ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 923/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 62 din 18 februarie 2002, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâtului Serviciul Român de Informații și cererea de chemare în garanție formulată de S.R.I. împotriva Ministerului Finanțelor Publice și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului suma de 33.023.403 lei reprezentând impozit. Prin aceeași hotărâre s-a respins excepția de necompetență teritorială a instanței ridicată de pârâtul Serviciul Român de Informații prin întâmpinarea depusă în instanță la termenul de judecată din 21 ianuarie 2002. Instanța de fond a reținut în esență că reclamantul avea dreptul, potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 să primească la trecerea în rezervă un ajutor de 22 solde lunare brute, neimpozabile.

Că prevederile O.G. nr. 73/1999 care conțin norme generale nu sunt aplicabile și drepturilor acordate în baza Legii nr. 138/1999 care este o lege specială. Curtea de Apel Craiova, secția litigii de muncă, prin decizia nr. 1389 din 12 iulie 2002, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de intimatul Serviciul Român de Informații, U.M. 0685 Slatina și de intimata-chemată în garanție D.G.F.P. Olt în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice București. La data de 11 iulie 2003, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 138 din 2 octombrie 2000 și nr. 59 din 27 aprilie 2001 recurs în anulare împotriva celor două hotărâri pronunțate în cauză, susținând că au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

În motivarea recursului în anulare se arată în esență că referitor la ajutorul la care avea dreptul reclamantul, acordat în baza dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea militarilor, trebuia făcută aplicațiunea art. 86 din O.G. nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, aceasta fiind o lege specială și deci orice altă dispoziție anterioară contrară acestuia urmează a fi considerată abrogată. Că ajutoarele calculate în raport cu solda brută nu sunt exceptate expres de la impozitare așa cum sunt veniturile prevăzute de art. 5 și 6 din O.G. nr. 73/1999, ele urmând regimul juridic de drept comun, respectiv sunt venituri impozabile în condițiile art. 4 raportate la art. 23 din același act normativ.

Că potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 73/1999 salariile sunt supuse impozitului pe venit, iar potrivit art. 23 lit. b) din același act normativ, sunt asimilate salariilor în vederea impozitării, drepturile la soldă lunară, indemnizațiile, prime și alte drepturi ale cadrelor militare acordate potrivit legii. Așa fiind, ajutoarele și plățile compensatorii acordate potrivit legii cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt asimilate de legiuitor, veniturilor din salarii, care se impozitează, ele nefiind menționate în categoria scutirilor de la impozitare prevăzute de art. 5 lit. a) din O.G. nr. 73/1999. Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor pronunțate și pe fond respingerea acțiunii.

Recursul în anulare urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate, însă pentru alt considerent decât cele invocate și care face inutilă cercetarea motivelor expuse în argumentarea criticilor formulate. Astfel, prezentul litigiu face parte din categoria conflictelor de muncă, așa cum sunt ele definite de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea litigiilor de muncă. Cu referire la compunerea instanței de judecată în această materie, art. 17 alin (1) și (2) din Legea nr. 92/1999 privind organizarea judecătorească, text modificat prin O.U.G. nr. 20 din 20 februarie 2002 prevede că în primă instanță cauzele privind conflictele de muncă se judecă de către un complet format din doi judecători asistați de 2 magistrați consultanți, care participă la deliberare cu vot consultativ.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond de un judecător, cu încălcarea normelor imperative privind compunerea completului de judecată este lovită de nulitate, prin nesocotirea regulilor de desfășurare a procesului civil, încadrându-se în „neobservarea formelor legale” la care face referire art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prin care se înțeleg nu numai cerințele privitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate cerințele pentru desfășurarea procesului civil. În consecință, pentru acest motiv, care face inutilă examinarea criticilor formulate se va admite recursul în anulare, se vor casa hotărârile pronunțate, cu trimiterea cauzei la Tribunalul Olt pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 1389 din 12 iulie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția litigii de muncă și a sentinței civile nr. 62 din 18 februarie 2002 a Tribunalului Olt. Casează hotărârile atacate și trimite cauza la Tribunalul Olt pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.