ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5425/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 26 martie 1997 pe rolul Judecătoriei

Constanța, reclamanta A.N.E.F.S. a chemat în judecată pârâtele SC E. SA și

Consiliul local al orașului Eforie pentru obligarea acestora să îi lase în

liberă proprietate și posesie terenul în suprafață de 22.936 mp situat în

orașul Eforie, iar în sarcina pârâtei

SC E. SA să ridice construcțiile din lemn instalate

pe teren cu alternativa abilitării

reclamantei de a le desființa pe cheltuiala pârâtei.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat, ca temei al proprietății

asupra acestui teren, actul de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul

Ilfov, secția notariat, sub numărul 19585 din 18 iulie 1933. Acest teren, spune

reclamanta, l-a stăpânit din 1927 ca stadion și poligon de tragere. Acest teren

a fost utilizat până în 1962 ca bază didactică pentru învățământul superior

sportiv, an în care au fost deposedați de autoritățile comuniste care au

preluat terenul fără titlu. Terenul este folosit în prezent de

SC E. SA ca tabără de vară

și camping.

Judecătoria Constanța, prin încheierea din 5 mai 1998 pronunțată în

dosarul nr. 3915/1997 a trimis cauza spre soluționare Judecătoriei sectorului 2

București, urmare strămutării acestei cauze de către Curtea Supremă de

Justiție.

Prin sentința civilă nr. 16106 din 10 noiembrie 1999 Judecătoria sectorului

2 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București.

Această din urmă instanță prin

sentința civilă nr. 117 F din 19 februarie 2001 a admis acțiunea împotriva

pârâților SC E. SA și Consiliul Local Eforie Nord care au fost obligați să lase

în deplină proprietate reclamantei terenul revendicat, cu plata sumei de

15.000.000 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă ca neîntemeiată

cererea de intervenție formulată de SC DS ROM IT SRL.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut că reclamanta A.N.E.F.S. este continuatoarea în România a

învățământului universitar sportiv, început cu O.N.E.F., continuat cu IEFS apoi

ICFS și astăzi A.N.E.F.S., patrimoniul primei instituții transmițându-se

succesiv celorlalte.

S-a constatat că reclamanta a

prezentat titlul său de proprietate datând din 1933, actul de vânzare cumpărare

pentru teren, în timp ce pârâtele nu au putut indica nici titlul cu care dețin

terenul nici actul normativ de preluare al acestuia, Legea nr. 15/1990 necreând

un drept de proprietate asupra terenului în discuție.

În cauză a mai fost formulată o

cerere de intervenție în interes propriu, prin care intervenienta SC DS ROM IT

SRL a solicitat respingerea acțiunii în revendicare cu obligarea reclamantei la

recunoașterea contractului său de locațiune nr. 1059 din 1992 încheiat cu SC E.

SA și cu subsidiarul ca în cazul admiterii acțiunii să fie obligată reclamanta

la contravaloarea îmbunătățirilor efectuate pe acest teren. Cererea a fost

respinsă pentru că intervenienta a dat dovadă de lipsă de diligență și nu a

observat că a contractat cu un neproprietar pe de o parte, iar pe de altă parte

s-a constatat că pretinsele îmbunătățiri nu au fost dovedite.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia nr. 395 A din 15 octombrie 2000 a respins ca

nefondate apelul pârâtului Consiliului local al orașului Eforie și apelul

intervenientei SC DS ROM IT SRL.

Prin aceeași decizie a fost admis

apelul pârâtei SC E. SA împotriva sentinței nr. 117 F/2001 care a fost

modificată în parte în sensul că a fost admisă în parte acțiunea reclamantei.

Ca urmare, a fost obligată pârâta SC E. SA să lase reclamantei, în proprietate,

suprafața de teren de 20.872,5 mp din totalul suprafeței de 21.191 mp situat în

Eforie Nord, în incinta Complexului Meduza, județul Constanța, pe aliniamentul

indicat în expertiză: în perimetrul A B C E, E H având următoarele vecinătăți:

la Nord, latura BG, incinta campingului Meduza, la Sud, latura AH, strada G.,

la Est, latura GE EH, strada S. și la Vest, latura BA, incinta Campingului–

Meduza.

A fost respinsă cererea de

revendicare pentru suprafața de 318,5 mp pe care se află amplasate construcții

fixe.

În motivarea acestei decizii curtea

de apel a reținut că potrivit art. 10 alin. (3) teza a 2–a din Legea nr.

10/2001, în situația imobilelor preluate abuziv se restituie în natură doar

terenurile libere precum și cele pe care se află construcții ușoare sau

demontabile. S-a constatat astfel că în soluționarea cererii de revendicare nu

s-a observat că pe suprafața de teren de 318,5 mp există construcții fixe care

împiedică restituirea în natură a acestei suprafețe în totalitate.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs pârâta SC E. SA și reclamanta ANEF.

Pârâta a invocat în drept motivele

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În fapt pârâta a

arătat că prin decizia nr. 2691 din 14 noiembrie 1936 reclamanta a primit

terenul în administrare și nu în proprietate, iar potrivit art. 10 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, modificat de O.U.G. nr. 184/2992, reclamanta nu mai este

îndreptățită să revendice în temeiul Legii nr. 10/2001. S-a mai precizat că

instanța a făcut o greșită interpretare a probelor administrate și că nu s-a

dovedit că pe terenul în discuție existau investiții făcute de reclamantă.

Reclamanta în recursul său a

criticat hotărârea pentru motivele arătate de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ.

