ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 291 din 22

aprilie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpata L.R.V. la câte 3 ani

închisoare pentru infracțiunile de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2)

și (3) C. pen. și falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de art. 282

alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34

C. pen, inculpata execută pedeapsa de 3 ani închisoare, sporită cu 2 luni

închisoare, astfel că ea va executa pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare, cu

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de

art. 71 C. pen.

În baza art. 14 C. pen., art. 346 C.

proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpata a fost obligată să plătească

284.602.373 lei despăgubiri civile S.C. I.L. S.A. Timișoara.

A fost anulat biletul la ordin emis

de inculpată.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

arestarea preventivă a inculpatei de la 8 februarie 2002, la 6 martie 2002.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 27 octombrie 1999,

L.R.V., în calitate de administrator al S.C. R.E. S.R.L., Fizeșul Gherlii, jud.

Cluj, s-a deplasat la S.C. I.L. S.A. din Timișoara, pentru achiziționarea unor

mărfuri.

În urma discuțiilor purtate cu

vânzătoarea D.V., reprezentanta S.C. I.L. S.A. Timișoara, s-a convenit

încheierea contractelor comerciale de vânzare-cumpărare prin emiterea

facturilor fiscale nr. 2406775 și nr. 2406776 din 27 octombrie 1999, pentru

mărfuri în valoare totală de 211.488.453 lei.

Cu prilejul ridicării mărfurilor,

inculpata a achitat un avans de 40.000.000 lei, iar pentru diferența rămasă de

plată de 171.488.453 lei L.R.V. a completat un bilet la ordin, cu scadență la

22 noiembrie 1999.

La data scadenței, fiind introdus în

circuitul bancar biletul la ordin emis de către inculpată, acesta a fost

refuzat la plată pe motivul lipsei disponibilului.

Ca urmare, partea prejudiciată a

luat legătura telefonică cu inculpata, în repetate rânduri, în vederea

recuperării prejudiciului, aceasta refuzând, în mod sistematic, să achite

prejudiciul, motiv pentru care s-a formulat plângere penală.

În drept s-a motivat că fapta

inculpatei de a emite un bilet la ordin fără a avea disponibil bănesc necesar

în bancă și de a-l folosi în vederea inducerii în eroare a părții vătămate,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune și

falsificare de monede sau alte valori prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) și

art. 282 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin decizia penală nr. 387/ A din 9

octombrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondat, apelul

inculpatei L.R.V., care a solicitat reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii, inculpata

a declarat recurs nemotivat, apărătorul acesteia solicitând reducerea pedepsei.

Recursul este întemeiat, sub

aspectul rezolvării problemei dacă biletul la ordin poate fi caracterizat ca fiind

un mijloc fraudulos prin care se săvârșește infracțiunea de înșelăciune în

contracte, în situația în care cumpărătorul, cu prilejul încheierii unui

contract comercial de vânzare-cumpărare, emite un bilet la ordin pe care îl

predă vânzătorului care, la termenul scadent, este refuzat la plată, pentru

lipsă de disponibil.

Art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.,

prevede că: „Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități

mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepsește cu închisoare de la

3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune,

se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

„Inducerea sau menținerea în eroare

a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită

în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau

executat contractul în condiții stipulate, se sancționează cu pedeapsa

prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate”.

Indiferent de variantele sale,

incriminate în art. 215 C. pen., înșelăciunea este o infracțiune contra

patrimoniului, care constă în înșelarea încrederii participanților la

raporturile juridice patrimoniale.

Doctrina și practica judiciară au

stabilit că pentru existența infracțiunii de înșelăciune în varianta prevăzută

de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., trebuie să fie îndeplinite următoarele

condiții:

executarea unui contract;

executării contractului, subiectul activ să inducă sau să mențină în eroare

subiectul pasiv;

frauduloase pentru inducerea sau menținerea în eroare a subiectului pasiv;

pe cei induși sau menținuți în eroare, să încheie sau să execute contractul, în

condițiile stipulate, adică în condiții care altfel nu ar fi fost acceptate și

care au creat o situație păgubitoare pentru subiectul pasiv;

intenție.

