub minimul special. Recursul nu este fondat. Cazurile în care se poate face contestație la executarea pedepsei sunt expres și limitativ prevăzute în art. 461 C. proc. pen. Individualizarea judicioasă a pedepsei se realizează la judecata în fond și căile de atac, apel și recurs.

Contestația la executare nu are natura juridică a unei căi de atac, iar cererea formulată prin care se urmărește reindividualizarea pedepsei prin reținerea circumstanței legale atenuante a scuzei provocării a fost corect respinsă de prima instanță ca inadmisibilă. Așa fiind, constatând că hotărârile recurate sunt legale și temeinice, urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 702 din 20 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția II penală. Obligă recurentul la 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2004.