- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 30 martie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Prejudiciu material — cerere respinsă
- Cheltuieli de judecată — cerere respinsă
- Cheltuieli de judecată — sumă acordată
Fetis D.O.O. împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
CAUZUL III AL SECȚIUNII DE FETIŠ D.O.O. c. SLOVENIA (Depunerea nr. 75366/01) ÎN CAUZA DE JUDGMENT STRASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fetiš d.o.o. c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Hedigan Președintele B.M.
Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul Secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75366/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate slovenă, Fetiš d.o.o., la 27 august 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Nastran, care a fost director al companiei. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a pretins în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă.
La 23 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE La 24 iunie 1994, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva S.H. în Curtea Murska Sobota ( Temeljno sodiše v Murski Soboti ) cerând plata de 20.000 DEM pentru a recupera o datorie. Acesta a solicitat, de asemenea, o injuncție pentru a asigura plata. La 28 iunie 1994, acesta a ridicat reclamația la 30.000 DEM. La 6 iulie 1994, instanța a acordat injuncția. La 5 octombrie 1994, S.H. a convenit să plătească 20.000 DEM și, în consecință, Curtea a pronunțat o hotărâre parțială, care a devenit finală la 28 octombrie 1994. La 17 mai 1995, S.H.
a plătit suma convenită. La 16 ianuarie 1996, reclamantul a depus argumente anterioare scrise în care a continuat să ceară 30.000 DEM. La 2 iulie 1998, în continuare la reorganizarea sistemului judiciar, Curtea Locală Murska Sobota (Okrajno sodišče v Murski Soboti ) a solicitat reclamantului să modifice cererea ținând cont de hotărârea parțială. Întrucât reclamantul a refuzat să facă acest lucru, instanța, având în vedere suma solicitată, constatată la 9 iulie 1998, că nu era competentă cu privire la acest caz. Apoi a reafectat cazul Tribunalului Murska de District Sobota (Okrožno sodišče v Murski Soboti Această ultimă chestiune a depus competența Curții Superiore Maribor ( Višje sodišče/Mariboru ) care, la 28 martie 2000, a hotărât că cazul ar trebui tratat de către Curtea Locală, deoarece suma în litigiu a rămas doar 10 000 DEM.
La 3 aprilie 2000, reclamantul a depus o cerere la procurorul de stat ( Državno pravobranilstvo ) cererea de compensare pentru daunele pe care le-a suferit din cauza întârzierilor în cadrul procedurii. La 11 august 2000, procurorul de stat a respins cererea. La 22 august 2000, după modificarea cererii de ridicare la 26,161 DEM, Murska Sobota Local Court și-a declarat din nou lipsa de competență și a trimis cazul Curții de District. Se pare că au avut loc cel puțin cinci audieri între 5 octombrie 1994 și 15 decembrie 2003, a doua audiție care a avut loc la 10 iulie 2000. Cel puțin două audieri au fost suspendate la cererea reclamantului: cea deținută la 10 iulie 2000 a fost suspendată pentru ca reclamantul să modifice cererea și audierea depusă la 4 septembrie 2002, deoarece reclamantul și-a majorat acum cererea la 30.000 DEM.
Între 28 iunie 1994 și 3 decembrie 2002, reclamantul a depus șase cereri scrise. În cursul procedurii, reclamantul a solicitat de mai multe ori autorităților să accelereze procedurile. Între 7 iunie 1998 și 11 aprilie 2005 a depus cinci cereri de supraveghere la Curtea Murska de District Sobota și la 2 februarie 1999 o cerere de supraveghere la Ministerul Justiției. În răspunsurile lor, autoritățile au informat reclamantul cu privire la starea de avansare a procedurii. La 23 decembrie 2003, instanța a pronunțat o hotărâre care respinge cererea reclamantului și o decizie de anulare a injuncției acordate anterior. Hotărârea și decizia au fost notificate reclamantului la 30 decembrie 2003. La 14 ianuarie 2004, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Maribor.
