ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1192/2003, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată, contestația formulată de petentul C.A., având ca obiect anularea hotărârii nr. 8023 din 22 iulie 2003, prin care Casa Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de recunoaștere a drepturilor conferite de Legea nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a fost supus. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că teritoriul din care s-a refugiat reclamantul, nu se afla sub ocupație străină, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru admiterea acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs, reclamantul. În motivarea recursului s-au adus critici, constând în faptul greșitei soluționări a cauzei, la primul termen de judecată, cu toate că trebuia amânată la cererea recurentului pentru lipsa apărătorului titular, cât și pentru încuviințarea probei cu martori, solicitată de acesta în apărare. Pe de altă parte, este criticată sentința, pentru faptul de a se fi întemeiat exclusiv pe faptul că, în lista comunicată de Arhivele Statului, localitatea Someșul Rece din care a plecat în refugiu, reclamantul, nu se regăsește ca fiind sub ocupație, ci dimpotrivă, sub administrarea Statului român.

Recurentul consideră că o astfel de listă reflectă realitatea până la 23 august 1944 ori, în condițiile în care, el s-a refugiat ulterior acestei date, respectiv septembrie 1944, când granița s-a schimbat după mersul liniei frontului, astfel încât localitatea de domiciliu a căzut sub ocupație maghiară și l-a determinat să se refugieze ca urmare a persecuțiilor grave la care au fost supuși toți românii, trebuia să se ia în considerare această realitate, și nu lista. Pe de altă parte, recurentul apreciază că de vreme ce Legea nr. 189/2000 extinde perioada acordării drepturilor, și după 23 august 1944, până la 6 martie 1945, iar listele cu localitățile căzute sub ocupație străină, au fost întocmite pentru perioada ulterioară, dovada refugiului se poate face cu orice mijloc de probă.

Cum recurentul a dovedit cu declarații autentice faptul schimbării forțate a domiciliului său, se consideră că, prima instanță numai prin ignorarea stării de fapt și prin interpretarea greșită a legii, a respins acțiunea. Examinând recursul reclamantului, prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este fondat, pentru motivele care se vor arăta. Critica referitoare la încadrarea termenului solicitat, în vederea prezentării apărătorului titular și administrării de probe, nu este întemeiată, deoarece recurentul a fost asistat de avocatul desemnat în substituire și totodată, a depus declarațiile martorilor invocate în apărare. În schimb, sunt fondate celelalte critici, vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței.

Astfel, din actele dosarului rezultă că la data de 25 februarie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a admis cererea reclamantului, recunoscând calitatea de strămutat a acestuia, pentru perioada 1 septembrie 1944 - 25 octombrie 1044. Ulterior, prin hotărârea nr. 8023 (același număr ca și prima hotărâre) din 22 iulie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a dispus anularea hotărârii din 25 februarie 2003, pentru considerentul că localitatea din care s-a refugiat reclamantul, era situată în interiorul granițelor Statului român și astfel, se presupune că nu a fost persecutat etnic. Din dispozițiile martorilor rezultă, însă, că în perioada imediat următoare datei de 23 august 1944, mai multe familii domiciliate în Someșul Rece au fost obligate să se refugieze în localitățile de munte, pentru a scăpa tocmai de persecuțiile la care au fost supuși de ocupanți.

Cetățenii rămași în localitate, au fost efectiv persecutați, fie prin obligarea la muncă forțată în folosul ocupanților, fie prin incendierea și distrugerea gospodăriilor. Totodată, arhiva aflată la Primăria comunei, a fost incendiată. Cum sensul Legii nr. 189/2000 a fost acela de a despăgubi persoanele, după cum ele au fost persecutate sau nu, fără a se face precizări în funcție de locul situării domiciliului acestora, rezultă că relevant este faptul persecuției, iar nu faptul existenței reședinței și domiciliului, pe teritoriul statului ocupant. Acolo unde legea nu distinge, nici doctrina nu o poate face.

Pe de altă parte, lista avută în vedere de către instanța de fond, drept temei al respingerii cererii reclamantului, deoarece localitatea Someșul Rece nu figurează pe teritoriul străin, ci pe teritoriul României, conform adresei de la dosar, nu reprezintă decât o dovadă a evidențelor recensământului general din 6 martie 1943, al localităților din România, dar nu cu referire la perioada ulterioară încheierii armistițiului. Cum arhiva localității a fost distrusă tocmai de către ocupanți, iar situația administrației reale, ulterior datei de 23 august 1944, a fost dovedită cu depozițiile unor martori prezenți la evenimentele acelei perioade, rezultă că recurentul a făcut dovada pretențiilor sale.

Constatându-se că prima hotărâre emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj este cea corectă, urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să fie admis recursul, în sensul anulării hotărârii date de intimată, la 22 iulie 2003 și menținerii primei hotărâri. Cheltuieli de judecată nu se vor acorda, nefiind dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.A. împotriva sentinței civile nr. 1192 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința civilă atacată și pe fond admite acțiunea formulată de reclamant, anulează hotărârea nr. 8023 din 22 iulie 2003 a Casei Județene de Pensii Cluj și menține ca legală, hotărârea nr. 8023 din 25 februarie 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.