SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KARAASLAN c. TURCIA (Cercetarea nr. 727070/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 aprilie 2006 DEFINIF 04/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Karaaslan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 14 martie 2006, rend la hotărâre, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere (n 721970/01) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Gültekin Karaaslan ( reclamantul a sesizat Curtea la 28 mai 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților fundamentale ( Protocolul nr. 1, reclamantul se plângea în special de lipsa ratei dobânzii moratorii aplicate creanței sale în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. Cererea a fost atribuită celei de a treia secțiuni a Curții (art. 1 din Regulamentul de procedură al Curții. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. La 19 iunie 2003, Curtea (secțiunea a treia) a decis să aducă cererea la cunoștința guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, să examineze în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită celei de-a doua secțiuni, astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. La 2 noiembrie 2004, reclamantul și-a prezentat observațiile privind cheltuielile și cheltuielile de judecată, în afara termenului stabilit în această privință. Președintele Camerei a decis ca acestea să fie depuse la dosar în conformitate cu art. 60 alin. (2) din regulament. În 1997, Hotărârea Generală de Exploatare a Aeroporturilor ( Hotărârea pronunțată de instanță la 10 februarie 1999 a fost infirmată de Curtea de Casație și dosarul, trimis în fața primei instanțe. 11. La 1 noiembrie 2000, după ce a fost corectat, instanța a acordat recurentului un câștig de cauză și i-a acordat o despăgubire suplimentară de 912 900 740 de lire turcești (TRL) în total. Această sumă a fost însoțită de interese simple moratorii, care au fost calculate de la data cedării terenului către conducere la 18 februarie 1998. 12. În lipsa recursului de către părți, hotărârea a devenit definitivă la 29 noiembrie 2000. 13. La data de 28 noiembrie 2000, reclamantului i s-a plătit suma sa de 2 310 690 000 TRL. II. LIBORUL INTERNELE PERTINENTE 14. Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de expropriere, a se vedea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997, p. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamantul se plânge de deprecierea valorii lacunei suplimentare de expropriere acordată cu întârziere și plătită, din cauza insuficienței dobânzilor moratorii aplicate în speță în raport cu rata foarte ridicată a inflației în Turcia. În acest sens, se menționează art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 16. Curtea consideră, în lumina criteriilor care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Aka, citată anterior) și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că cererea trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond; întradevăr, Curtea constată că aceasta nu se confruntă cu niciun motiv de imputare. Pe fond 17. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1 (a se vedea Akkuș, citată anterior, p. 1310, § 30-31, și Aka, citată anterior, p. 2682, § 50-51). 18. Curtea a examinat circumstanțele din speță și consideră că nu există niciun fapt sau argument care să conducă la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea consideră că decalajul dintre valoarea creanței M. Karaaslan în momentul în care terenul său a fost expropriat și în momentul în care acesta a fost decontat efectiv, care, de altfel, nu a fost decât în responsabilitatea administrației expropriante mai mult a făcut ca reclamantul să sufere un prejudiciu distinct care, prin adăugarea la cel al pierderii terenului său, a încălcat echilibrul corect care trebuie să existe între protejarea dreptului de proprietate și cerințele de interes general (a se vedea, În consecință, art. 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În conformitate cu art. 41 din convenție, a fost încălcat mutatis mutandis Akkuș, citată anterior. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă materială și morală 21. Reclamantul susține că trebuie să fie despăgubit pentru un prejudiciu material pe care îl evaluează la 640 de dolari americani (USD) și solicită, de asemenea, 10 000 USD pentru prejudiciul său moral. 22. Guvernul consideră aceste pretenții excesive și nejustificate. 23. având în vedere modul de calcul adoptat în cauza Akac Turcia (citată, pp. 2683-2684, §§ 55-56) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă reclamantului în întregime la fel de mult ca în euro (EUR) din suma solicitată pentru prejudiciul material, și anume 536 EUR. 24. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Cheltuielile și cheltuielile de judecată 25. În observațiile sale din 2 noiembrie 2004, reclamantul solicită 400 USD pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. În acest sens, acesta produce o copie a contractului de avocat que mail a încheiat cu domnul Tetik. 26. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 27. Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt de o valoare rezonabilă (a se vedea, printre multe altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], n 3119′′, ê 79, CEDH 1999-II). Deși pretențiile reclamantului nu sunt suficient documentate, Curtea apreciază, având în vedere circumstanțele foarte speciale ale cauzei, că trebuie să se acorde întreaga sumă solicitată, în această calitate, și anume 335 EUR, echivalent cu 400 USD. Interese moratorii 28. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, sumele următoare plus orice sumă care poate fi datorată ca taxă exigibilă în momentul plății, care trebuie convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului i. 536 EUR (cinci sute treizeci și șase de euro) pentru daune materiale ii. 335 EUR (trei sute treizeci și cinci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data plății, aceste sume vor fi majorate de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 4 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte
DEUXIÈME SECTION
KARAASLAN c. TURQUIE
(Requête n
o
72970/01)
ARRÊT
4 avril 2006
04/07/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Karaaslan c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
R.
Türmen
,
K.
Jungwiert
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
me
D.
Jočienė,
M.
D.
