ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3161/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Deliberând asupra recursului de

față;

Prin cererea înregistrată în data de

12 iunie 1997, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând

să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 27 din 21 martie 1997 a

Adunării Generale a Acționarilor SC A. SA Buftea și, pe cale de consecință,

nulitatea încetării contractului de management încheiat între părți, și să se

dispună executarea în continuare a contractului de management, obligarea

pârâtei la plata valorii actualizate a drepturilor bănești și la plata sumei de

100.000 lei daune morale.

Prin sentința civilă nr. 7833 din 27

noiembrie 2000, Tribunalul București a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantului, reținând următoarele:

Așa cum reiese din înscrisurile

depuse de pârâtă, la 21 martie 1995, Adunarea Generală a Acționarilor era

formată din acționarii F.P.P. și F.P.S., deci, nu se poate reține, ca motiv de

nulitate, faptul că nu a avut componența menționată în hotărâre.

Cauza de încetare a contractului de

management a fost cea de incompatibilitate, chiar dacă s-a dispus neînceperea

urmăririi penale, concluziile raportului de expertiză relevă modul cum a avut

loc gestionarea societății, cât și lipsa calității necesare managerului.

Instanța de fond reține că, în

speță, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 16 și 20 din Legea nr.

66/1993.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, criticând soluția dată în apel pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței, în sensul

admiterii acțiunii așa cum a fost precizată, cu obligarea intimatei la plata drepturilor

bănești, în sumă de 26.500 dolari S.U.A., precum și la plata daunelor morale în

sumă de 200.000.000 lei, luându-se act că reclamantul a renunțat la capătul doi

de cerere, ca rămasă fără obiect, conform cererii aflate la dosarul de fond.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia nr. 116/A din 11 iunie 2001, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantului B.A., cu 22.196.550 lei cheltuieli de judecată în fond și

cu 20.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța astfel, curtea de

apel a reținut că:

Prin cererea înregistrată la 4

aprilie 1997, reclamantul a solicitat încadrarea sa în societate pe un post corespunzător

pregătirii sale, prevalându-se de dispozițiile art. 12 din contractul de

management, care stipulează că: „La încetarea mandatului, societatea este

obligată ca, la cererea fostului manager – persoană fizică – să-i asigure un

loc de muncă în societate pe o perioadă de cel puțin 6 luni, în conformitate cu

pregătirea sa profesională”. Faptul că s-a prevalat de aceste dispoziții,

înseamnă că, implicit, a fost de acord cu încetarea contractului de management,

cu toate consecințele și efectele ce decurg din această măsură.

Astfel că, prin decizia nr. 76 din 8

mai 1997, domnul B.A. a fost încadrat în funcția de economist la SC A. SA,

începând cu data de 21 aprilie 1997.

Critica vizând faptul că nu a fost

indicat exact temeiul încetării contractului de management va fi înlăturată,

întrucât măsura s-a dispus conform art. 16 lit. e) din Legea nr. 66/1993,

respectiv, intervenirea unui caz de incompatibilitate, motiv prevăzut și de

contractul de management, așa cum rezultă din copia procesului-verbal al

Adunării Generale a Acționarilor din 21 martie 1997.

Cu privire la motivele care vizează

greșita aplicare a dispozițiile Legii nr. 66/1993, cu privire la

incompatibilitatea sa ca manager, Curtea reține următoarele:

Este adevărat că Parchetul de pe

lângă Judecătoria Buftea a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

reclamantului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă,

însă, din actele dosarului, rezultă, în mod evident și necontestat nici chiar

de apelant, că acesta a săvârșit nereguli grave în exercițiul funcției de

manager, așa cum au fost constatate prin Nota de control a F.P.S. nr. 210/0930

din 7 martie 1997, nereguli care îl fac incompatibil a mai exercita activitatea

de manager.

De altfel, art. 16 din Legea nr.

66/1993 reglementează cazurile de încetare a contractului de management, iar

aceste motive nu pot fi asimilate, confundate cu cele prevăzute de art. 5 din

lege și care se referă la categoriile de persoane care nu pot avea calitatea de

manager.

Art. 16 lit. c) din Legea nr.

