ANTOLIC / SLOVENIA (Declarația nr. 27946/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 27 aprilie 2006 FINAL 27/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Antolič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința în calitate de Camera compusă de: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorii Secțiunii V. Berger Grefier Ați deliberat în privat la 6 aprilie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (n. 27946/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dna Martina Antolič („reclamantul”), la 23 iulie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, ea s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 7 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în această privință către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Grobelno. La 2 februarie 1996, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. Autorul și-a asigurat răspunderea cu societatea de asigurări ZT. La 7 aprilie 1997, reclamantul a instituit o procedură civilă cu Curtea de District Celje ( Okrožno sodišče/ Celju ) împotriva ZT cerând daune în valoare de 2.623.290 SIT (aproximativ 10.950 euro) pentru leziunile suferite în accidentul auto. Între 11 iunie 1997 și 26 iunie 2002, reclamantul a depus șapte depuneri anterioare scrise și/sau aduse dovezi. La 1 septembrie și 12 octombrie 1997, reclamantul a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele patru audieri care au avut loc între 22 ianuarie 1999 și 8 iulie 2002 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. La 1 februarie 1999, Curtea a desemnat un expert medical. Curtea a primit avizul expertului la 30 martie 1999. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de la expertul desemnat la 22 iunie 2000. Între 13 aprilie 1999 și 19 noiembrie 1999, Curtea a cerut reclamantului de trei ori să plătească avansul pentru taxele expertului. La 27 decembrie 1999, reclamantul a prezentat dovezi că a plătit avansul. La 14 decembrie 2000, Curtea a numit un expert, un psiholog clinic. În ultima audiere, Curtea a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte afirmația reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 22 octombrie 2002. La 5 noiembrie 2002, reclamantul a recurs la Curtea Superioră Celje (Višje sodišče/ Celju. ) și a solicitat că instanța de primă instanță emite o hotărâre suplimentară care a abordat chestiunile pe care le-a abordat în prima hotărâre. ZT a interzis. La 6 martie 2003, instanța de primă instanție a emis o hotărâre suplimentară. Hotărârea a fost judecată la 12 martie 2003. La 25 martie 2003, reclamantul a apelat împotriva hotărârii suplimentare. La 1 iulie 2004, Curtea Supremă Celje a permis apelurile reclamantului și ale ZT. Hotărârea a fost judecată la 15 septembrie 2004. La 8 octombrie 2004, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče Acțiunea este încă în așteptare. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 DE CONVENȚIE 10. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a procedurii. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. În principiu, reclamantul s-a mai plâns că căile de recurs disponibile pentru procedurile judiciare excesive în Slovenia nu au fost eficiente. art. 13 din Convenție se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Reclamantul a contestat acest argument, susținând că căile de recurs disponibile nu au fost eficiente. 14. Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 15. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 16. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 7 aprilie 1997, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje, și nu s-a încheiat încă. Perioada relevantă a durat, prin urmare, nouă ani timp de trei nivele de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 19. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că perioada între 13 aprilie 1999, în ziua în care instanța de primă instanță a solicitat reclamantului să plătească pentru prima dată banii de avans pentru taxele expertului, iar 27 decembrie 1999, în ziua în care reclamantul a prezentat dovezi că a plătit avansul, nu poate fi atribuită instanțelor interne. Prin urmare, această perioadă de aproximativ șapte luni este imputabilă reclamantului. Cu toate acestea, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, lungimea generală a procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul dreptului intern, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 10 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suportat prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, aceasta își acordă 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, aproximativ 1.290 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Conform jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectuate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 200 EUR (trei mii două sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (o mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
ANTOLIČ v. SLOVENIA
(Application no. 27946/02)
27 April 2006
FINAL
27/07/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Antolič v. Slovenia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.
Hedigan
,
President
,
Mr
B.M.
Zupančič
,
Mr
L
.
Caflisch
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mr
E.