S-a criticat împrejurarea că prin nerestituirea

unei suprafețe de teren pe care se află clădiri s-a creat un drept de trecere

în favoarea pârâtei deși aceasta nu l-a solicitat.

Cât privește greșita aplicare a

legii s-a arătat, în esență, că au fost încălcate dispozițiile H.G. nr.

834/1991, în sensul că pârâta a preluat ilegal terenul și nu de la reclamantă

care a fost ilegal evacuată de pe acesta în anul 1967. S-a mai criticat faptul

că în cauză s-a considerat aplicabilă Legea nr. 10/2001 deși acțiunea fusese

pornită înainte de intrarea ei în vigoare. S-a considerat totodată că nici

Legea nr. 10/2001 nu a fost corect aplicată, pentru că s-au ignorat

dispozițiile art. 9 alin. (2) al legii care prevăd măsuri reparatorii în caz de

nerestituire în natură. S-a mai precizat că s-a făcut confuzie în interpretarea

noțiunii de „mijloace fixe” în accepțiunea dată de Legea nr. 15/1994.

Criticile sunt neîntemeiate pentru

considerentele ce urmează.

Din rațiuni de tehnică reclamanta,

pentru evitarea repetițiilor, se vor analiza împreună cele două recursuri din

perspectiva criticilor invocate.

Cât privește critica bazată pe art.

304 pct. 6 C. proc. civ., este de reținut că doar reclamanta și intervenienta,

în prezenta cauză, au formulat pretenții prin acțiune și, respectiv, cererea de

intervenție. Aceste cereri au fost soluționate în limita investirii

instanțelor, în sensul că acțiunea principală s-a admis în parte iar cererea de

intervenție a fost respinsă în totalitate.

Împrejurarea că prin admiterea în

parte a acțiunii s-ar crea drepturi pentru una din pârâte care ar putea fi

valorificate ulterior printr-o eventuală acțiune este o problemă care excede

cadrului procesual de față și nu poate atașa interpretarea că s-a acordat mai

mult decât s-a cerut.

Critica fondată pe art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. se referă la nearătarea motivelor pe care se sprijină hotărârea sau

când motivele sunt contradictorii ori străine pricinii. În fapt pârâta,

referindu-se la această critică, se referă la greșita analiză a probelor

administrate în cauză. În vechea reglementare a Codului de procedură civilă

înainte de apariția O.U.G. nr. 138/2000, un asemenea motiv de recurs era

prevăzut de pct. 11 al art. 304, care însă astăzi este abrogat. Se constată că

decizia curții de apel este motivată și se sprijină pe probele administrate, inclusiv

în faza apelului.

Critica fondată pe pct. 9 al art.

304 C. proc. civ. menționată de ambele recurente.

Decretului nr. 2691/1936, potrivit acestui act normativ a avut loc o

reorganizare prin comasare a două instituții I.M.E.F.(Institutul Militar de

Educație Fizică) și O.N.E.F. (Oficiul Național de Educație Fizică) la o nouă

instituție, nou creată, I.S.E.F. (Institutul Superior de Educație Fizică).

Comasarea, în lipsă de dispoziții contrare, exprese în decretul menționat, a respectat

regulile, în această materie, consacrate de Legea nr. 24/1924 privind

persoanele fizice și juridice în vigoare la acea dată (reguli consacrate

ulterior și prin Decretul nr. 31/1954), în sensul că activul și pasivul

patrimoniului persoanei juridice reorganizate se transmit persoanei juridice

nou create și care continuă, prin preluare, drepturile și obligațiile persoanei

dispărute. Câtă vreme nu se indică cărei instituții îi revine în proprietate

patrimoniul, mențiunea de la art. 2, din decret, în sensul că „I.S.E.F. se

însărcinează cu administrarea întregului patrimoniu” fără îndoială privește o

măsură pur organizatorică referindu-se la unul din atributele dreptului de

proprietate. Ca urmare, în mod corect s-a interpretat că în temeiul acestui

decret reclamanta a preluat patrimoniul și personalul fostelor institute.

reținut că într-adevăr acțiunea în revendicare a fost introdusă în anul 1997 și

întemeiată pe dispozițiile de drept comun ale Codului civil.

Prima instanță a judecat cauza cu o zi înainte de apariția Legii nr.

10/2001 (în vigoare de la 14 februarie2001) și a pronunțat hotărârea la 19

februarie2001, dată când intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, lege specială

care a introdus reguli și proceduri speciale și care instituie reguli precise

referitoare la restituirea imobiliară. Temeiul revendicării a fost corect

aplicat în raport de petitul introductiv de acțiune. Modalitatea de restituire

cu privire la care, dreptul comun nu are dispoziții specifice, a fost

circumscrisă normelor speciale. În mod corect, față de situație de fapt a

imobilului revendicat, instanța de apel a apreciat că se impune admiterea în

parte a cererii de revendicare exceptându-se porțiunea din teren ocupată de

construcții fixe.

Critica referitoare la dispozițiile O.U.G. nr. 184/2004 de modificare a

Legii nr. 10/2001, este considerată caducă, în raport de împrejurarea că acest

act normativ a fost ulterior, dar pe parcursul procesului, abrogat.

Pentru considerentele arătate în raport de constatările că hotărârea

atacată este legală și temeinică se vor respinge ca nefondate recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

formulate de pârâta SC E. SA și reclamanta Academia Națională de Educație

Fizică și Sport împotriva deciziei nr. 395 A din 15 octombrie 2002 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2004.