66/1993 reglementează, generic, ca motiv de încetare, „intervenirea unui caz de

incompatibilitate”, fără a arăta în ce condiții se poate aprecia aceasta, prin

urmare, este lăsată la aprecierea societății, nefiind obligatorie existența

unei hotărâri penale definitive de condamnare, așa cum susține, speculativ,

apelantul.

Așa cum se reține din lucrările

dosarului, apelantul nu face dovada existenței unui motiv de nulitate a

hotărârii atacate pentru a putea opera dispozițiile art. 131 raportat la art.

110 și urm. din Legea nr. 31/1990.

Lipsa „calităților necesare

managerului”, reținută de instanța de fond, are în vedere neregulile constatate

și necontestate prin Nota de control a F.P.S., de expertiza contabilă efectuată,

conform Ordonanței nr. 146499/1999 a D.G.P.M.B., la care fac referire adresa

nr. 3408 din 1 iulie 1997 a SC A. SA către Direcția Generală de Poliție a municipiului

București, Serviciul de Combatere a Criminalității Economico – Financiare.

Totodată, raportul de expertiză

contabilă efectuat în dosarul Direcției Generale de Poliție a municipiului

București concluzionează că, „urmare a unor acțiuni întreprinse de reclamant,

prin abatere de la dispozițiile legale în vigoare, precum și ca urmare unor

măsuri, au fost cauzate prejudicii societății”, aspecte ce-l face incompatibil

cu funcția deținută.

În ceea ce-l privește pe apelant, s-a

dispus scoaterea de sub urmărirea penală, așa cum rezultă din adresele

menționate în prezentarea situației de fapt, cum, în mod eronat, susține

apelantul, ceea ce înseamnă că au existat indicii cu privire la săvârșirea

infracțiunii de gestiune frauduloasă.

Analizând petitul acțiunii,

respectiv, cercetarea nulității absolute a Hotărârii nr. 27 din 21 martie 1997 a

Adunării Generale a Acționarilor și, pe cale de consecință, nulitatea încetării

contractului de management, ca și considerentele hotărârii atacate, Curtea

reține că instanța a analizat corect obiectul cererii de chemare în judecată,

respectiv, temeinicia încetării contractului de management.

Referitor la criticile privind

drepturile bănești cuvenite și daunele morale, Curtea le va înlătura ca o

consecință a respingerii criticilor vizând legalitatea Hotărârii Adunării

Generale a Acționarilor din 27 martie 1997 și a încetării contractului de

management.

De altfel, criticile vizând

acordarea daunelor morale nici nu au legătură cu obiectul cauzei, motivele

vizând presiunea psihică resimțită ca urmare a cercetărilor penale sau

dosarelor aflate pe rolul Curții de Conturi.

În contra celei din urmă hotărâri a

declarat recurs reclamantul, criticând soluția pronunțată în apel, reținând

aceleași motive, ca în apel, susținând, în esență, că:

– s-a dat o interpretare greșită a

actului juridic dedus judecății în condițiile nepronunțării asupra mijloacelor

de apărare formulate în temeiul art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În

susținerea acestui motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel nu a

avut în vedere probatoriile relevante, și anume, pronunțarea deciziei Curții de

Conturi, dată ulterior încetării contractului de management și a cesiunii

acțiunilor de la F.P.S. Muntenia către intimata-pârâtă, precum și rezultatul,

rezoluția urmăririi penale, ceea ce a condus la o apreciere eronată a cauzei,

în sensul că recurentul a acceptat postul ce i s-a oferit. În acest context,

recurentul a arătat că instanța a omis să observe, la acea dată, măsura

încetării contractului de management era deja contestată de recurent, menționând

că o astfel de acceptare a fost determinată de nevoia recurentului de a avea

mijloace de subzistență, ceea ce dă motive străine și contradictorii pricinii;

– instanța de apel a ignorat

dispozițiile legale ce se substituie Hotărârii A.G.A., stabilind litera în baza

căreia s-a desfăcut contractul de muncă, și anume, lit. e), lucru inadmisibil

în opinia recurentului, deoarece, atâta timp cât s-a invocat nulitatea

Hotărârii A.G.A., pe motivul lipsei temeiului juridic, cât și prin adresa din

12 martie 1997, comunicată intimatei de F.P.S., se aducea la cunoștință că

reclamantului i-a încetat contractul „prin expirare”.

