ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5177/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată la data de 3

ianuarie 2001 pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 84/2001, reclamantele T.M.,

I.E., T.A. și T.N. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Brăila,

Președintele Consiliului Județean Brăila, Consiliul Local Brăila și Primăria

municipiului Brăila, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligați pârâții să le restituie imobilul de 387 mp cu construcția de pe

acesta, care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 sau să le acorde

despăgubiri potrivit dispozițiilor legale.

În susținerea acțiunii, reclamantele au

arătat că imobilul în cauză a fost dobândit prin cumpărare de către T. zis și T.C.(zis

C.) soțul primei reclamante și tatăl celorlalte reclamante și figurează pe

lista de naționalizare la nr. 373.

Mai arată reclamantele că în anul 1983

imobilul a fost demolat, construindu-se blocuri de locuințe, astfel că

reclamanții solicită fie restituirea unui imobil de aceiași valoare, fie

despăgubiri.

Curtea Supremă de Justiție, prin

încheierea nr. 1105 din 16 februarie 2001 a dispus strămutarea judecării cauzei

la Tribunalul Prahova.

La Tribunalul Prahova cauza a fost

înregistrată sub nr. 3201/2001, iar la termenul din 11 aprilie 2001 s-a dispus

suspendarea judecății în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea

reclamantelor.

Ulterior, la data de 22 aprilie 2003,

reclamantele au depus la dosar un memoriu învederând instanței că Primarul

municipiului Brăila a emis Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 prin care

a fost aprobată cererea de acordare despăgubiri pentru imobil, în cuantum

stabilit de 27.961 dolari SUA, plătibili în lei, la cursul zilei de la data

efectuării plății și că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a

Prefecturii județului Brăila, căreia i-a fost înaintată dispoziția emisă de

primar, pentru a face plata acestei sume, dar aceasta nu s-a conformat.

Prin sentința civilă nr. 526 din 5 mai 2003,

instanța a constatat perimată acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești

au declarat recurs reclamantele, motivat de faptul că suspendarea a fost

dispusă în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, al cărui caracter este similar

cu al prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în acest interval de timp

cauza neputând fi perimată.

Prin decizia nr. 1123 din 10 iunie 2003

Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis

cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul

Tribunalului sub nr. 7760/2003, iar la termenul de judecată din 18 septembrie

2003, reclamantele au menționat că obiectul acțiunii a fost precizat, respectiv

obligarea Prefecturii județului Brăila la plata sumei de bani stabilită.

Față de această susținere, tribunalul a

invocat excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, unde cauza a fost

înregistrată la nr. 12284/2003.

Prin sentința civilă nr. 280 din 12

ianuarie 2004 Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea precizată, a

obligat pârâta Prefectura județului Brăila să plătească reclamanților

despăgubirile stabilite prin Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001, emisă

de Primăria municipiului Brăila, cu respectarea dispozițiilor art. 40 din

H.G.R. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, respingând acțiunea față de pârâții Primăria Municipiului

Brăila și Consiliul Județean Brăila.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că prin dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 emisă de Primăria

Municipiului Brăila, a fost admisă cererea petenților privind acordarea de

despăgubiri bănești pentru imobilul în cauză, iar în conformitate cu art. 36

pct. 1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 se stabilesc două variante procedurale prin care se

poate analiza dreptul la despăgubiri bănești. În speță, despăgubirile au fost

stabilite conform variantei a), însă Prefectura Brăila nu a plătit

reclamantelor aceste despăgubiri, deși a fost somată în acest sens, așa încât

se impune admiterea acțiunii față de acest pârât.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

reținerii în mod eronat, în dispozitivul sentinței civile, ca plata despăgubirilor

să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 40 din H.G.R. nr. 498/2002,

întrucât Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 a fost emisă potrivit

prevederilor Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare existente și valabile

la data adoptării acestei dispoziții.

