ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5304/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 416 din 11 aprilie 2000, Tribunalul București,

secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A.D.

împotriva pârâților S.I.R. și S.T.; a sistat starea de indiviziune asupra

imobilului din București; a atribuit reclamantului S.A.D. în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, cu o valoare de

circulație de 1.297.862.895 lei; a obligat pe reclamant la plata sumei de

588.094.124 lei către pârâtul S.T. conform cotei cuvenite de 29/64 și la plata

unei sulte de 121.674.647 lei către pârâta S.I.R. conform cotei sale de 6/64.

S-a reținut, esențial, că

reclamantul este îndreptățit la atribuirea imobilului, întrucât locuiește la

țară, în timp ce pârâtul S.T. locuiește în străinătate, a efectuat la imobil

lucrări de reparații și îmbunătățiri, iar potrivit expertizei tehnice, imobilul

nu poate fi lotizat.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 333 din 30 iunie 2003, a admis apelul formulat de

pârâtul S.T. împotriva sentinței civile nr. 416 din 11 aprilie 2000 pronunțată

de Tribunalul București, în contradictoriu cu reclamantul S.A.D. și pârâta S.I.R.;

a validat raportul de expertiză tehnică din 5 martie 2003; a schimbat în parte

sentința în sensul că s-a stabilit valoarea de circulație a imobilului la

246.539 dolari SUA, cotele valorice ale părților fiind, pentru reclamant-164.952

dolari SUA, iar pentru pârât-81.587 dolari SUA; a obligat pe reclamant la plata

sultei către pârât în valoare de 81.587 dolari SUA, sumă calculată în lei

corespunzător cursului valutar de la data executării; a menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

În ce privește competența de

soluționare a cauzei, aceasta a revenit corect tribunalului, prin declinare de

competență de la judecătorie, în raport de valoarea imobilului.

Potrivit probelor administrate,

reclamantul a făcut lucrări de îmbunătățiri, necesare și oportune în valoare de

49.361 dolari, care au mărit valoarea imobilului.

Reclamantul a mai cumpărat și cota

parte a mamei sale, având acum o cotă de 35/64, așa încât criteriile de

atribuire a imobilului sunt corecte, iar imobilul nu este partajabil în natură.

Este întemeiat apelul, în raport de

valoarea imobilului, stabilită în apel, pârâtului revenindu-i o sultă mai mare.

Cu privire la chiria încasată de

reclamant pentru perioada cât imobilul a fost închiriat, apelantul are deschisă

calea unei acțiuni separate (neexistând capăt de cerere în acest sens).

Împotriva acestei decizii, precum și

împotriva încheierii din 28 februarie 2003 a Curții de Apel București, și a

încheierii de la termenul de fond din 12 iunie 2003, a formulat recurs pârâtul S.T.,

considerând hotărârea atacată ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii

întrucât, imobilul nu a fost partajat conform cotelor deținute, instanța

însușindu-și nemotivat concluziile expertizei, care sunt greșite de altfel în

ce privește reparațiile și îmbunătățirile efectuate, evaluarea lor și a

imobilului, faptul că imobilul nu este partajabil în natură.

În ce privește încheierile atacate

prin același recurs, se susține că prin încheierea din 12 iunie 2003 s-a

respins fără motivare obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, iar prin

încheierea din 28 februarie 2003 instanța de apel a respins nejustificat

cererea prin care s-a solicitat prezentarea contractului de închiriere.

Recursul nu este întemeiat.

Sub un prim aspect, potrivit art.

282 alin. (3) C. proc. civ., coroborat cu prevederile art. 316 C. proc. civ.,

recursul împotriva hotărârii se socotește făcut și împotriva încheierilor

premergătoare.

Așa fiind, în ce interesează, nu era

necesar a se formula recurs, separat, distinct, pentru cele două încheieri,

motivele invocate făcând parte din susținerea întregului recurs, promovat

împotriva deciziei date în apel, nefiind necesară, deci cercetarea distinctă a

acestora.

Așadar, referitor la recursul

declarat, în întregul lui, este de reținut că, instanța de apel, în aplicarea

desigur a prevederilor pct. 129 alin. (5) C. proc. civ. și cu respectarea art.

295 alin. (2) același cod, și tocmai în considerarea celor susținute prin

exercitarea căii de atac respective a admis suplimentarea probatoriului administrat

în cauză, esențial, prin efectuarea succesivă a două expertize tehnice, de

către trei experți de specialitate, răspunzându-se și la obiecțiunile formulate

de apelant.

În această situație, justificat, cu

o motivare corespunzătoare, prin încheierea din 12 iunie 2003 instanța a

respins cererea de refacere a expertizei sau de efectuare a unei noi expertize,

procedând la judecarea pe fond a cauzei și întemeindu-și în consecință, legal,

soluția pe concluziile raportului de expertiză sub toate aspectele invocate în

recurs.

Astfel, corect au fost stabilite,

valoare de circulație a întregului imobil, valoarea lucrărilor de îmbunătățiri,

drepturile valorice ale părților raportate la cotele lor de coproprietate ca și

împrejurarea că imobilul nu este partajabil în natură.

Apare deci ca nejustificate

criticile aduse hotărârii ce vizează mai mult expertiza în sine și concluziile

acesteia, corect fiind respinsă și cererea apelantului de obligare a

intimatului la prezentarea contractului de închiriere încheiat cu ambasada SUA,

câtă vreme așa cum se reține de către instanță, nu există formulat un capăt de

cerere având ca obiect desocotiri cu acest titlu.

Față de cele arătate, în temeiul

prevederilor art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul S.T.

împotriva deciziei civile nr. 333 din 30 iunie 2003 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie

2004.