ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6295/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

acțiune înregistrată la Judecătoria Onești reclamanții C.A. și C.E. au chemat

în judecată pârâta SC I. SA Bacău pentru partajarea unei mori și a terenului

aferent situate în comuna Cărunți județul Bacău, prin atribuirea acestora către

reclamanți.

Judecătoria Onești, prin sentința civilă

nr. 5646 din 21 septembrie 1993 a admis acțiunea, a dispus ieșirea din

indiviziune asupra morii și a anexelor care au fost atribuite în natură

reclamanților cu obligarea acestora la plata unei sulte de 921.171 lei către

pârâtă.

Apelul declarat de pârâtă a fost respins

de Tribunalul Bacău prin decizia civilă nr. 1229/1995, după strămutarea cauzei

de la Tribunalul Bacău de către Curtea Supremă de Justiție.

Ambele hotărâri au fost recurate de

părătă. Prin decizia civilă nr. 1301 din 17 iunie 1996 Curtea de Apel Ploiești

s-a admis recursul și s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Buzău

pentru a se stabili titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care

se află moara.

În fața instanței de trimitere pârâta a

formulat o întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat

obligarea reclamanților la plata beneficiului nerealizat de pârâtă în perioada

1993-1995 din cauza reclamanților care au deposedat-o de moară prin violență.

Reclamanții și-au completat acțiunea

solicitând obligarea pârâtei la restituirea cantității de 1.325.114 kg. grâu

sau c/v acesteia reprezentând uiumul predat în plus pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 2695 din 11

aprilie 1999 Judecătoria Buzău a respins acțiunea reclamanților și a anulat ca

netimbrate cererea completatoare și cererea reconvențională.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr. 1122 din 19 iulie 1999, a

fost schimbată sentința, constatându-se competența tribunalului ca primă

instanță, în raport de valoarea obiectului cauzei.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă

nr. 242 din 24 noiembrie 1999 a admis acțiunea, a dispus ieșirea din

indiviziune, întregul imobil fiind atribuit reclamanților cu plata unei sulte

de 528.434.313 către pârâtă.

Pârâta a fost obligată la plata sumei de

500.000.000 lei către reclamanți reprezentând echivalentul uiumului datorat

reclamanților.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta. Prin decizia civilă nr. 65 din 22 iunie 2000 Curtea de Apel Ploiești a

admis apelul și a schimbat sentința în sensul respingerii ca pretins a

capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii uiumului

către reclamanți.

Recursul declarat de reclamanți a fost

respins prin decizia civilă nr. 2864 din 5 iunie 2001 a Curții Supreme de

Justiție prin care s-a respins ca nemotivat și recursul formulat de pârâtă.

Considerând că instanțele nu s-au

pronunțat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata

echivalentului uiumului reclamanții au reiterat această cerere.

Judecătoria Buzău prin sentința civilă

nr. 1105 din 13 decembrie 2002 a admis excepția de necompetență materială a

acestei instanțe, excepție invocată de reclamantul C.A. declinându-și

competența în favoarea Tribunalului Buzău, secția comercială.

Secția comercială și de contencios

administrativ a acestui tribunal, prin încheierea din 26 martie 2003 a scos

cauza de pe rol și a trimis-o secției civile spre soluționare, care prin

sentința civilă nr. 219 din 21 aprilie 2003 a respins acțiunea reclamanților ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții.

Curtea de Apel Ploiești prin decizia

civilă nr. 169 din 25 august 2003 a respins ca nefondat acest apel reținând, în

esență, că instanțele care au soluționat cauza în ciclurile procesuale

anterioare s-au pronunțat irevocabil asupra capătului de cerere privind

restituirea uiumului.

Reclamantul a formulat recurs împotriva

deciziei nr. 169 din 25 august 2003.

Recursul este nemotivat, însă Curtea nu

va mai analiza acest aspect deoarece recurentul reclamant a declarat în ședința

de la data de 12 noiembrie 2004 că renunță la judecarea recursului.

Ca atare, în temeiul art. 246 C. proc.

civ. se va lua act de renunțarea la judecarea recursului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de renunțarea recurentului C.A. la

judecarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 169 din 25 august 2003

a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie

2004.