ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4225/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 164 din 5 martie

2001, Tribunalul București, secția I penală, l-a condamnat pe inculpatul

I.M.

la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen. și la un an închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii, prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) și art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.,

instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească despăgubiri civile unor persoane fizice, pentru

repararea pagubelor cauzate prin infracțiunea de înșelăciune.

Pentru a pronunța această sentințe,

instanța a reținut că în perioada 8 iunie – 13 septembrie 1999, inculpatul I.M.,

folosind o identitate falsă și atribuindu-și în mod mincinos calitatea de

reprezentant al unei fundații religioase, a indus în eroare pe reprezentanții

unor parohii și mănăstiri, cauzându-le acestora prejudicii în valoare totală de

106.125.000 lei.

S-a reținut de asemenea, că

inculpatul a folosit, pentru inducerea în eroare a persoanelor vătămate, un

carnet fals care atesta calitatea lui de membru al unei fundații

româno-americane, o ștampilă falsă cu însemnele acestei fundații, precum și un

act fals de acreditare din partea Uniunii Românilor din S.U.A. și din Canada,

cu împuternicirea de a face donații de autoturisme, produse electrocasnice și

materiale de construcții.

Apelurile declarate de inculpat și

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva acestei sentințe au

fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 332, din 22 mai 2002 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală.

Prin decizia penală nr. 1529 din 21

martie 2002, Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva hotărârilor pronunțate de prima

instanță și de instanța de apel, a casat hotărârile atacate numai cu privire la

individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului și la modul cum a

fost soluționată latura civilă, a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la

6 ani închisoare, la 9 ani închisoare și a trimis cauza la Tribunalul București

pentru rejudecarea laturii civile, cu îndrumarea de a fi introduse în cauză

persoanele juridice, parohiile și mănăstirile, reprezentate de persoanele

fizice constituie părți civile în cauză.

Pentru a decide astfel, Curtea

Supremă de Justiție a reținut că, inculpatul a provocat pagube unor parohii și

mănăstiri, prin infracțiunea de înșelăciune, și nu persoanelor fizice care au

tratat cu inculpatul în calitate de reprezentanți ai acestor unități

bisericești.

După rejudecarea cauzei, Tribunalul

București, secția I penală, prin sentința nr. 166/ A din 20 martie 2003, a constatat

că Arhiepiscopia Iașilor, Mănăstirea A. și Catedrala Ortodoxă Suceava, Parohia

Nașterea Domnului nu au calitatea de părți civile în cauză și l-a obligat pe

inculpatul I.M. să plătească despăgubiri părților civile: Vicariatul Ortodox

Ucrainean, Parohia Ortodoxă Ucraineană R. (echivalentul în lei al sumei de 850

dolari SUA), Ș.S. (echivalentul în lei al sumei de 900 dolari SUA), P.I. (echivalentul

în lei al sumei de 796 dolari SUA), R.I. (25.000.000 lei), C.V. (26.000.000

lei) și P.A. (13.175.000 lei).

Apelul declarat de inculpat

împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 166/ A din 20 martie 2003, ca nefondat.

Împotriva deciziei penale pronunțate

de Curtea de Apel București în cel de al doilea ciclu procesual a declarat

recurs inculpatul I.M., cerând înlăturarea obligării sale la despăgubiri față

de Parohia Ortodoxă Ucraineană R., întrucât nu a cauzat nici un prejudiciu

acestei părți civile, precum și înlăturarea obligării la despăgubiri față de P.I.,

de la care a primit o sumă de bani mult mai mică decât s-a reținut în hotărârea

instanței.

Recursul nu este fondat.

Pagubele aduse de inculpat Parohiei

R. și părții civile P.I. au fost stabilite corect, pe baza declarațiilor

inculpatului, precum și pe baza înscrisului semnat de inculpat cu numele de I.M.,

prin care recunoaște că a primit de la Parohia R. suma de 25.000.000 lei,

precum și unele bunuri alimentare.

În consecință, constatându-se că

obligarea inculpatului I.M. la despăgubiri se întemeiază pe dovezi concludente,

urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, cu obligarea

inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.M., împotriva deciziei penale nr. 166/ A din 20 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

octombrie 2003.