ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5220/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 410/2003

pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantele D.E. și Ș.R. împotriva sentinței civile nr. 289/2003 pronunțată

de Tribunalul Dolj, menținând soluția de respingere a contestației formulate de

reclamante împotriva dispoziției nr. 1655/2002 emisă de Primarul municipiului

Craiova.

Pentru a pronunța această hotărâre,

Curtea de Apel a reținut în esență că, cererea reclamantelor de restituire în

natură a suprafeței de 500 mp teren, nu este fondată întrucât aceasta este

afectată de utilități publice (alei, trotuare, spații verzi) astfel încât,

potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001 acestea sunt îndreptățite doar la măsuri

reparatorii în echivalent.

Împotriva acestei decizii, în

termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. au declarat recurs

reclamantele E.D. și R.Ș., aducându-i următoarele critici:

Instanțele au făcut o aplicare și au

dat o interpretare eronată prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

deoarece, preluarea imobilelor (construcții și teren) proprietatea

antecesorilor acestora fiind făcută fără titlu, prin restituirea în natură nu

se face altceva decât să se predea posesiunea unui bun aflat în mod ilegal în

folosința altei părți. Aceasta deoarece, reclamantele nu dobândesc și nici nu

redobândesc un drept ci reprimesc folosința unui bun de care au fost deposedate

în mod ilicit. Din acest motiv, este irelevantă situația juridică actuală a

acestuia.

Pe de altă parte, instanțele au

apreciat greșit faptul că există acele cazuri de exceptare de la restituie în

natură căci în realitate, terenul în suprafață de 637,21 mp fiind liber, poate

fi restituit.

Examinând recursul reclamantelor

prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nefondat.

Astfel, instanțele constatând pe

baza raportului de expertiză și a cercetării la fața locului că terenul este

afectat de utilități, au pronunțat hotărâri care sunt conforme cu dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Nu se poate susține că situația

juridică actuală a imobilului este irelevantă atâta vreme cât însăși legea

specială reparatorie stabilește situații și cazuri clare în care nu este

posibilă restituirea în natură.

Prin urmare, de vreme ce însăși

legea are constituie fundamentul juridic al pretențiilor cu caracter reparator

prevede posibilitatea refuzului restituirii în natură în cazurile expres

reglementate prin art. 10, rezultă că instanțele judecătorești nu pot ignora

aceste dispoziții legale. A accepta opinia reclamantelor, ar însemna să se

accepte ideea că, statutul juridic al bunurilor a rămas neschimbat de la data

preluării până la data restituirii.

Ori, acest lucru, ar însemna negarea

realității care demonstrează tocmai schimbarea acestui statut iar uneori, chiar

dispariția bunurilor.

Pentru aceste considerente, critica

recurentelor se va constata că nu este fondată.

Aceeași critică a greșitei

nerestituiri în natură a imobilului, nu poate fi acceptată însă nici pentru

faptul că, așa după cum rezultă din conținutul notificării expediată de

reclamante pârâtei nu s-a solicitat restituirea terenului, ci plata

despăgubirilor reprezentând contravaloarea acestuia.

Nefiind întrunite temeiurile de

modificare ori casare a deciziei recurate, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

urmează ca, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul să fie respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantele D.(I.)G. și Ș.R. împotriva deciziei civile nr. 410 din 5 decembrie

2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2005.