ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 229/2004

Asupra

recursului de față;

In baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.57 din 1 aprilie 2003, Tribunalul Teleorman, în baza

art.211 alin. (2) lit. b) și c),  alin. (2

1

) lit. b)  C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul

S.G.M.

la 7 ani

închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.

S-a

făcut aplicarea art. 64 și 71 C. pen.

In baza

art. 61 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul

de pedeapsă de 702 zile rămas neexecutat din pedeapsa  aplicată  prin sentința

nr.58 din 10 februarie 1998 a Judecătoriei Tr.Măgurele și contopit cu pedeapsa

aplicată prin sentința menționată, inculpatul urmând să execute 7 ani

închisoare.

A fost

dedusă prevenția și inculpatul obligat la plata  cheltuielilor judiciare.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, în noaptea de 27 octombrie

2002 în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a hotărât să-și însușească pe nedrept

bunuri dintr-un  chioșc de difuzare a presei.

In

acest scop, după ce cu ajutorul unui cuțit ce-l avea asupra sa a forțat cele

două lacăte, care asigurau ușa, inculpatul a  pătruns în interior de unde a

luat mai multe bunuri pe care le-a ascuns în boscheții din apropiere.

După ce

a intrat a doua oară în chioșc, fiind surprins de paznic inculpatul l-a atacat

cu  cuțitul, însă acesta ferindu-se nu a fost lovit.

Valoarea

bunurilor furate a fost de 3.606.400 lei.

Apelul

declarat de inculpat a fost respins prin decizia  nr.319 din 12 iunie 2003 a

Curții de Apel București – Secția I penală.

Impotriva

acestor soluții, inculpatul a declarat recurs.

Apărătorul

recurentului reiterând motivul invocat de inculpat în apel a criticat soluțiile

sub aspectul legalității, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor

și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt

calificat, prevăzută de art.208 – 209 C. pen., considerând că lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) C.

pen. și anume latura subiectivă, deoarece inculpatul nu a avut  intenția să

comită o asemenea faptă penală.

Recursul

nu este fondat.

Analizând

motivul invocat, instanța constată că  hotărârile pronunțate sunt legale și

temeinice sub  toate aspectele.

Astfel,

pe baza probelor care au fost complet administrate și  bine interpretate,

instanțele au reținut o corectă situație  de fapt pe care au încadrat-o, din

punct de vedere juridic în textul de lege corespunzător.

Susținerea

inculpatului că în momentul când a fost surprins în interiorul chioșcului, i-a

căzut cuțitul, fără a-l folosi, nu este întemeiată și bine au procedat

instanțele când au  respins-o cu o motivare convingătoare.

In

acest sens, martorii audiați au  relatat că inculpatul a încercat să lovească

cu cuțitul pe paznicul care l-a surprins furând, cuțit ce a fost găsit la locul

faptei.

Instanța

reține că declarațiile acestor martori corespund adevărului, deoarece din dosar

nu rezultă că aceștia ar fi interesați să-l acuze pe nedrept, pe inculpat,

întrucât ei nu s-au cunoscut anterior  comiterii faptei, iar depozițiile lor

se  coroborează cu recunoașterea recurentului  în sensul că la acea dată a avut

asupra sa un cuțit și cu planșele fotografice existente la dosar.

Pedeapsa

aplicată a fost bine individualizată, instanțele ținând seama de pericolul

social concret al faptei comise determinat de natura ei, de caracterul

calificat al infracțiunii precum și de valoarea bunurilor furate.

Totodată,

s-a avut în vedere persoana făptuitorului, care fiind recidivist a dovedit

perseverență infracțională și că executarea pedepsei anterioare până la

liberarea sa condiționată nu și-a atins scopul ei educativ.

Ca

atare, încadrarea juridică fiind corectă și respectate prevederile art. 72 C.

pen. și 52 C. pen., recursul urmează  să fie respins.

Întrucât

inculpatul a fost judecat în stare de arest,  urmează ca din pedeapsa aplicată

să se compute durata prevenției.

Cheltuielile

efectuate de stat cu ocazia soluționării cauzei  în care se  include și

onorariul apărătorului din  oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului

Justiției, vor fi restituite de către inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul  declarat de inculpatul  Sima Grigore Emanuel împotriva  decizei

nr.319 din 12 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală,  ca

nefondat.

Compută

din pedeapsa aplicată, durata reținerii preventive de 1 zi (28 octombrie 2002)

și a arestării preventive de la 26 noiembrie 2002, la zi.

Obligă

pe  recurentul inculpat, să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli

judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de

400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 15 ianuarie 2004.