La încheierea contractelor

comerciale ambele părți contractante trebuie să fie de bună credință,

loialitatea constituind elementul principal atât la încheierea contractului,

cât și la executarea acestuia.

Dacă oricare dintre părți are o

intenție dolosivă, cu scopul de a înșela cealaltă parte asupra condițiilor

contractului, nu mai suntem în prezența bunei credințe, dolul constituind

expresia relei-credințe.

Dolul este forma de înșelare prin

manopere viclene, mașinațiuni de înșelare, de amăgire, comise de una din părți,

în vederea încheierii unui act juridic.

Partea contractantă care exercită, în

mod intenționat, manevre viclene de înșelare a celeilalte părți, transformă

buna credință în rea credință.

Cealaltă parte, victima manoperelor

dolosive, rămâne de bună credință, ea găsindu-se într-o stare de eroare, încât

dacă ar fi cunoscut realitatea, adică mașinațiunile viclene ale

contractantului, nu ar fi încheiat contractul.

Mijloacele frauduloase prin care se

realizează latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune în contracte

comerciale sunt variate, printre acestea fiind și titlurile de credit (cec,

biletul la ordin), fără acoperire bănească.

Biletul la ordin este un titlu de

credit, negociabil, sub semnătură privată și instrument de plată, creat de un

emitent, în calitate de debitor, care se obligă să plătească o sumă de bani,

fixată, la un anumit termen, unei alte persoane, denumită beneficiar, care are

calitatea de creditor (Normele, Cadru nr. 6 din 8 martie 1994 ale Băncii

Naționale a României).

Biletul la ordin dobândește, la

scadență, prin refuzul la plată pentru lipsă de disponibil bănesc, caracterul

de mijloc fraudulos, ceea ce pune în evidență intenția frauduloasă a

emitentului, iar prin aceasta se realizează latura obiectivă a infracțiunii de

înșelăciune în contracte, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.

Infracțiunea se consumă în momentul când, la scadență, biletul la ordin a fost

refuzat la plată, pentru lipsă de disponibilități bănești.

Infracțiunea prevăzută de art. 282

C. pen., cu denumirea marginală „falsificarea de monede sau de alte valori” nu

are în vedere emiterea de cec-uri sau ordine de plată fără acoperirea necesară,

ci contrafacerea imprimatelor de valoare: monedă metalică, monedă de hârtie,

titluri pentru efectuarea plăților, etc.

Pentru existența infracțiunii

prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., este necesar să existe o

acțiune de falsificare a unui mijloc de plată din cele enumerate, deci să se

modifice substanța unui înscris preexistent, ceea ce în speță nu a avut loc.

Deci, nu va exista concurs de

infracțiuni (înșelăciune și fals), în cazul în care înscrisul folosit de

făptuitor, prin inducerea în eroare a părții vătămate, nu este fals, ci este

mincinos.

Fapta săvârșită în aceste condiții

va constitui numai infracțiunea de înșelăciune, în modalitatea agravată

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. (înșelăciune în contracte

săvârșită prin mijloace frauduloase), deoarece inculpata, deși știa că nu avea

disponibil în cont la bancă, a emis un bilet la ordin, ducând în eroare prin

mijloace frauduloase, partea vătămată care, dacă ar fi avut cunoștință că nu

are disponibil bănesc nu ar fi încheiat contractul de vânzare a mărfurilor.

Pentru aceste motive, Curtea, în

baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de inculpat și rejudecând, va înlătura sporul de 2 luni aplicat și

prin schimbarea calificării juridice a faptelor, va condamna pe inculpata

L.R.V. numai pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2)

și (3) C. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpata

L.R.V. împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 9 octombrie 2002 a Curții de

Apel Timișoara.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 291 din 22 aprilie 2002 a Tribunalului Timiș, numai cu

privire la încadrarea juridică a faptelor și sporul de pedeapsă aplicat.

Descontopește pedeapsa rezultantă și

repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv 3 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și 3 ani închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen.

Înlătură sporul de 2 luni închisoare

aplicat.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile prevăzute de art. 215

alin. (2) și (3) C. pen. și art. 282 alin. (1) și (2) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., texte de lege în baza cărora

condamnă pe inculpata L.R.V. la 3 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 aprilie 2003.