CASE OF FETIS D.O.O. v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed;Costs and expenses award - Convention proceedings
CASE OF FETIS D.O.O. v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
CAUZUL III AL SECȚIUNII DE FETIŠ D.O.O. c. SLOVENIA (Depunerea nr. 75366/01) ÎN CAUZA DE JUDGMENT STRASBOURG 30 martie 2006 FINAL 30/06/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Fetiš d.o.o. c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Hedigan Președintele B.M. Zupančič Caflisch Doamna Tsatsa-Nikolovska Myjer David Tór Björgvinsson, judecători și grefierul Secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 9 martie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 75366/01) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate slovenă, Fetiš d.o.o., la 27 august 2000. Reclamantul a fost reprezentat de dl J. Nastran, care a fost director al companiei. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a pretins în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. La 23 septembrie 2003, Curtea a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să examineze meritele cererii în același timp cu admisibilitatea sa. FACTELE La 24 iunie 1994, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva S.H. în Curtea Murska Sobota ( Temeljno sodiše v Murski Soboti ) cerând plata de 20.000 DEM pentru a recupera o datorie. Acesta a solicitat, de asemenea, o injuncție pentru a asigura plata. La 28 iunie 1994, acesta a ridicat reclamația la 30.000 DEM. La 6 iulie 1994, instanța a acordat injuncția. La 5 octombrie 1994, S.H. a convenit să plătească 20.000 DEM și, în consecință, Curtea a pronunțat o hotărâre parțială, care a devenit finală la 28 octombrie 1994. La 17 mai 1995, S.H. a plătit suma convenită. La 16 ianuarie 1996, reclamantul a depus argumente anterioare scrise în care a continuat să ceară 30.000 DEM. La 2 iulie 1998, în continuare la reorganizarea sistemului judiciar, Curtea Locală Murska Sobota (Okrajno sodišče v Murski Soboti ) a solicitat reclamantului să modifice cererea ținând cont de hotărârea parțială. Întrucât reclamantul a refuzat să facă acest lucru, instanța, având în vedere suma solicitată, constatată la 9 iulie 1998, că nu era competentă cu privire la acest caz. Apoi a reafectat cazul Tribunalului Murska de District Sobota (Okrožno sodišče v Murski Soboti Această ultimă chestiune a depus competența Curții Superiore Maribor ( Višje sodišče/Mariboru ) care, la 28 martie 2000, a hotărât că cazul ar trebui tratat de către Curtea Locală, deoarece suma în litigiu a rămas doar 10 000 DEM. La 3 aprilie 2000, reclamantul a depus o cerere la procurorul de stat ( Državno pravobranilstvo ) cererea de compensare pentru daunele pe care le-a suferit din cauza întârzierilor în cadrul procedurii. La 11 august 2000, procurorul de stat a respins cererea. La 22 august 2000, după modificarea cererii de ridicare la 26,161 DEM, Murska Sobota Local Court și-a declarat din nou lipsa de competență și a trimis cazul Curții de District. Se pare că au avut loc cel puțin cinci audieri între 5 octombrie 1994 și 15 decembrie 2003, a doua audiție care a avut loc la 10 iulie 2000. Cel puțin două audieri au fost suspendate la cererea reclamantului: cea deținută la 10 iulie 2000 a fost suspendată pentru ca reclamantul să modifice cererea și audierea depusă la 4 septembrie 2002, deoarece reclamantul și-a majorat acum cererea la 30.000 DEM. Între 28 iunie 1994 și 3 decembrie 2002, reclamantul a depus șase cereri scrise. În cursul procedurii, reclamantul a solicitat de mai multe ori autorităților să accelereze procedurile. Între 7 iunie 1998 și 11 aprilie 2005 a depus cinci cereri de supraveghere la Curtea Murska de District Sobota și la 2 februarie 1999 o cerere de supraveghere la Ministerul Justiției. În răspunsurile lor, autoritățile au informat reclamantul cu privire la starea de avansare a procedurii. La 23 decembrie 2003, instanța a pronunțat o hotărâre care respinge cererea reclamantului și o decizie de anulare a injuncției acordate anterior. Hotărârea și decizia au fost notificate reclamantului la 30 decembrie 2003. La 14 ianuarie 2004, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Maribor. La 16 iunie 2004, Curtea a permis recursul reclamantului și a trimis cazul la instanța de reexaminare de primă instanță. Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la data în care decizia respectivă a fost preluată pe aceasta. Se pare că, în procedura de reexaminare, Curtea de district Murska Sobota a avut două audieri la 9 Mai 2005 și, respectiv, 15 iunie 2005. La 14 iulie 2005, instanța a pronunțat o hotărâre care respinge cererea reclamantului și o hotărâre care respinge cererea de injuncție. Hotărârea și decizia au fost transmise reclamantului la 16 august 2005. La 31 august 2005, reclamantul a apelat la Curtea Superioră Maribor. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns de durata excesivă a procedurii. art. 6 § 1 din Convenție citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Admisibilitatea 10. Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 12. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cazurile Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența în administrarea justiției. 13. În ceea ce privește cazul instantaneu, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar cere Curtea să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 14. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 28 iunie 1994, ziua în care Convenția a intrat în vigoare în Slovenia și nu s-a încheiat încă. Perioada respectivă a durat, prin urmare, peste unsprezece ani, opt luni și patru cazuri au fost implicate. 16. Curtea reamintește că rezonabilitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Considerând că unele întârzieri ar putea fi atribuite unei modificări frecvente ale cererii, Curtea consideră totuși că comportamentul reclamantului în sine nu justifică lungimea procedurii de primă instanță, care a durat mai mult de nouă ani și șase luni. Curtea remarcă, în special, că instanța a fost total pasivă și că cazul reclamantului a rămas staționar în perioada între 28 octombrie 1994 și 2 iulie 1998. Ca urmare a acesteia și a litigiului asupra jurisdicției, mai mult de cinci ani și nouă luni au trecut între prima și a doua audiere în acest caz. 18. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „tempo rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DE CONVENȚIE 19. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat în total 59.200 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material, susținând că a pierdut 54.200 EUR ca urmare a litigiilor nefruntate în cadrul procedurii relevante și 5.000 EUR datorită încheierii societății, care au rezultat din durata procedurii interne relevante. 21. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această afirmație, ci a contestat cererea inițială a reclamantului pentru prejudiciu material în valoare de 35 000 DEM (aproximativ 17.860 EUR). 22. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul pecuniar presupus; prin urmare respinge această afirmație. Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 100 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate prin completarea cererilor de supraveghere în cadrul procedurii în fața autorităților naționale și 380 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 24. Guvernul a contestat reclamația. 25. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 380 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 380 EUR (3 sute oiptze de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi impunător; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 30 martie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului