ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 291 din 22 aprilie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpata L.R.V. la câte 3 ani închisoare pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen, inculpata execută pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu 2 luni închisoare, astfel că ea va executa pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. În baza art. 14 C. pen., art. 346 C. proc. pen.

și art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească 284.602.373 lei despăgubiri civile S.C. I.L. S.A. Timișoara. A fost anulat biletul la ordin emis de inculpată. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă a inculpatei de la 8 februarie 2002, la 6 martie 2002. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În ziua de 27 octombrie 1999, L.R.V., în calitate de administrator al S.C. R.E. S.R.L., Fizeșul Gherlii, jud. Cluj, s-a deplasat la S.C. I.L. S.A. din Timișoara, pentru achiziționarea unor mărfuri. În urma discuțiilor purtate cu vânzătoarea D.V., reprezentanta S.C. I.L. S.A. Timișoara, s-a convenit încheierea contractelor comerciale de vânzare-cumpărare prin emiterea facturilor fiscale nr. 2406775 și nr. 2406776 din 27 octombrie 1999, pentru mărfuri în valoare totală de 211.488.453 lei.

Cu prilejul ridicării mărfurilor, inculpata a achitat un avans de 40.000.000 lei, iar pentru diferența rămasă de plată de 171.488.453 lei L.R.V. a completat un bilet la ordin, cu scadență la 22 noiembrie 1999. La data scadenței, fiind introdus în circuitul bancar biletul la ordin emis de către inculpată, acesta a fost refuzat la plată pe motivul lipsei disponibilului. Ca urmare, partea prejudiciată a luat legătura telefonică cu inculpata, în repetate rânduri, în vederea recuperării prejudiciului, aceasta refuzând, în mod sistematic, să achite prejudiciul, motiv pentru care s-a formulat plângere penală. În drept s-a motivat că fapta inculpatei de a emite un bilet la ordin fără a avea disponibil bănesc necesar în bancă și de a-l folosi în vederea inducerii în eroare a părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și falsificare de monede sau alte valori prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) și art. 282 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 387/ A din 9 octombrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul inculpatei L.R.V., care a solicitat reducerea pedepsei. Împotriva acestei decizii, inculpata a declarat recurs nemotivat, apărătorul acesteia solicitând reducerea pedepsei. Recursul este întemeiat, sub aspectul rezolvării problemei dacă biletul la ordin poate fi caracterizat ca fiind un mijloc fraudulos prin care se săvârșește infracțiunea de înșelăciune în contracte, în situația în care cumpărătorul, cu prilejul încheierii unui contract comercial de vânzare-cumpărare, emite un bilet la ordin pe care îl predă vânzătorului care, la termenul scadent, este refuzat la plată, pentru lipsă de disponibil.

Art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., prevede că: „Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”. „Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiții stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate”. Indiferent de variantele sale, incriminate în art. 215 C. pen., înșelăciunea este o infracțiune contra patrimoniului, care constă în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale.

Doctrina și practica judiciară au stabilit că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în varianta prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpata L.R.V. împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Timișoara. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 291 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la încadrarea juridică a faptelor și sporul de pedeapsă aplicat. Descontopește pedeapsa rezultantă și repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. Înlătură sporul de 2 luni închisoare aplicat. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.

și art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., texte de lege în baza cărora condamnă pe inculpata L.R.V. la 3 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Pronunțată în ședință publică, azi 18 aprilie 2003.