– referitor la motivarea

incompatibilității sale, instanța de apel este vădit subiectivă și în totală

contradicție cu actele dosarului. În susținerea acestei critici, recurentul a arătat

că lipsa calităților necesare managerului motivată de instanța de apel este

nelegală, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 5 lit. b) din Legea nr.

66/1993, neexistând o condamnare, și nu s-a pronunțat asupra preavizului legal

de 30 zile, dispoziții legale obligatorii pentru a se lua decizia de încetare a

contractului;

- a fost ignorat principiul

disponibilității în procesul civil, în sensul că instanța a fost învestită cu

soluționarea revocării din funcție, ceea ce, în speță, îi este aplicabil, iar

instanța greșit s-a referit la încetarea contractului de management, și, în

consecință, concluzionează recurentul să se constate, în cauză, nulitatea

absolută a contractului de management, cu toate consecințele ce decurg din

aceasta privind drepturile bănești cuvenite și cerute;

– obligarea intimatei la plata sumei

de 26.500 dolari S.U.A. la data efectuării plății, drepturi bănești ce i se

cuvin și de care a fost privat, în mod abuziv, de către intimata-pârâtă încă de

la momentul emiterii hotărârii de încetare a contractului de management;

- greșit nu i-au fost acordate daunele

morale, constând în anii de presiune psihică la care a fost supus datorită cercetărilor

penale, articolele degradante la adresa sa, astfel că, în mod nelegal și netemeinic,

a apreciat instanța de apel că nu există legătură cauzală între aceste daune și

obiectul cauzei, invocând, ca temei de casare, pct. 9 din art. 304 C. proc.

civ.;

– hotărârea instanței de apel este

netemeinică și nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub aspectul obligării

la plata taxei de timbru, întrucât, potrivit art. 15 din Legea nr. 146/1997,

republicată, acțiunile izvorând din plata unor drepturi bănești, în urma

existenței unui contract de muncă și daunele morale, sunt scutite de la plata taxei

de timbru. Referitor la plata taxei de timbru, pentru daunele morale

solicitate, recurentul susține că nu sunt aplicabile dispozițiile ordonanței de

urgență (fără a menționa ordonanța), decât cererilor de judecată introduse

ulterior intrării în vigoare a acesteia. În această situație, instanța de apel

avea obligația de a discuta această chestiune prealabilă, ceea ce nu a făcut,

ci, dimpotrivă, nu observă că a achitat o taxă de timbru mai mare cu 5.000.000

lei în apel, fără să dispună restituirea acesteia;

- să se analizeze excepția

necompetenței materiale a Tribunalului București, secția comercială, în temeiul

art. 15 din Legea nr. 66/1998 alin. ultim, și, potrivit dispozițiunilor legale

în cauză, este vorba de un litigiu de muncă, competentă fiind Judecătoria

Buftea, iar, față de această excepție, recurentul a susținut că taxa de timbru

nu se mai justifică.

În consecință, recurentul a

solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat.

Recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Curtea va examina global motivele de

recurs, întrucât criticile aduse în recurs au fost învederate și prin motivele

de apel, la care, de altfel, instanța de apel a răspuns detaliat în fapt și în

drept, dând o hotărâre legală și temeinică.

Este lipsit de relevanță momentul „pronunțarea

deciziei Curții de Conturi în raport cu contestațiile făcute de recurent,

precum și rezoluția organului de cercetare penală, care a reținut inexistența unei

fapte penale, deoarece actul de sesizare al procurorului financiar pentru

recuperarea unor sume de bani, inexistența faptei penale, nu are nimic de a

face cu calitățile și cauzele de incompatibilitate ale managerului.

