ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4190/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 1052 din 14 februarie 2001,

Tribunalul București, secția comercială, a respins cererea de excludere din S.C.

C.B.B. 2000 SRL a asociatei S.C. M.R.S.´94, formulată de reclamantul H.E.O., în

temeiul art. 217 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1994.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în

baza înscrisurilor de la dosar (contractul și statutul societății, contractul

de cesiune autentificat sub nr. 26955 din 10 iulie 1995 de către fostul

Notariat de Stat al sectorului 6 București) și a dispozițiilor legale incidente

cauzei (Legea nr. 31/1990) că prin contractul de cesiune (menționat supra) S.C.

M.R.S.´94 S.A. având ca administrator și acționar principal pe C.V. a devenit

asociată a S.C. C.B.B. 2000 SRL, al cărui asociat administrator era reclamantul

H.E.O. fiecare cu 50% din acțiuni.

Prin act adițional cei doi au hotărât majorarea

capitalului social la 5.000.000.000 lei și a valorii unei acțiuni la 1.000.000

lei. Capitalul a fost subscris și vărsat la 7 iunie 1995 conform mențiunilor

înregistrate la Registrul Comerțului sub nr. 56909 din 11 octombrie 1995.

Directorul general al noii societăți și

administrator era reclamantul iar pârâtul era administrator și director general

adjunct.

Ulterior între S.C. C.B.B. 2000 și S.C. M.R.S. ´94

S.A, s-au încheiat contracte pentru livrare de mărfuri contracte în baza cărora

S.C. C.B.B. 2000 SRL a făcut către pârâtă plăți anticipate în valoare de

3.500.000.000 lei, însă pârâta nu a mai livrat mărfurile. Tribunalul a reținut

că nelivrarea mărfurilor în cadrul raporturilor contractuale dintre cele două

societăți nu constituie fraudă în dauna societății. De asemenea nu s-a dovedit

că pârâta s-a servit de semnătura socială sau capitalul social în folosul său

sau al altora nefiind astfel întrunite cerințele pentru excludere prevăzute de

art. 217 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990. S-a mai reținut de altfel că

între părți există un litigiu comercial în pretenții în legătură cu contractele

încheiate, litigiu în curs de soluționare.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că situația de

fapt invocată prin acțiunea introductivă și dovedită în cursul procesului în

fața Tribunalului constituie temei de excludere a S.C. M.R.S. ´94 S.A. din S.C.

C.B.B. 2000 S.A. fiind întrunite cerințele art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 1470 din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială,

pronunțată în dosarul nr. 1240/2001.

Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat

recurs reclamantul apelant susținând că este nelegală și netemeinică deoarece:

juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) în sensul că deși s-a reținut în considerentele

deciziei recurate existența unor raporturi contractuale între reclamantă și

pârâtă și că intimata pârâtă nu și-a îndeplinit în cadrul acestor raporturi

obligațiile asumate (nelivrând mărfurile pentru care a primit contravaloarea

încălcând astfel art. 970 C. civ.) instanța a interpretat greșit această

împrejurare nedându-i semnificația cerută de art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990

teza I.

Critica este neîntemeiată deoarece în mod corect

a reținut instanța de apel că în cadrul raporturilor contractuale pe care de

altfel recurenta reclamantă nu le neagă și prin aceasta recunoaște implicit

existența unui acord de voință pentru respectivele contracte, în care una din

părți, întâmplător societatea acționară a S.C. C.B.B. 2000 SRL nu și-a

îndeplinit obligațiile asumate nu întrunește elementele fraudei cerute de art. 217

lit. b) teza I din Legea nr. 31/1990 deoarece neîndeplinirea obligațiilor contractuale

vizează faza executării contractelor în timp ce intenția frauduloasă la care se

referă textul din Legea nr. 31/1990 trebuia să preceadă încheierea

contractului. Și tot în mod corect a reținut instanța că neînțelegerile

contractuale dintre părți sunt în curs de soluționare pe calea unei acțiuni în

pretenții.

Dacă s-ar admite interpretarea dată art. 970 C.

civ.(dispoziții cu caracter de principiu) de către reclamantul recurent ar

însemna că ori de câte ori un contract nu este executat de către o parte în

cadrul unor raporturi contractuale de natura celor ce fac obiectul litigiului

de față să se rețină automat intenția frauduloasă în sensul art. 217 lit. b)

din Legea nr. 31/1990 ceea ce nu este nici în litera și nici în spiritul legii

respective.

art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 nerecunoscându-i intimatei pârâte

calitatea de administrator, situație în care actele acesteia, desigur realizate

prin prepusul său cad sub incidența art. 217 din Legea nr. 31/1990.

Recurentul se află în eroare când susține că

instanța nu a recunoscut calitatea de administrator al S.C. M.R.S. ´94 S.A. în

cadrul S.C. C.B.B. 2000 SRL dar chiar recunoscându-i această calitate

(exercitată prin prepusul său și al reclamantei – sublinierea noastră) situația

tot nu s-ar schimba și interpretarea actelor pârâtei ar fi aceeași adică de

acte de manifestare de voință în cadrul unor raporturi contractuale,

neexecutarea obligațiilor asumate apărând în faza de executare și astfel

neputând primi altă semnificație decât cea a unei răspunderi contractuale așa

cum corect au apreciat ambele instanțe.

pronunțat asupra unui mijloc de probă respectiv certificatul de grefă eliberat

de secția penală a C.S.J., art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

Afirmația este neîntemeiată înscrisul respectiv

nefiind hotărâtor în adoptarea soluției, nefiind vorba de o condamnare

definitivă. De altfel în recurs au fost depuse de către pârât înscrisuri care

infirmă susținerile privind condamnarea cât și existența unor debite către AVAB

care oricum nu ar fi avut legătură cu prezenta cauză.

Celelalte susțineri din finalul motivelor de

recurs sunt împrejurări nedovedite, de asemenea fără legătură cu obiectul

prezentei pricini astfel că instanța le va respinge ca atare.

Față de considerentele ce preced, soluțiile

pronunțate atât în fond cât și în apel sunt legale și temeinice, împrejurare

față de care, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul H.E.O. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 noiembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 4 noiembrie 2003.