Popović,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 14 mars 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
72970/01) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Gültekin Karaaslan («
le requérant
») a saisi la Cour le 28 mai 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
Elvan Tetik, avocate à Antalya. Dans la présente affaire, le Gouvernement turc («
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Invoquant l’article 1
du Protocole n
o
1, le requérant se plaignait notamment de l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué à sa créance, par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie.
4.
La requête a été attribuée à la troisième section de la Cour (article
52
§
1 du règlement de la Cour). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article
26 § 1 du règlement.
5.
Le 19 juin 2003, la Cour (troisième section) a décidé de porter la requête à la connaissance du Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a également décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
6.
Le 1
er
novembre 2004, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la deuxième section ainsi remaniée (article 52 § 1).
7.
Le 2 novembre 2004, le requérant a présenté ses observations sur les frais et dépens, en dehors du délai imparti à cet égard. Le Président de la Chambre a décidé que celles-ci soient versées au dossier en application de l’article 60 § 2 du règlement. Le Gouvernement s’est vu offrir le possibilité d’y répondre.
I.
8.
En 1997, la direction générale d’exploitation des aéroports («
la direction
») procéda à l’expropriation d’un terrain appartenant au requérant et sis à Antalya.
9.
Le requérant, en désaccord avec le montant payé par la direction, introduisit un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance d’Antalya («
le tribunal
»).
10.
Le jugement rendu par le tribunal le 10 février 1999 fut infirmé par la Cour de cassation et le dossier, renvoyé devant la première instance.
11.
Le 1
er
novembre 2000, après s’être corrigé, le tribunal donna gain de cause au requérant et lui accorda une indemnité complémentaire de 912
900
740 livres turques (TRL) au total. Cette somme était assortie d’intérêts moratoires simples, à calculer à partir de la date de cession du terrain à la direction le 18 février 1998.
12.
Faute de pourvoi par les parties, le jugement devint définitif le 29
novembre 2000.
13.
L’indemnité complémentaire, majorée d’intérêts moratoires au taux légal de 50 et 60 % l’an selon la période concernée, fut versée au requérant le 28 novembre 2000, date à laquelle son montant s’élevait à 2
310
690
000
TRL.
II.
14.
Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir
Akkuș c.
Turquie
(arrêt du 9 juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions
1997-IV, pp.
1305-1306, §§ 13-16) et
Aka c. Turquie
(arrêt du 23 septembre 1998,
Recueil
1998
‑
VI, pp. 2674
‑
2676, §§ 17-25).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
15.
Le requérant se plaint de la dépréciation du montant de l’indemnité complémentaire d’expropriation tardivement allouée et versée, en raison de l’insuffisance des intérêts moratoires appliqués en l’espèce par rapport au taux d’inflation très élevé en Turquie. Il invoque à cet égard l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.
»
A.
Sur la recevabilité
16.
La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir, notamment,
Aka,
précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
17.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1 (voir
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30-31, et
Aka
, précité, p.
2682, §§ 50-51).
18.
La Cour a examiné les circonstances de l’espèce et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle estime que le décalage entre la valeur de la créance de M.
Karaaslan au moment de l’expropriation de son terrain et celle lors de son règlement effectif – qui, du reste, n’était attribuable qu’aux manquements de l’administration expropriante – a fait subir au requérant un préjudice distinct qui, en s’ajoutant à celui de la perte de son terrain, a rompu le juste équilibre devant régner entre la sauvegarde du droit de propriété et les exigences de l’intérêt général (voir,
mutatis mutandis
,
Akkuș
, précité, p. 1310, §§ 30–31).
19.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage matériel et moral
21.
Le requérant affirme devoir être dédommagé pour un préjudice matériel qu’il évalue à 640 dollars américains (USD). Il réclame en outre 10
000 USD au titre de son dommage moral.
22.
Le Gouvernement estime ces prétentions excessives et non justifiées.
23.
Considérant le mode de calcul adopté dans l’affaire
Aka c. Turquie
(précité, pp. 2683-2684, §§ 55-56) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde au requérant en entier l’équivalent en euros (EUR) de la somme réclamée, au titre du dommage matériel, à savoir 536
EUR.
24.
Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.
B.
Frais et dépens
25.
Dans ses observations du 2 novembre 2004, le requérant demande 400 USD pour les frais et dépens encourus devant la Cour. A cet égard, il produit copie du contrat d’avocat qu’il a passé avec M
me
Tetik.
26.
Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.
27.
La Cour rappelle qu’au titre de l’article 41 de la Convention, elle rembourse uniquement les frais dont il est établi qu’ils ont été réellement et nécessairement exposés et sont d’un montant raisonnable (voir, parmi beaucoup d’autres,
Nikolova c. Bulgarie
[GC], n
o
Bien que les prétentions du requérant ne soient pas suffisamment documentées, la Cour estime, vu les circonstances très particulières de la cause, qu’il convient d’accorder en entier la somme réclamée, à ce titre, à savoir 335 EUR, équivalant à 400 USD.
C.
Intérêts moratoires
28.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1
;
3.
Dit
que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, les sommes suivantes plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
:
i. 536 EUR (cinq cent trente-six euros) pour dommage matériel
;
ii. 335 EUR (trois cent trente-cinq euros) pour frais et dépens ;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 4 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président