La 16 iunie 2004, Curtea a permis recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la data în care decizia respectivă a fost preluată pe aceasta. Se pare că, în procedura de reexaminare, Curtea de district Murska Sobota a avut două audieri la 9 Mai 2005 și, respectiv, 15 iunie 2005. La 14 iulie 2005, instanța a pronunțat o hotărâre care respinge cererea reclamantului și o hotărâre care respinge cererea de injuncție. Hotărârea și decizia au fost transmise reclamantului la 16 august 2005. La 31 august 2005, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Maribor. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns de durata excesivă a procedurii.
art. 6 § 1 din Convenție citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Admisibilitatea 10. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 12. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cazurile Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente.
Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 13. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar cere Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 14. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare în Slovenia și nu s-a încheiat încă.
Perioada respectivă a durat, prin urmare, peste unsprezece ani, opt luni și patru cazuri au fost implicate. 16. Curtea reamintește că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Considerând că unele întârzieri ar putea fi atribuite unei modificări frecvente ale cererii, Curtea consideră totuși că comportamentul reclamantului în sine nu justifică lungimea procedurii de primă instanță, care a durat mai mult de nouă ani și șase luni.
Curtea remarcă, în special, că instanța a fost total pasivă și că cazul reclamantului a rămas staționar în perioada între 28 octombrie 1994 și 2 iulie 1998. Ca urmare a acesteia și a litigiului asupra jurisdicției, mai mult de cinci ani și nouă luni au trecut între prima și a doua audiere în acest caz. 18. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II.
APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 19. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat în total 59.200 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, susținând că a pierdut 54.200 EUR ca urmare a litigiilor nefruntate în cadrul procedurii relevante și 5.000 EUR datorită încheierii societății, care au rezultat din durata procedurii interne relevante. 21. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această afirmație, ci a contestat cererea inițială a reclamantului pentru prejudiciu material în valoare de 35 000 DEM (aproximativ 17.860 EUR).
22. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul pecuniar presupus; prin urmare respinge această afirmație. Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 100 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate prin completarea cererilor de supraveghere în cadrul procedurii în fața autorităților naționale și 380 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 24. Guvernul a contestat reclamația. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 380 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 380 EUR (3 sute oiptze de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi impunător; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF FETIŠ D.O.O. v. SLOVENIA (Application no. 75366/01) JUDGMENT STRASBOURG 30 March 2006 FINAL 30/06/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Fetiš d.o.o. v. Slovenia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J. Hedigan , President , Mr B.M. Zupančič , Mr L. Caflisch , Mrs M. Tsatsa-Nikolovska , Mr E. Myjer , Mr David Thór Björgvinsson , Mrs I. Ziemele, judges , and Mr V. Berger , Section Registrar , Having deliberated in private on 9 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 75366/01) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian company, Fetiš d.o.o. (“the applicant”), on 27 August 2000.
The applicant was represented by Mr J. Nastran, who was a director of the company. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which it was a party was excessive.
