SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE MUŠIČ c. SLOVENIA (Depunerea nr. 37294/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 1 iunie 2006 FINAL 01/09/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mušič c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Președintele Hedigan B.M. Zupančič Caflisch Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, judecătorii și judecătorul Secțiunii V. Berger, deliberat în privat la 11 mai 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37294/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Fahir Mušič („reclamantul”), la 10 octombrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 15 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa măsurilor în acest sens către Guvern. Aplicand art. 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1956 și trăiește în Velenje. La 25 martie 1997, reclamantul a fost rănit într-un accident de curățare a forței de muncă în baie. Angajatorul reclamantului a luat asigurări cu compania de asigurare ZT. La 6 iulie 1998, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în Tribunalul de District Celje (Okrožno sodišče v Celju ) cererea de daune în valoare de 583.330 tolari (aproximativ 2.430 euro) pentru leziunile suferite. Între 2 martie 1999 și 6 octombrie 1999 reclamantul a solicitat trei solicitări de stabilire a unei date pentru o audiere. Între 7 februarie 2000 și 28 mai 2003 a depus șase depuneri anterioare scrise și/sau dovezi adducte. Din cele cinci audieri care au avut loc între 24 ianuarie 2000 și 12 iunie 2003 una a fost suspendată la cererea reclamantului din cauza bolii reprezentanților săi. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical și expert în siguranța muncii. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 24 iunie 2003. La 27 iunie 2003, reclamantul a interzis Tribunalul Superior Celje (Višje sodišče/ Celju ). Hotărârea a fost conferită reclamantului la 20 ianuarie 2005. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 10. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Tribunalul constată că prezenta cerere este similară cu cazul Belinger și Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001, și Lukenda c. Slovenia , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne, deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește concluziile sale în Lukenda Hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și din ineficiența administrației justiției. 14. În ceea ce privește cazul instant, Curtea constată că Guvernul nu a prezentat argumente convingătoare care ar fi obligat Curții să-l distingă de jurisprudența sa stabilită. 15. În plus, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 iulie 1998, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 20 ianuarie 2005, în ziua în care hotărârea Curții Superiore Celje a fost pronunțată asupra reclamantului. Prin urmare, a durat peste șase ani și șase luni pentru două nivele de competență. 17. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. Având în vedere toate documentele care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în cazul instantanei, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempo rațional”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 5.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 23. Guvernul a contestat cererea. 24. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, acesta îi acordă 4000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 25. De asemenea, reclamantul a solicitat aproximativ 965 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În consecință, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea totală a sumei solicitate. Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 965 EUR (noi sute șaizeci și cinci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 1 iunie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului
THIRD SECTION
MUŠIČ v. SLOVENIA
(Application no. 37294/02)
1 June 2006
FINAL
01/09/2006
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Mušič v. Slovenia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
J.
Hedigan
,
President
,
Mr
B.M.
Zupančič
,
Mr
L
.
Caflisch
,
Mr
V.
Zagrebelsky
,
Mr
E.
Myjer
,
Mr
David Thór
Björgvinsson
,
Mrs
I.
Ziemele,
judges
,
and Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 11 May 2006,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 37294/02) against the Republic of Slovenia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovenian national, Mr Fahir Mušič (“the applicant”), on 10 October 2002.
2.
The applicant was represented by the Verstovšek lawyers. The Slovenian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr L. Bembič, State Attorney-General.
3.
The applicant alleged under Article 6 § 1 of the Convention that the length of the proceedings before the domestic courts to which he was a party was excessive. In substance, he also complained about the lack of an effective domestic remedy in respect of the excessive length of the proceedings (Article 13 of the Convention).
4.
On 15 September 2004 the Court decided to communicate the complaints concerning the length of the proceedings and the lack of remedies in that respect to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
5.
The applicant was born in 1956 and lives in Velenje.
6.
On 25 March 1997 the applicant was injured in an accident at work cleaning taps in the bathroom. The applicant’s employer had taken out insurance with the insurance company ZT.