Prin decizia civilă nr. 1268 din 22

aprilie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și a schimbat în parte

sentința atacată, în sensul că a înlăturat din dispozitiv mențiunea referitoare

la prevederea art. 40 din H.G. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, păstrând restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că H.G. nr. 498 a intrat în vigoare începând cu 14 martie 2003, deci

la aproximativ doi ani de la data stabilirii despăgubirilor a cărei plată nu a

fost făcută din culpa intimatei și, în concluzie, aceste despăgubiri au fost

stabilite prin dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001, cu respectarea

normelor legale în vigoare la acea dată și ca urmare a intrat în puterea

lucrului judecat, dispozițiile legale apărute ulterior nefiind aplicabile în

speță.

Împotriva acestei decizii au exercitat

calea de atac a recursului pârâta Prefectura județului Brăila și instituția

Primarului Municipiului Brăila, criticând-o în esență pentru că în mod eronat a

fost admis apelul, înlăturându-se din dispozitivul hotărârii de fond,

mențiunile privitoare la prevederile art. 40 din Normele metodologice aprobate

prin H.G. nr. 498/2003, întrucât și în textul inițial al legii era prevăzută

reglementarea plății despăgubirilor prin lege specială și că plata acestor

despăgubiri cade în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, atribuția

Prefecturii limitându-se doar la înregistrarea și cuantificarea acestor

despăgubiri până la apariția acestei legi.

Față de motivele de recurs invocate de

cei doi recurenți, ce sunt identice, se impune ca acestea să fie supuse unei

singure analize.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente:

Prin cererea depusă la data de 22 aprilie

2003 în dosarul nr. 3201/2001 al Tribunalului Prahova, spre a fi avută în

vedere la termenul de judecată din 5 mai 2003, reclamantele și-au precizat

acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă a Prefecturii

județului Brăila, pentru a fi obligată în solidar cu ceilalți pârâți la plata

despăgubirilor bănești stabilite prin Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001.

Față de această precizare a acțiunii, Judecătoria

Ploiești în calitate de instanță de fond după declinarea competenței de

soluționare a cauzei, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta

Prefectura județului Brăila să plătească reclamanților despăgubirile acordate

prin Dispoziția nr. 1250/2001, cu respectarea art. 40 din H.G. nr. 498/2003.

Această hotărâre judecătorească a fost

apelată numai de reclamante, nu și de pârâți, Curtea de Apel Ploiești admițând

apelul declarat și schimbând în parte sentința atacată, în sensul înlăturării

din dispozitiv a mențiunii referitoare la prevederea art. 40 din H.G. nr. 498/2003,

de limitare a cuantumului despăgubirilor cuvenit.

Din cele ce preced, rezultă cu evidență

faptul că nici reclamanții, dar nici pârâții nu au solicitat de-a lungul desfășurării

procesului ca instanțele să se pronunțe prin hotărârile judecătorești, în

sensul de a introduce sau nu în dispozitiv limitarea despăgubirilor conform

textului menționat.

Așadar această limitare nu a fost cerută

de nici una dintre părți, nu a fost apelată de pârâți, situație în care

instanțele judecătorești nu aveau a se pronunța cu privire la aceasta, astfel

că în mod corect instanța de apel, investită așa cum s-a arătat numai de

reclamante, a înlăturat această mențiune din dispozitiv.

Cu privire la dispoziția nr. 15095 din 1

septembrie 2004, emisă de Primarul Municipiului Brăila, act nou, depus în

recurs la termenul din 8 septembrie 2004, este de reținut că acest înscris nu

afectează în nici un fel soluția din cauza de față, întrucât „revocarea” a intervenit

după intrarea actului în circuitul civil, ce nu a fost contestat sau retractat

în condițiile și termenul legal și în plus că hotărârea de fond, dată în

pricina de față nu a fost apelată de Prefectura Județului Brăila.

Prin urmare față de această parte

sentința este definitivă și nesusceptibilă de recurs, iar dispoziția nr. 1250

din 29 octombrie 2001 a Municipiului Brăila este în vigoare.

În raport de considerentele arătate,

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de

Municipiul Brăila prin Primar și Prefectura județului Brăila împotriva deciziei

nr. 1268 din 22 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondate.

Obligă recurentele la 3.000.000 lei

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 17 septembrie 2004.