On 23 September 2003 the Court decided to communicate the complaint concerning the length of the proceedings to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to examine the merits of the application at the same time as its admissibility. THE FACTS
On 24 June 1994 the applicant instituted civil proceedings against S.H. in the Murska Sobota Basic Court ( Temeljno sodiše v Murski Soboti ) seeking payment of 20,000 DEM to recover a debt. It also sought an injunction to secure the payment. On 28 June 1994 it raised the claim to 30,000 DEM. On 6 July 1994 the court granted the injunction. On 5 October 1994 S.H. agreed to pay 20,000 DEM and the court consequently delivered a partial judgment, which became final on 28 October 1994. On 17 May 1995 S.H. paid the agreed amount. On 16 January 1996 the applicant lodged preliminary written submissions in which it continued to claim 30,000 DEM. On 2 July 1998, further to the reorganization of the judicial system, the Murska Sobota Local Court ( Okrajno sodišče v Murski Soboti ) requested the applicant to modify the claim taking into account the partial judgment. Since the applicant refused to do so, the court, having regard to the amount of money requested, found on 9 July 1998 that it lacked jurisdiction over the case. It then reassigned the case to the Murska Sobota District Court ( Okrožno sodišče v Murski Soboti ). The latter submitted the question of jurisdiction to the Maribor Higher Court ( Višje sodišče v Mariboru ) which, on 28 March 2000, decided that the case should be dealt by the Local Court since the amount at dispute remained only 10,000 DEM. On 3 April 2000 the applicant lodged a request with the State Attorney ( Državno pravobranilstvo ) seeking compensation for the damage it suffered due to the delays in the proceedings. On 11 August 2000 the State Attorney rejected the request. On 22 August 2000, following the applicant’s modification of the claim to raise it to 26,161 DEM, the Murska Sobota Local Court again declared its lack of jurisdiction and sent the case to the District Court. It appears that at least five hearings were held between 5 October 1994 and 15 December 2003, the second hearing taking place on 10 July 2000. At least two of the hearings were adjourned at the request of the applicant: the one held on 10 July 2000 was adjourned in order for the applicant to modify the claim and the hearing held on 4 September 2002 because the applicant now increased its claim to 30,000 DEM. Between 28 June 1994 and 3 December 2002 the applicant lodged six written submissions. During the proceedings, the applicant several times urged the authorities to speed up the proceedings. Between 7 June 1998 and 11 April 2005 it lodged five requests for supervision with the Murska Sobota District Court and on 2 February 1999 a request for supervision with the Ministry of Justice. In their replies, the authorities informed the applicant about the state of advancement of the proceedings. On 23 December 2003 the court delivered a judgment rejecting the applicant’s claim, and a decision annulling the injunction previously granted. The judgment and the decision were served on the applicant on 30 December 2003.
On 14 January 2004 the applicant appealed to the Maribor Higher Court. On 16 June 2004 the court allowed the applicant’s appeal and remitted the case to the first-instance court for re-examination. The applicant has not informed the Court about the date when that decision was served on it.
In appears that in the re-examination proceedings the Murska Sobota District Court held two hearings on 9 May 2005 and 15 June 2005 respectively. On 14 July 2005 the court delivered a judgment rejecting the applicant’s claim and a decision rejecting its request for an injunction. The judgment and the decision were served on the applicant on 16 August 2005.
On 31 August 2005 the applicant appealed to the Maribor Higher Court. The proceedings are still pending. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
9. The applicant complained about the excessive length of the proceedings. Article 6 § 1 of the Convention reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” A. Admissibility
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
The Court notes that the present application is similar to the cases of Belinger and Lukenda ( Belinger v. Slovenia (dec.), no. 42320/98, 2 October 2001, and Lukenda v. Slovenia , no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the Lukenda judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The period to be taken into consideration began on 28 June 1994, the day when the Convention entered into force with respect to Slovenia, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted more than eleven years and eight months and four instances were involved.
The Court recalls that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
Acknowledging that some delays could be attributed to the applicant’s frequent modification of the claim, the Court nevertheless considers that the applicant’s conduct itself does not justify the length of the first-instance proceedings, which lasted more than nine years and six months. The Court in particular notes that the courts were totally passive and the applicant’s case remained stationary in the period between 28 October 1994 and 2 July 1998. As a result of that and the dispute over the jurisdiction, more than five years and nine months passed between the first and the second hearing in the case.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
19. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed in total 59,200 euros (EUR) in respect of pecuniary damage. It argued that it lost EUR 54,200 as a result of unsuccessful litigation in the relevant proceedings and EUR 5,000 due to the winding up of the company, which resulted from the length of the relevant domestic proceedings.
The Government did not express an opinion on this claim, but contested the applicant’s initial claim for pecuniary damage in the amount of 35,000 DEM (approximately 17,860 EUR).
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 100 for the costs and expenses it incurred by filling requests for supervision in the proceedings before the domestic authorities and EUR 380 for costs and expenses incurred before the Court.
The Government contested the claim.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of its costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court rejects the claim for costs and expenses in the domestic proceedings and considers it reasonable to award the sum of EUR 380 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 380 (three hundred eighty euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 30 March 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Vincent Berger John Hedigan Registrar President