ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1192/2003,
Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată, contestația formulată de petentul C.A.,
având ca obiect anularea hotărârii nr. 8023 din 22 iulie 2003, prin care Casa
Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de recunoaștere a drepturilor
conferite de Legea nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a
fost supus.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut că teritoriul din care s-a refugiat reclamantul, nu
se afla sub ocupație străină, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile
cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru admiterea acțiunii.
Împotriva acestei hotărâri, în
termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,
reclamantul.
În motivarea recursului s-au adus
critici, constând în faptul greșitei soluționări a cauzei, la primul termen de
judecată, cu toate că trebuia amânată la cererea recurentului pentru lipsa
apărătorului titular, cât și pentru încuviințarea probei cu martori, solicitată
de acesta în apărare.
Pe de altă parte, este criticată
sentința, pentru faptul de a se fi întemeiat exclusiv pe faptul că, în lista
comunicată de Arhivele Statului, localitatea Someșul Rece din care a plecat în
refugiu, reclamantul, nu se regăsește ca fiind sub ocupație, ci dimpotrivă, sub
administrarea Statului român.
Recurentul consideră că o astfel de
listă reflectă realitatea până la 23 august 1944 ori, în condițiile în care, el
s-a refugiat ulterior acestei date, respectiv septembrie 1944, când granița s-a
schimbat după mersul liniei frontului, astfel încât localitatea de domiciliu a
căzut sub ocupație maghiară și l-a determinat să se refugieze ca urmare a
persecuțiilor grave la care au fost supuși toți românii, trebuia să se ia în
considerare această realitate, și nu lista.
Pe de altă parte, recurentul
apreciază că de vreme ce Legea nr. 189/2000 extinde perioada acordării
drepturilor, și după 23 august 1944, până la 6 martie 1945, iar listele cu
localitățile căzute sub ocupație străină, au fost întocmite pentru perioada
ulterioară, dovada refugiului se poate face cu orice mijloc de probă.
Cum recurentul a dovedit cu
declarații autentice faptul schimbării forțate a domiciliului său, se consideră
că, prima instanță numai prin ignorarea stării de fapt și prin interpretarea
greșită a legii, a respins acțiunea.
Examinând recursul reclamantului,
prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este fondat, pentru
motivele care se vor arăta.
Critica referitoare la încadrarea
termenului solicitat, în vederea prezentării apărătorului titular și
administrării de probe, nu este întemeiată, deoarece recurentul a fost asistat
de avocatul desemnat în substituire și totodată, a depus declarațiile
martorilor invocate în apărare.
În schimb, sunt fondate celelalte
critici, vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței.
Astfel, din actele dosarului rezultă
că la data de 25 februarie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a admis cererea
reclamantului, recunoscând calitatea de strămutat a acestuia, pentru perioada 1
septembrie 1944 - 25 octombrie 1044.
Ulterior, prin hotărârea nr. 8023
(același număr ca și prima hotărâre) din 22 iulie 2003, Casa Județeană de
Pensii Cluj a dispus anularea hotărârii din 25 februarie 2003, pentru
considerentul că localitatea din care s-a refugiat reclamantul, era situată în
interiorul granițelor Statului român și astfel, se presupune că nu a fost
persecutat etnic.
Din dispozițiile martorilor rezultă,
însă, că în perioada imediat următoare datei de 23 august 1944, mai multe
familii domiciliate în Someșul Rece au fost obligate să se refugieze în
localitățile de munte, pentru a scăpa tocmai de persecuțiile la care au fost
supuși de ocupanți.
Cetățenii rămași în localitate, au
fost efectiv persecutați, fie prin obligarea la muncă forțată în folosul
ocupanților, fie prin incendierea și distrugerea gospodăriilor.
Totodată, arhiva aflată la Primăria comunei, a fost incendiată.
Cum sensul Legii nr. 189/2000 a fost
acela de a despăgubi persoanele, după cum ele au fost persecutate sau nu, fără
a se face precizări în funcție de locul situării domiciliului acestora, rezultă
că relevant este faptul persecuției, iar nu faptul existenței reședinței și
domiciliului, pe teritoriul statului ocupant.
Acolo unde legea nu distinge, nici
doctrina nu o poate face.
Pe de altă parte, lista avută în
vedere de către instanța de fond, drept temei al respingerii cererii
reclamantului, deoarece localitatea Someșul Rece nu figurează pe teritoriul
străin, ci pe teritoriul României, conform adresei de la dosar, nu reprezintă
decât o dovadă a evidențelor recensământului general din 6 martie 1943, al
localităților din România, dar nu cu referire la perioada ulterioară încheierii
armistițiului.
Cum arhiva localității a fost
distrusă tocmai de către ocupanți, iar situația administrației reale, ulterior
datei de 23 august 1944, a fost dovedită cu depozițiile unor martori prezenți
la evenimentele acelei perioade, rezultă că recurentul a făcut dovada
pretențiilor sale.
Constatându-se că prima hotărâre
emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj este cea corectă, urmează ca pentru
motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să fie admis recursul, în sensul anulării hotărârii date de intimată, la 22 iulie
2003 și menținerii primei hotărâri.
Cheltuieli de judecată nu se vor
acorda, nefiind dovedite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.A.
împotriva sentinței civile nr. 1192 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj,
secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința civilă atacată și
pe fond admite acțiunea formulată de reclamant, anulează hotărârea nr. 8023 din
22 iulie 2003 a Casei Județene de Pensii Cluj și menține ca legală, hotărârea nr.
8023 din 25 februarie 2003.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 30 iunie 2004.