Incompatibilitatea ca manager a

recurentului a rezultat, fără echivoc, din verificările făcute de F.P.S., care a

constatat o serie de abateri ale recurentului în îndeplinirea obligațiilor

asumate, și anume, a efectuat investiții mascate fără aprobarea A.G.A., a avut

o atitudine dictatorială față de salariați, nu a prezentat anexa la contractul

de management pentru prelungire privind criteriile de performanță, a funcționat,

în perioada 13 martie 1996 - 12 octombrie 1996, fără contract de management,

situații reținute corect de cele două instanțe.

Susținerile recurentului că nu ar exista

cauză de incompatibilitate, întrucât nu există sentință de condamnare, sunt

nefondate, dat fiind că instanța de apel, la stabilirea cauzelor de

incompatibilitate, a avut în vedere concluziile raportului de expertiză

efectuată în dosarul penal, necontestată de reclamant, care relevă modul

dezastruos în care a gestionat societatea pârâtă și lipsa calităților necesare

a reclamantului de a ocupa funcția de manager.

Prin procesul-verbal din 21 martie

1997 a A.G.A. SC A. SA, din 21 martie 1997, s-a consemnat adoptarea hotărârii

cu privire la încetarea contractului de management a recurentului, în

conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. e) din Legea 66/1993, ca urmare a

analizei - Notei de control a F.P.S. nr. 210/0930 din 7 martie 1997.

În cauză, contractul de management

al recurentului n-a încetat, conform art. 16 lit. b) din Legea nr. 66/1993,

pentru că societatea pârâtă să-i acorde un preaviz, ci a încetat pentru cauză

de incompatibilitate, așa cum rezultă din extrasul procesului-verbal al

ședinței A.G.A. anexat la dosar, situație în raport cu care, pârâta nu avea

obligația să îi acorde preaviz reclamantului.

Se mai reține că, la 15 ianuarie

1997, reclamantul a solicitat suspendarea contractului de management, conform

cererii sale aflate la dosarul de la fond, suspendare hotărâră de F.P.S.,

conform procesului-verbal de la aceeași dată, pentru a se verifica acuzele

aduse reclamantului.

Toate aceste temeiuri de fapt și de

drept au condus la încetarea contractului de management, în cauză nefiind vorba

de o revocare a managerului pentru neîndeplinirea obligațiilor din contract.

Față de cele menționate mai sus, Curtea

constată că, în mod legal, instanța de apel a apreciat că nu există motive de nulitate

cu privire la situația că încetarea contractului de management s-a dispus în perioada

în care acesta era suspendat până la finalizarea cercetărilor, atâta vreme cât

Hotărârea Adunării Generale din 21 martie 1997, s-a luat în unanimitate de

acționari, în conformitate cu prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990, ca urmare

a constatării neregulilor săvârșite de manager în legătură cu activitatea desfășurată.

Împrejurarea că, ulterior încetării

contractului de management, are loc și cesiunea acțiunilor de la F.P.S.

Muntenia către societatea pârâtă nu are nici o relevanță în susținerea

nulității măsurii dispuse, cum legal și temeinic a apreciat instanța de apel.

Că este așa rezultă și din faptul că

reclamantul, la cererea sa, formulată la data de 04 aprilie 1997, a solicitat

încadrarea sa la societate pe un post corespunzător pregătirii sale, prevalându-se

de dispozițiile art. 12 din contractul de societate, potrivit căruia „la

încetarea mandatului, societatea este obligată ca, la cererea fostului manager,

persoană fizică, să-i asigure un loc de muncă în societate pe o perioadă de cel

puțin 6 luni, în conformitate cu pregătirea sa profesională, urmare a acestei cereri

societatea-intimată l-a angajat pe post de economist, conform pregătirii sale,

așa cum rezultă din decizia nr. 76 din 8 mai 1997.

Prin această acceptare, reclamantul

a fost de acord cu valabilitatea hotărârii din 21 martie 1997, privind

încetarea contractului de management și, prin adresa din 12 martie 1997, F.P.S.

a hotărât să-i fie achitate toate drepturile cuvenite, așa încât se vor

respinge, ca nefondate, și criticile referitoare la punctul II.