Myjer
,
Mr
David Thór
Björgvinsson
,
Mrs
I.
Ziemele,
judges
,
and Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 6 April 2006,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 27946/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Ms Martina Antolič (“the applicant”), on 23 July 2002.
2.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
3.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which she was a party was excessive. In substance, she also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
4.
On 7 September 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
5.
The applicant was born in 1961 and lives in Grobelno.
6.
On 2 February 1996 the applicant was injured in a car accident. The perpetrator had insured his liability with the insurance company ZT.
7.
On 7 April 1997 the applicant instituted civil proceedings with the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) against ZT seeking damages in the amount of 2,623,290 SIT (approximately 10,950 euros) for the injuries sustained in the car accident.
Between 11 June 1997 and 26 June 2002 the applicant filed seven preliminary written submissions and/or adduced evidence.
On 1 September and 12 October 1997 the applicant requested that a date be set for a hearing.
Of the four hearings held between 22 January 1999 and 8 July 2002 none was adjourned at the request of the applicant.
On 1 February 1999 the Court appointed a medical expert. The court received the expert’s opinion on 30 March 1999. The court also sought an additional opinion from the appointed expert on 22 June 2000.
Between 13 April 1999 and 19 November 1999 the court urged the applicant three times to pay the advance money for the expert’s fees. On 27 December 1999 the applicant submitted evidence that she had paid the advance.
On 14 December 2000 the court appointed an expert, a clinical psychologist.
At the last hearing the court decided to issue a written judgment. The judgment, upholding in part the applicant’s claim, was served on the applicant on 22 October 2002.
8.
On 5 November 2002 the applicant appealed to the Celje Higher Court (
Višje sodišče v Celju
) and requested that the first-instance court issue a supplementary judgment addressing the issues the court failed to address in the first judgment. ZT cross-appealed.
On 6 March 2003 the first-instance court issued a supplementary judgment. The judgment was served on the applicant on 12 March 2003.
On 25 March 2003 the applicant appealed against the supplementary judgment.
On 1 July 2004 the Celje Higher Court allowed the applicant’s and ZT’s appeals.
The judgment was served on the applicant on 15 September 2004.
9.
On 8 October 2004 the applicant lodged an appeal on points of law with the Supreme Court (
Vrhovno sodišče
).
The proceedings are still pending.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
10.
The applicant complained about the excessive length of the proceedings. She relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
11.
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
A.
Admissibility
12.
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
13.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
14.
The Court notes that the present application is similar to the cases of
Belinger
and
Lukenda
(
Belinger v. Slovenia
(dec.), no. 42320/98, 2
October 2001, and
Lukenda v. Slovenia
, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the
Lukenda
judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
15.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
16.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Article 6 § 1
17.
The period to be taken into consideration began on 7 April 1997, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and has not yet ended. The relevant period has therefore lasted nine years for three levels of jurisdiction.
18.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
19.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the period between 13 April 1999, the day the first-instance court urged the applicant to pay the advance money for the expert’s fees for the first time, and 27 December 1999, the day the applicant submitted evidence that she had paid the advance, cannot be attributable to the domestic courts. This period of approximately seven months is therefore imputable to the applicant.
Nonetheless, the Court considers that in the instant case the overall length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
2.
Article 13
20.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see
Lukenda
, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
21.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding her right to have her case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
22.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
23.
The applicant claimed 10,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
24.
The Government contested the claim.
25.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 3,200 under that head.
B.
Costs and expenses
26.
The applicant also claimed approximately EUR 1,290 for the costs and expenses incurred before the Court.
27.
The Government argued that the claim was too high.
28.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court also notes that the applicant’s lawyers, who also represented the applicant in
Lukenda
(cited above), lodged nearly 400
applications which, apart from the facts, are essentially the same as this one. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the applicant the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.
C.
Default interest
29.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 13 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 3,200 (three thousand two hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,000 (one thousand euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Registrar
President