ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4225/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 164 din 5 martie 2001, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul I.M. la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile unor persoane fizice, pentru repararea pagubelor cauzate prin infracțiunea de înșelăciune. Pentru a pronunța această sentințe, instanța a reținut că în perioada 8 iunie – 13 septembrie 1999, inculpatul I.M., folosind o identitate falsă și atribuindu-și în mod mincinos calitatea de reprezentant al unei fundații religioase, a indus în eroare pe reprezentanții unor parohii și mănăstiri, cauzându-le acestora prejudicii în valoare totală de 106.125.000 lei. S-a reținut de asemenea, că inculpatul a folosit, pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, un carnet fals care atesta calitatea lui de membru al unei fundații româno-americane, o ștampilă falsă cu însemnele acestei fundații, precum și un act fals de acreditare din partea Uniunii Românilor din S.U.A.

și din Canada, cu împuternicirea de a face donații de autoturisme, produse electrocasnice și materiale de construcții. Apelurile declarate de inculpat și de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva acestei sentințe au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 332, din 22 mai 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Prin decizia penală nr. 1529 din 21 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță și de instanța de apel, a casat hotărârile atacate numai cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului și la modul cum a fost soluționată latura civilă, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 6 ani închisoare, la 9 ani închisoare și a trimis cauza la Tribunalul București pentru rejudecarea laturii civile, cu îndrumarea de a fi introduse în cauză persoanele juridice, parohiile și mănăstirile, reprezentate de persoanele fizice constituie părți civile în cauză.

Pentru a decide astfel, Curtea Supremă de Justiție a reținut că, inculpatul a provocat pagube unor parohii și mănăstiri, prin infracțiunea de înșelăciune, și nu persoanelor fizice care au tratat cu inculpatul în calitate de reprezentanți ai acestor unități bisericești. După rejudecarea cauzei, Tribunalul București, secția I penală, prin sentința nr. 166/ A din 20 martie 2003, a constatat că Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea A. și Catedrala Ortodoxă Suceava, Parohia Nașterea Domnului nu au calitatea de părți civile în cauză și l-a obligat pe inculpatul I.M. să plătească despăgubiri părților civile: Vicariatul Ortodox Ucrainean, Parohia Ortodoxă Ucraineană R. (echivalentul în lei al sumei de 850 dolari SUA), Ș.S.

(echivalentul în lei al sumei de 900 dolari SUA), P.I. (echivalentul în lei al sumei de 796 dolari SUA), R.I. (25.000.000 lei), C.V. (26.000.000 lei) și P.A. (13.175.000 lei). Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 166/ A din 20 martie 2003, ca nefondat. Împotriva deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel București în cel de al doilea ciclu procesual a declarat recurs inculpatul I.M., cerând înlăturarea obligării sale la despăgubiri față de Parohia Ortodoxă Ucraineană R., întrucât nu a cauzat nici un prejudiciu acestei părți civile, precum și înlăturarea obligării la despăgubiri față de P.I., de la care a primit o sumă de bani mult mai mică decât s-a reținut în hotărârea instanței.

Recursul nu este fondat. Pagubele aduse de inculpat Parohiei R. și părții civile P.I. au fost stabilite corect, pe baza declarațiilor inculpatului, precum și pe baza înscrisului semnat de inculpat cu numele de I.M., prin care recunoaște că a primit de la Parohia R. suma de 25.000.000 lei, precum și unele bunuri alimentare. În consecință, constatându-se că obligarea inculpatului I.M. la despăgubiri se întemeiază pe dovezi concludente, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 20 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 3 octombrie 2003.