ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 787/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 iulie 1995,

reclamanta R.A. P.P. R.A. București a chemat în judecată pârâții B.R.D.

București și Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a Relațiilor Financiare

cu Organisme Internaționale București, pentru ca, în raport de culpa acestora

să fie obligate la plata sumei de 19.563.449 lei (echivalentul a 9.860,61 USD

la cursul din 10 iulie 1995) reprezentând comisioane, speze bancare și dobânzi

calculate de Ministerul Finanțelor cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția comercială, prin

sentința nr. 3831 din 2 octombrie 1998 a admis acțiunea în sensul că a obligat

pârâta B.R.D. S.A. Centrala București la plata sumei de 7.921,45 USD, în echivalent

lei la data plății, iar pârâtul Ministerul Finanțelor București, a fost obligat

la plata sumei de 1.939,16 USD, în echivalent lei la data plății, cu cheltuieli

de judecată.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut că

pârâții nu au avut în vedere clauza din contractele externe, potrivit cărora

comisioanele bancare se suportă de furnizorii externi ai reclamantei. S-a mai

reținut că pârâta B.R.D. trebuia să excludă de la plată comisioanele și spezele

bancare care trebuiau suportate de partenerii străini și că fără temei, pârâtul

Ministerul Finanțelor a calculat dobânzi la comisioane și speze bancare.

Ambele pârâte au declarat apel împotriva acestei

sentințe care au fost respinse prin decizia nr. 2343 din 15 octombrie 1999 a

Curții de Apel București, secția comercială.

Pârâtele au declarat recurs împotriva acestei

decizii care au fost admise prin decizia nr. 547 din 31 ianuarie 2002 a Curții

Supreme de Justiție, secția comercială, iar decizia atacată a fost casată și

cauza s-a trimis spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța în acest mod, instanța de

recurs a reținut că în cauză au fost încălcate prevederile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., hotărârea instanței de apel nefiind motivată în fapt și drept.

S-a mai reținut că se impune casarea deciziei

instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece s-a constatat

că prin apel părțile apelante au formulat critici privind temeinicia și

legalitatea hotărârii primei instanțe.

În rejudecarea apelurilor, Curtea de Apel

București, secția VI comercială, prin decizia nr. 124 din 20 iunie 2002, a

admis apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a schimbat în

parte sentința, în sensul că a obligat pe pârâta B.R.D. S.A. București la plata

sumei de 1.939,16 USD dobânzi bancare echivalent în lei la cursul oficial din

ziua plății și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 384.724 lei. În

raport de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, acțiunea a fost respinsă ca

neîntemeiată, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Apelul declarat de B.R.D. S.A. București

împotriva aceleiași sentințe, a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei sentințe s-a reținut că

B.R.D. în calitate de bancă emitentă a acreditivului avea obligația de a depune

diligențele necesare pentru ca plățile să se facă potrivit ordinelor S.N.P. P.

S.A. și să respecte dispozițiile cuprinse în aceste acreditive.

S-a mai reținut că dobânzile în discuție au fost

calculate la sumele trase din împrumut și folosite de reclamantă și că acestea trebuiau

să fie achitate de furnizorul extern conform mențiunilor din dispozițiile de

plată externe. S-a concluzionat, în raport de faptul că B.R.D. a reținut

dobânzile din disponibilitățile fondului special, fără respectarea prevederilor

înscrisurilor menționate, că acesteia îi revine culpa în exclusivitate. De

asemenea, s-a mai reținut că în cauză nu sunt aplicabile Prevederile

Publicației 400 a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris deoarece

reclamanta a încheiat Acordul de împrumut subsidiar cu Ministerul Finanțelor la

2 martie 1995.

Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat

recurs pârâta B.R.D. SA București solicitând casarea acesteia pentru motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În acest sens, recurenta pârâtă a

susținut că instanța de apel, rejudecând după casare a încălcat principiul

general de drept, „non reformation in pejus” prin obligarea sa la plata sumei

de 7.921,45 USD reprezentând comisioane și speze bancare și la plata sumei de

1.936,16 USD dobânzi, sumă care a fost solicitată de intimata reclamantă de la

Ministerul Finanțelor Publice. A mai susținut că deși instanța de apel a

reținut corect că prevederile clauzelor înscrise în acreditive sunt identice cu

cele cuprinse în contractele de import, a ajuns la concluzia nejustificată că

B.R.D. trebuia să respecte dispozițiile menționate în acreditiv.