În ce privește motivul referitor la

inexistența temeiului legal al încetării contractului de management, de

asemenea, se va respinge, ca nefondat, întrucât Curtea constată că instanța de

apel a interpretat corect art. 16, și anume, măsura s-a dispus, conform art. 16

lit. e) din Legea nr. 66/1993, intervenirea unui caz de incompatibilitate,

recurentul a săvârșit nereguli grave în exercitarea funcției de manager, deși

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea a dispus scoaterea de sub urmărire

penală, privind săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, împrejurări

constatate de Nota de control a F.P.S. și răspunsurile de la interogatoriu.

Lipsa „calităților necesare

managerului”, reținute de instanța de apel, au avut în vedere neregulile constatate

prin expertiza contabilă efectuată, conform Ordonanței nr. 146499/1999 a D.G.P.M.B.,

la care face referire adresa nr. 3408 din 01 iulie 1997 emisă de pârâtă către

D.G.P.M.P., probatorii ce atestă că instanța de apel a analizat și interpretat

legal dispozițiile art. 16 din Legea 66/1993 și nu a minimalizat voința

legiuitorului, cum greșit susține reclamantul.

Ca urmare a suspendării contractului

de management la cererea reclamantului, cerere formulată la 15 ianuarie 1997,

la 21 martie 1997, contractul s-a încheiat, reclamantul fiind încadrat pe post

de economist, așa cum recunoaște și la interogatoriul luat la instanța de fond -

întrebarea nr. 7, astfel că, pe această perioadă, pretențiile bănești sunt

nejustificate, cum legal a constatat instanța de apel. S-a avut în vedere și

faptul că Hotărârea A.G.A. din 21 martie 1997 este legală și temeinică,

contractul începând la data de 21 martie 1997, după care renunțându-se la

executarea contractului și privatizarea societății, pretențiile privind plata

drepturilor bănești pe perioada ianuarie 1997 - septembrie 2000, sunt total

nefondate.

De asemenea, este de reținut că reclamantul

a renunțat la capătul de cerere privind executarea în continuare a contractului

de management, contract care expira la 12 octombrie 1997, conform actului

adițional, iar, pe de altă parte, odată cu privatizarea societății, conform

contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar, contractul înceta de drept, astfel

că sunt neîntemeiate pretențiile reclamantului, de obligare la plata de

despăgubiri pe perioada ianuarie 1997 – septembrie 2002.

Referitor la plata daunelor morale,

legal și temeinic le-a respins curtea de apel, deoarece, prin publicarea

Hotărârii A.G.A. și a motivelor ei, conform Legii nr. 31/1990, nu s-a adus nici

o atingere onoarei și demnității recurentului, ci s-a respectat o prevedere

legală, iar articolele publicate, la care face referire recurentul, nu atrag

desdăunarea morală a recurentului din partea societății pârâte, întrucât

acestea arătau cursul desfășurărilor cercetărilor penale în legătură cu

nereguli săvârșite la societatea pârâtă de managerul-recurent.

De asemenea, curtea va respinge și critica

referitoare la taxa de timbru, întrucât obiectul cauzei este patrimonial, și nu

se încadrează în cazurile pentru care sunt prevăzute scutiri de la plata taxei

de timbru, așa încât corect reclamantul a fost obligat la plata taxei de

timbru, iar cererea de restituire a taxei achitate în plus nu a fost cerută de

reclamant, motiv față de care instanța nu a fost învestită cu o astfel de

cerere pentru a fi analizată.

Referitor la excepția de

necompetență materială, se va respinge, ca nefondată, deoarece litigiul de față

este de natură comercială, obiectul cauzei fiind constatarea nulității hotărârii

A.G.A. și plata unor despăgubiri rezultate dintr-un contract de management,

situație în care competent să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția

comercială.

Față de cele ce preced, Curtea

constată că recursul reclamantului este nefondat și va fi respins ca atare,

dându-se o decizie în acest sens.

Având în vedere dispozițiile art.

274 C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretențiuni va fi

obligată la plata cheltuielilor de judecată, instanța urmează să oblige

recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamantul B.P.A. împotriva deciziei nr. 116/A din 11 iunie 2001 a

Curții de Apel București.

Obligă recurenta să plătească

intimatei-pârâte SC A. SA Buftea S.A. Buftea, suma de 20.000.000 lei,

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 iunie 2003.