ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3768/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Cluj, prin sentința penală

nr. 599 din 20 decembrie 2001, a condamnat pe inculpata G.V. la câte 10 luni

închisoare, pentru comiterea a două infracțiuni de trafic de influență,

prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art.

76 lit. d) C. pen.

În baza art. 85 din același cod,

instanța a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6

luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 193 din 18 iunie 2001 a

Curții de Apel Cluj, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută

și pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., pe care a contopit-o în pedeapsa

aplicată în cauză, conform art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b), urmând ca

inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, cu aplicarea

art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

În baza art. 19 din Legea nr.

78/2000, tribunalul a obligat pe inculpată la plata sumelor de: 3.500.000 lei

către partea civilă C.M., și, respectiv, 4.700.000 lei către partea civilă B.V.

Inculpata a mai fost obligată și la

plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut, în fapt, că, în cursul lunii noiembrie 1998, partea civilă C.M. i-a

spus inculpatei, care se afla în comuna Rășca, că fiica sa, C.S.N. absolventă a

liceului Terapia din Cluj-Napoca, își caută un loc de muncă.

Inculpata, care era femeie de

serviciu la S.C. T. S.A. Cluj Napoca, i-a spus că ea are posibilitatea

angajării acesteia, întrucât cunoaște o persoană cu atribuții de angajare în

unitatea respectivă, solicitându-i, în scopul efectuării demersurilor necesare,

suma de 1.000.000 lei.

În cursul aceleiași luni, mama și

fiica au mers la locul de muncă al inculpatei, unde i-au dat suma solicitată,

precum și diploma de bacalaureat, iar G.V. le-a spus că ea a întreprins demersurile

necesare, urmând ca angajarea să se facă la sfârșitul lunii ianuarie 1999.

La data de 29 ianuarie 1999,

martorei C.S.N. i s-a comunicat de la S.C. T. S.A. Cluj că, nu sunt

posibilități de angajare, situație în care, martora împreună cu mama ei, C.M.

au căutat-o pe inculpată, care le-a asigurat că sunt posibilități de angajare,

însă le-a mai cerut 3.000.000 lei, sumă pe care acestea nu au avut-o, astfel

că, până în luna iunie 1999, i-au mai dat eșalonat încă 2.500.000 lei.

În același mod a procedat inculpata,

în luna octombrie 1998 și cu B.V., a cărei fiică era V.L., se afla în aceeași

situație ca și C.S.N., care i-a dat inițial 1.000.000 lei, pentru a fi înmânată

unei funcționare cu atribuții de angajare la S.C. T. SA Cluj Napoca.

În cursul lunii ianuarie 1999,

respectiv la 29, i s-a comunicat și lui V.L. că nu poate fi angajată,

împrejurare în care a căutat-o pe inculpată, fiind asigurată că mai sunt

posibilități, de exemplu, la spălătoria societății, cerându-i încă 1.000.000

lei, pe care l-a primit de la martora B.V., care și în continuare, până în

septembrie 1999, i-a mai dat diferite sume, între 250.000 – 500.000 lei, în

total 4.700.000 lei.

În toamna anului 1999, G.V. a fost

căutată insistent de cele două femei, C.M. și B.V., care nu și-au rezolvat

angajarea, deoarece toți banii primiți, le-a spus inculpata, au fost dați unei

inginere E., care a fugit în străinătate, fiind urmărită prin INTERPOL.

Inculpata a fost reclamată, în luna

martie 2000, la organele de poliție, unde a recunoscut săvârșirea faptelor, dar

a contestat sumele primite, care, în opinia ei, s-au situat sub un milion de

lei, luate însă cu titlu de împrumut.

Curtea de Apel Cluj, secția penală,

prin decizia nr. 99 din 11 aprilie 2002, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de către inculpata G.V., care a considerat sentința netemeinică,

deoarece din probatoriu nu rezultă vinovăția ei, solicitând, în principal,

achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen., banii fiind luați cu împrumut, iar, în subsidiar, suspendarea

condiționată a executării pedepsei.

