ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.06.2004

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2004

HOTĂRÂRE
30.06.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5529/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1192/2003,

Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondată, contestația formulată de petentul C.A.,

având ca obiect anularea hotărârii nr. 8023 din 22 iulie 2003, prin care Casa

Județeană de Pensii Cluj i-a respins cererea de recunoaștere a drepturilor

conferite de Legea nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor etnice la care a

fost supus.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că teritoriul din care s-a refugiat reclamantul, nu

se afla sub ocupație străină, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile

cerute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru admiterea acțiunii.

Împotriva acestei hotărâri, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs,

reclamantul.

În motivarea recursului s-au adus

critici, constând în faptul greșitei soluționări a cauzei, la primul termen de

judecată, cu toate că trebuia amânată la cererea recurentului pentru lipsa

apărătorului titular, cât și pentru încuviințarea probei cu martori, solicitată

de acesta în apărare.

Pe de altă parte, este criticată

sentința, pentru faptul de a se fi întemeiat exclusiv pe faptul că, în lista

comunicată de Arhivele Statului, localitatea Someșul Rece din care a plecat în

refugiu, reclamantul, nu se regăsește ca fiind sub ocupație, ci dimpotrivă, sub

administrarea Statului român.

Recurentul consideră că o astfel de

listă reflectă realitatea până la 23 august 1944 ori, în condițiile în care, el

s-a refugiat ulterior acestei date, respectiv septembrie 1944, când granița s-a

schimbat după mersul liniei frontului, astfel încât localitatea de domiciliu a

căzut sub ocupație maghiară și l-a determinat să se refugieze ca urmare a

persecuțiilor grave la care au fost supuși toți românii, trebuia să se ia în

considerare această realitate, și nu lista.

Pe de altă parte, recurentul

apreciază că de vreme ce Legea nr. 189/2000 extinde perioada acordării

drepturilor, și după 23 august 1944, până la 6 martie 1945, iar listele cu

localitățile căzute sub ocupație străină, au fost întocmite pentru perioada

ulterioară, dovada refugiului se poate face cu orice mijloc de probă.

Cum recurentul a dovedit cu

declarații autentice faptul schimbării forțate a domiciliului său, se consideră

că, prima instanță numai prin ignorarea stării de fapt și prin interpretarea

greșită a legii, a respins acțiunea.

Examinând recursul reclamantului,

prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este fondat, pentru

motivele care se vor arăta.

Critica referitoare la încadrarea

termenului solicitat, în vederea prezentării apărătorului titular și

administrării de probe, nu este întemeiată, deoarece recurentul a fost asistat

de avocatul desemnat în substituire și totodată, a depus declarațiile

martorilor invocate în apărare.

În schimb, sunt fondate celelalte

critici, vizând netemeinicia și nelegalitatea sentinței.

Astfel, din actele dosarului rezultă

că la data de 25 februarie 2003, Casa Județeană de Pensii Cluj a admis cererea

reclamantului, recunoscând calitatea de strămutat a acestuia, pentru perioada 1

septembrie 1944 - 25 octombrie 1044.

Ulterior, prin hotărârea nr. 8023

(același număr ca și prima hotărâre) din 22 iulie 2003, Casa Județeană de

Pensii Cluj a dispus anularea hotărârii din 25 februarie 2003, pentru

considerentul că localitatea din care s-a refugiat reclamantul, era situată în

interiorul granițelor Statului român și astfel, se presupune că nu a fost

persecutat etnic.

Din dispozițiile martorilor rezultă,

însă, că în perioada imediat următoare datei de 23 august 1944, mai multe

familii domiciliate în Someșul Rece au fost obligate să se refugieze în

localitățile de munte, pentru a scăpa tocmai de persecuțiile la care au fost

supuși de ocupanți.

Cetățenii rămași în localitate, au

fost efectiv persecutați, fie prin obligarea la muncă forțată în folosul

ocupanților, fie prin incendierea și distrugerea gospodăriilor.

Totodată, arhiva aflată la Primăria comunei, a fost incendiată.

Cum sensul Legii nr. 189/2000 a fost

acela de a despăgubi persoanele, după cum ele au fost persecutate sau nu, fără

a se face precizări în funcție de locul situării domiciliului acestora, rezultă

că relevant este faptul persecuției, iar nu faptul existenței reședinței și

domiciliului, pe teritoriul statului ocupant.

Acolo unde legea nu distinge, nici

doctrina nu o poate face.

Pe de altă parte, lista avută în

vedere de către instanța de fond, drept temei al respingerii cererii

reclamantului, deoarece localitatea Someșul Rece nu figurează pe teritoriul

străin, ci pe teritoriul României, conform adresei de la dosar, nu reprezintă

decât o dovadă a evidențelor recensământului general din 6 martie 1943, al

localităților din România, dar nu cu referire la perioada ulterioară încheierii

armistițiului.

Cum arhiva localității a fost

distrusă tocmai de către ocupanți, iar situația administrației reale, ulterior

datei de 23 august 1944, a fost dovedită cu depozițiile unor martori prezenți

la evenimentele acelei perioade, rezultă că recurentul a făcut dovada

pretențiilor sale.

Constatându-se că prima hotărâre

emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj este cea corectă, urmează ca pentru

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., să fie admis recursul, în sensul anulării hotărârii date de intimată, la 22 iulie

2003 și menținerii primei hotărâri.

Cheltuieli de judecată nu se vor

acorda, nefiind dovedite.

Admite recursul declarat de C.A.

împotriva sentinței civile nr. 1192 din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Cluj,

secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința civilă atacată și

pe fond admite acțiunea formulată de reclamant, anulează hotărârea nr. 8023 din

22 iulie 2003 a Casei Județene de Pensii Cluj și menține ca legală, hotărârea nr.

8023 din 25 februarie 2003.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1447/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 17 ianuarie 2006, reclamantul C.B.V. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Jud
ÎCCJ 2004-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 897/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 24 iunie 2003 și înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta U.A. a chema
ÎCCJ 2003-08-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5519/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 iunie 2003, sub nr. 4372, la Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ, reclamanta L.M. a solicitat în contr
ÎCCJ 2005-03-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1570/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 5066 din 18 februarie 2004, reclamanta T.E. a solicitat în contradi
ÎCCJ 2005-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2003, reclamanta A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea
Sursă