ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5220/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 410/2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantele D.E. și Ș.R. împotriva sentinței civile nr. 289/2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, menținând soluția de respingere a contestației formulate de reclamante împotriva dispoziției nr. 1655/2002 emisă de Primarul municipiului Craiova. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut în esență că, cererea reclamantelor de restituire în natură a suprafeței de 500 mp teren, nu este fondată întrucât aceasta este afectată de utilități publice (alei, trotuare, spații verzi) astfel încât, potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 acestea sunt îndreptățite doar la măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs reclamantele E.D. și R.Ș., aducându-i următoarele critici: Instanțele au făcut o aplicare și au dat o interpretare eronată prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 deoarece, preluarea imobilelor (construcții și teren) proprietatea antecesorilor acestora fiind făcută fără titlu, prin restituirea în natură nu se face altceva decât să se predea posesiunea unui bun aflat în mod ilegal în folosința altei părți. Aceasta deoarece, reclamantele nu dobândesc și nici nu redobândesc un drept ci reprimesc folosința unui bun de care au fost deposedate în mod ilicit. Din acest motiv, este irelevantă situația juridică actuală a acestuia.

Pe de altă parte, instanțele au apreciat greșit faptul că există acele cazuri de exceptare de la restituie în natură căci în realitate, terenul în suprafață de 637,21 mp fiind liber, poate fi restituit. Examinând recursul reclamantelor prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat. Astfel, instanțele constatând pe baza raportului de expertiză și a cercetării la fața locului că terenul este afectat de utilități, au pronunțat hotărâri care sunt conforme cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001. Nu se poate susține că situația juridică actuală a imobilului este irelevantă atâta vreme cât însăși legea specială reparatorie stabilește situații și cazuri clare în care nu este posibilă restituirea în natură.

Prin urmare, de vreme ce însăși legea are constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres reglementate prin art. 10, rezultă că instanțele judecătorești nu pot ignora aceste dispoziții legale. A accepta opinia reclamantelor, ar însemna să se accepte ideea că, statutul juridic al bunurilor a rămas neschimbat de la data preluării până la data restituirii. Ori, acest lucru, ar însemna negarea realității care demonstrează tocmai schimbarea acestui statut iar uneori, chiar dispariția bunurilor. Pentru aceste considerente, critica recurentelor se va constata că nu este fondată. Aceeași critică a greșitei nerestituiri în natură a imobilului, nu poate fi acceptată însă nici pentru faptul că, așa după cum rezultă din conținutul notificării expediată de reclamante pârâtei nu s-a solicitat restituirea terenului, ci plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea acestuia.

Nefiind întrunite temeiurile de modificare ori casare a deciziei recurate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ., urmează ca, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele D.(I.)G. și Ș.R. împotriva deciziei civile nr. 410 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.