Instanța de control judiciar a ajuns

la această concluzie în urma verificării bogatului material probator

administrat în cauză, din care rezultă, fără nici un dubiu, că, în perioada

iunie 1998 – iunie 1999, respectiv, octombrie 1998 și toamna anului 1999,

inculpata a pretins și primit de la partea civilă C.M., suma totală de

3.500.000 lei, iar de la partea civilă B.V. 4.700.000 lei, pretinzând că prin

relațiile pe care le are în rândul funcționarilor cu atribuții de angajare la

S.C. T. SA poate rezolva obținerea unui loc de muncă pentru C.S.N., respectiv,

V.L.

Totodată, s-a constatat că inculpata

a mai fost condamnată la 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei ceea ce dovedește că modalitatea de executare dispusă

anterior nu a fost eficientă, astfel că a respins, ca nefondat, și al doilea

motiv de netemeinicie a hotărârii, invocat de către inculpată.

În termen legal, decizia a fost

atacată cu recursul nemotivat, declarat de inculpată, în absența căreia, în

fața instanței, a fost susținut de apărătorul din oficiu, care consideră

hotărârea nelegală în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor și

netemeinicia, în raport cu modalitatea de executare a pedepsei.

În acest sens, s-a solicitat ca,

prin admiterea recursului și casarea hotărârii, să se dispună schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și

pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen. și constatarea că pedeapsa aplicată este

grațiată, sau suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81

C. pen.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și

pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.

În acest sens, infracțiunea de

trafic de influență constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte

foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri direct sau indirect, pentru

sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană care are influență sau

lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina

să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu”, în

timp ce infracțiunea de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.

(1) se realizează prin „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate,

în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și

dacă i-a pricinuit o pagubă”.

Din analiza celor două dispoziții

incriminatoare rezultă că între cele două infracțiuni sunt deosebiri esențiale

generate, în primul rând de valoarea socială și relațiile sociale create în

jurul acestei valori, ocrotite de către legiuitor, și se referă atât la

elementul material, cât și la cel subiectiv, dar și la atitudinea persoanei

vătămate față de acțiunea făptuitorului.

Ceea ce este relevant pentru

existența infracțiunii de înșelăciune este rezultatul acestei acțiuni, și anume

inducerea în eroare a victimei și obținerea de către făptuitor prin fraudă a

unor foloase de la o persoană (victima), care este de o totală bună credință,

pe rând în cazul infracțiunii de trafic de influență, făptuitorul care are

influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar,

primește sau pretinde bani sau alte foloase pentru a-l determina pe acesta să

facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, cel care

dă banii sau bunurile fiind de rea credință.

Revenind la cauză se constată fără

putință de tăgadă că, inculpata G.V. a pretins și a primit bani de la C.M. și

B.V. pentru a interveni pe lângă „o persoană cu atribuții de decizie în

conducerea SC T. SA, care poate să dispună angajarea fiicelor acestora, iar

pentru a le întări convingerea că va interveni pe lângă funcționarul care

efectuează angajări le-a spus că le va face ea cererile de angajare, luându-le

în acest scop certificatele de absolvire a Liceului de Chimie Industrială

Terapia din Cluj – Napoca, pe care le-a depus la serviciul personal.

Așa fiind, faptele acesteia

întrunește din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută și pedepsită de art. 257

alin. (1) C. pen., și nu ale celei de înșelăciune, prevăzută și pedepsită de

art. 215 alin. (1) din același cod.

Nefondat se dovedește și de-al

doilea motiv de casare, referitor la greșita individualizare a pedepsei, cu

referire la modalitatea de executare, deoarece instanțele au apreciat în mod

corect că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia, în raport

cu datele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu este la prima abatere

de o asemenea gravitate, fiind condamnată anterior la 6 luni închisoare cu

suspendarea condiționată a executării, pentru comiterea infracțiunii de

înșelăciune.

În consecință, secția penală a

Curții Supreme de Justiție, constatând neîndeplinite cerințele cazurilor de

recurs invocate și nici a celor care se iau în considerare din oficiu, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în baza

art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata G.V. și o va obliga pe recurentă la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 99 din 11 aprilie 2002

a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurentă la plata sumei

de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 septembrie 2003.