Recurenta pârâtă a criticat hotărârea instanței

de apel și pentru faptul că din actele dosarului și expertiza efectuată de C.D.

rezultă că B.R.D. și-a îndeplinit atât obligațiile ce-i reveneau la deschiderea

acreditivului cât și cele pe care le avea pe parcursul derulării acreditivelor

respective.

În ce privește Publicația 400 a Camerei de

Comerț Internaționale de la Paris, recurenta susține că este aplicabilă în

cauză și că potrivit art. 20 din aceasta, ordonatorul acreditivului, respectiv

S.N.P. P. își asumă obligațiile și răspunderile ce decurg din această calitate.

În această situație, recurenta pârâtă a arătat

ca fiind greșită stabilirea culpei în sarcina sa pentru încasarea comisioanelor

de confirmare de către C. direct din contul special de împrumut fără a se

preciza concret în ce constă această culpă precum și obligarea sa la plata

acestor comisioane și a dobânzii calculate de Ministerul Finanțelor pentru

sumele respective.

Recursul este nefondat.

Examinând actele dosarului și normele legale în

vigoare în raport de susținerile recurentei pârâte, se constată în primul rând

că în cauză nu se pune problema aplicării principiului „non reformation in pejus”.

Astfel este de observat că instanța de apel a avut de judecat două apeluri din

care apelul B.R.D. G.S.G. a fost respins, fiind admis numai cel declarat de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Deci nu se poate ajunge la concluzia

înrăutățirii situației sale în propria cale de atac.

Referitor la celelalte susțineri din recursul

formulat de pârâta B.R.D. G.S.G., se constată de asemenea, a fi nefondate.

În acest sens, corect s-a reținut de instanța de

apel că în baza acordului de împrumut bancar subsidiar încheiat la 2 martie

1995 către Ministerul Finanțelor Publice și R.A. P., cu nr. 190753 (3363-RO)

reclamanta a beneficiat de o parte din împrumutul general primit de la BIRD

pentru realizarea proiectului stabilit de părți și că utilizarea creditului s-a

efectuat conform contractelor de import, fie prin plăți directe către BIRD, fie

prin plăți din contul special deschis de Ministerul Finanțelor Publice la

B.R.D.

Este adevărat că în contractele de furnizare s-a

prevăzut obligația furnizorilor externi de a suporta comisioanele și spezele

bancare ce se impun dar din verificarea scrisorilor furnizorilor și a

constatărilor expertizei efectuate în cauză, nu a rezultat faptul că sumele în

litigiu au fost plătite de furnizorii beneficiari ai acreditivelor.

În această situație, așa cum corect a reținut și

instanța de apel, recurenta pârâtă B.R.D. nu a făcut dovada îndeplinirii

obligațiilor ce-i reveneau având în vedere mențiunile din dispozițiile de plată

externe referitoare la suportarea de către furnizorii externi a comisioanelor

și spezelor bancare.

În ce privește aplicabilitatea în cauză a

Publicației 400 a Camerei de Comerț Internațional, față de faptul că intimata

reclamantă a încheiat acordul de împrumut subsidiar cu Ministerul Finanțelor

nr. 1907533 (3363-RO) la 2 martie 1995, justificat a respins susținerea

formulată de altfel de pârâta B.R.D. și prin apel, stabilind culpa sa exclusivă

pentru încasarea comisioanelor de confirmare de către C. direct din contul

special de împrumut.

Referitor la susținerile recurentei pârâte

B.R.D. formulate în legătură cu dobânzile calculate de Ministerul Finanțelor și

stabilite tot în sarcina sa, urmează a fi respinse, deoarece s-a constatat că

B.R.D. le-a reținut din proprie inițiativă din disponibilitățile fondului special

fără respectarea prevederilor înscrisurilor menționate.

În consecință, recursul fiind nefondat, urmează

să fie respins.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta B.R.D. SA București împotriva deciziei

nr. 124 din 20 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția VI comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

februarie 2003.