ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4190/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1052 din 14 februarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins cererea de excludere din S.C. C.B.B. 2000 SRL a asociatei S.C. M.R.S.´94, formulată de reclamantul H.E.O., în temeiul art. 217 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1994. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut în baza înscrisurilor de la dosar (contractul și statutul societății, contractul de cesiune autentificat sub nr. 26955 din 10 iulie 1995 de către fostul Notariat de Stat al sectorului 6 București) și a dispozițiilor legale incidente cauzei (Legea nr. 31/1990) că prin contractul de cesiune (menționat supra) S.C.

M.R.S.´94 S.A. având ca administrator și acționar principal pe C.V. a devenit asociată a S.C. C.B.B. 2000 SRL, al cărui asociat administrator era reclamantul H.E.O. fiecare cu 50% din acțiuni. Prin act adițional cei doi au hotărât majorarea capitalului social la 5.000.000.000 lei și a valorii unei acțiuni la 1.000.000 lei. Capitalul a fost subscris și vărsat la 7 iunie 1995 conform mențiunilor înregistrate la Registrul Comerțului sub nr. 56909 din 11 octombrie 1995. Directorul general al noii societăți și administrator era reclamantul iar pârâtul era administrator și director general adjunct. Ulterior între S.C. C.B.B. 2000 și S.C. M.R.S. ´94 S.A, s-au încheiat contracte pentru livrare de mărfuri contracte în baza cărora S.C.

C.B.B. 2000 SRL a făcut către pârâtă plăți anticipate în valoare de 3.500.000.000 lei, însă pârâta nu a mai livrat mărfurile. Tribunalul a reținut că nelivrarea mărfurilor în cadrul raporturilor contractuale dintre cele două societăți nu constituie fraudă în dauna societății. De asemenea nu s-a dovedit că pârâta s-a servit de semnătura socială sau capitalul social în folosul său sau al altora nefiind astfel întrunite cerințele pentru excludere prevăzute de art. 217 alin. (1) lit. b din Legea nr. 31/1990. S-a mai reținut de altfel că între părți există un litigiu comercial în pretenții în legătură cu contractele încheiate, litigiu în curs de soluționare. Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că situația de fapt invocată prin acțiunea introductivă și dovedită în cursul procesului în fața Tribunalului constituie temei de excludere a S.C.

M.R.S. ´94 S.A. din S.C. C.B.B. 2000 S.A. fiind întrunite cerințele art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1470 din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 1240/2001. Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat recurs reclamantul apelant susținând că este nelegală și netemeinică deoarece: 1. Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.) în sensul că deși s-a reținut în considerentele deciziei recurate existența unor raporturi contractuale între reclamantă și pârâtă și că intimata pârâtă nu și-a îndeplinit în cadrul acestor raporturi obligațiile asumate (nelivrând mărfurile pentru care a primit contravaloarea încălcând astfel art. 970 C. civ.) instanța a interpretat greșit această împrejurare nedându-i semnificația cerută de art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990 teza I. Critica este neîntemeiată deoarece în mod corect a reținut instanța de apel că în cadrul raporturilor contractuale pe care de altfel recurenta reclamantă nu le neagă și prin aceasta recunoaște implicit existența unui acord de voință pentru respectivele contracte, în care una din părți, întâmplător societatea acționară a S.C.

C.B.B. 2000 SRL nu și-a îndeplinit obligațiile asumate nu întrunește elementele fraudei cerute de art. 217 lit. b) teza I din Legea nr. 31/1990 deoarece neîndeplinirea obligațiilor contractuale vizează faza executării contractelor în timp ce intenția frauduloasă la care se referă textul din Legea nr. 31/1990 trebuia să preceadă încheierea contractului. Și tot în mod corect a reținut instanța că neînțelegerile contractuale dintre părți sunt în curs de soluționare pe calea unei acțiuni în pretenții. Dacă s-ar admite interpretarea dată art. 970 C. civ.(dispoziții cu caracter de principiu) de către reclamantul recurent ar însemna că ori de câte ori un contract nu este executat de către o parte în cadrul unor raporturi contractuale de natura celor ce fac obiectul litigiului de față să se rețină automat intenția frauduloasă în sensul art. 217 lit. b) din Legea nr. 31/1990 ceea ce nu este nici în litera și nici în spiritul legii respective.

2. Instanța a interpretat greșit prevederile art. 217 lit. d) din Legea nr. 31/1990 nerecunoscându-i intimatei pârâte calitatea de administrator, situație în care actele acesteia, desigur realizate prin prepusul său cad sub incidența art. 217 din Legea nr. 31/1990. Recurentul se află în eroare când susține că instanța nu a recunoscut calitatea de administrator al S.C. M.R.S. ´94 S.A. în cadrul S.C. C.B.B. 2000 SRL dar chiar recunoscându-i această calitate (exercitată prin prepusul său și al reclamantei – sublinierea noastră) situația tot nu s-ar schimba și interpretarea actelor pârâtei ar fi aceeași adică de acte de manifestare de voință în cadrul unor raporturi contractuale, neexecutarea obligațiilor asumate apărând în faza de executare și astfel neputând primi altă semnificație decât cea a unei răspunderi contractuale așa cum corect au apreciat ambele instanțe.

3. În fine se susține că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unui mijloc de probă respectiv certificatul de grefă eliberat de secția penală a C.S.J., art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Afirmația este neîntemeiată înscrisul respectiv nefiind hotărâtor în adoptarea soluției, nefiind vorba de o condamnare definitivă. De altfel în recurs au fost depuse de către pârât înscrisuri care infirmă susținerile privind condamnarea cât și existența unor debite către AVAB care oricum nu ar fi avut legătură cu prezenta cauză. Celelalte susțineri din finalul motivelor de recurs sunt împrejurări nedovedite, de asemenea fără legătură cu obiectul prezentei pricini astfel că instanța le va respinge ca atare. Față de considerentele ce preced, soluțiile pronunțate atât în fond cât și în apel sunt legale și temeinice, împrejurare față de care, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.E.O. împotriva deciziei nr. 1470 din 16 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.