7.
On 6 July 1998 the applicant instituted civil proceedings against ZT in the Celje District Court (
Okrožno sodišče v Celju
) seeking damages in the amount of 583,330 tolars (approximately 2,430 euros) for the injuries sustained.
Between 2 March 1999 and 6 October 1999 the applicant made three requests that a date be set for a hearing.
Between 7 February 2000 and 28 May 2003 he lodged six preliminary written submissions and/or adduced evidence.
Of the five hearings held between 24 January 2000 and 12 June 2003 one was adjourned at the request of the applicant due to the illness of his legal representatives.
During the proceedings the court appointed a medical expert and work safety expert.
At the last hearing the court decided to deliver a written judgment. The judgment, upholding the applicant’s claim in part, was served on the applicant on 24 June 2003.
8.
On 27 June 2003 the applicant appealed to the Celje Higher Court (
Višje sodišče v Celju
). ZT cross-appealed.
On 5 January 2005 the court allowed the applicant’s appeal in part
The judgment was served on the applicant on 20 January 2005.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLES 6 § 1 AND 13 OF THE CONVENTION
9.
The applicant complained about the excessive length of the proceedings. He relied on Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
10.
In substance, the applicant further complained that the remedies available for excessive legal proceedings in Slovenia were ineffective. Article 13 of the Convention reads as follows:
“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”
A.
Admissibility
11.
The Government pleaded non-exhaustion of domestic remedies.
12.
The applicant contested that argument, claiming that the remedies available were not effective.
13.
The Court notes that the present application is similar to the cases of
Belinger
and
Lukenda
(
Belinger v. Slovenia
(dec.), no. 42320/98, 2
October
2001, and
Lukenda v. Slovenia
, no. 23032/02, 6 October 2005). In those cases the Court dismissed the Government’s objection of non-exhaustion of domestic remedies because it found that the legal remedies at the applicant’s disposal were ineffective. The Court recalls its findings in the
Lukenda
judgment that the violation of the right to a trial within a reasonable time is a systemic problem resulting from inadequate legislation and inefficiency in the administration of justice.
14.
As regards the instant case, the Court finds that the Government have not submitted any convincing arguments which would require the Court to distinguish it from its established case-law.
15.
The Court further notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. Nor is it inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Article 6 § 1
16.
The period to be taken into consideration began on 6 July 1998, the day the applicant instituted proceedings with the Celje District Court, and ended on 20 January 2005, the day the Celje Higher Court’s judgment was served on the applicant. It therefore lasted over six years and six months for two levels of jurisdiction.
17.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
18.
Having examined all the material submitted to it, and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable-time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
2.
Article 13
19.
The Court reiterates that Article 13 guarantees an effective remedy before a national authority for an alleged breach of the requirement under Article 6 § 1 to hear a case within a reasonable time (see
Kudła v. Poland
[GC], no. 30210/96, § 156, ECHR 2000-XI). It notes that the objections and arguments put forward by the Government have been rejected in earlier cases (see
Lukenda
, cited above) and sees no reason to reach a different conclusion in the present case.
20.
Accordingly, the Court considers that in the present case there has been a violation of Article 13 on account of the lack of a remedy under domestic law whereby the applicant could have obtained a ruling upholding his right to have his case heard within a reasonable time, as set forth in Article 6 § 1.
II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
21.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
22.
The applicant claimed 5,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
23.
The Government contested the claim.
24.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 4,000 under that head.
B.
Costs and expenses
25.
The applicant also claimed approximately EUR 965 for the costs and expenses incurred before the Court.
26.
The Government argued that the claim was too high.
27.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. Accordingly, in the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the full sum claimed.
C.
Default interest
28.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the application admissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
that there has been a violation of Article 13 of the Convention;
4.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 965 (nine hundred and sixty-five euros) in respect of costs and expenses, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
5.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 1 June 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Registrar
President